miercuri, 19 iulie 2017

Femeia misterioasă a plecat. Pentru totdeauna

În faţa unui anumit tablou de Maria Mariş Dărăban eram întotdeauna încercat de o reverie inefabilă, din care mă smulgeam cu greu.
Un peisaj marin straniu, o plajă pustie albită de un soare orbitor, marea îngânându-se cu bolta cerului în nuanţe de peruzea şi ultramarin, despărţite printr-o dungă cenuşie discretă ca hotarul sumbru dintre cele două lumi, două scaune părăsite pentru totdeauna de către cei care au şezut pe ele şi o femeie singură, misterioasă, cu părul lung, negru şi faţa întoarsă spre larg, spre întinderea nedefinită a mării, înaltă până la levitaţie, îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat şi cu pălăria în mână pare pregătită în mod clar pentru plecare. Dar nu pentru a pleca acasă, ci pentru o plecare definitivă spre largul mării, spre depărtările de dincolo de linia orizontului, păşind delicat peste ape spre înaltul cerului, ca o înălţare pe drumul spre Emaus.
Abia azi m-am gândit că aici s-ar putea să fie vorba de un autoportret.


                                                                                            Nicolae IUGA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu