Îi place să fie preşedinte

 Este cât se poate de evident că fostul primar de Sibiu s-a familiarizat cu noua lui postură de politician situat deasupra tuturor. Îi place să fie preşedinte, tot atât de mult ca şi lui Traian Băsescu, în alt sens. În toamna acestui an se împlinesc trei ani de când  Klaus Werner Iohannis a câştigat fără drept de apel alegerile prezidenţiale în faţa contracandidatului său, juvenilul Victor Viorel Ponta.

Obsedat de propria lui tinereţe, mirându-se că la o vârstă atât de fragedă a ajuns liderul celui mai mare partid din ţară şi prim ministru, Victor Ponta şi-a stins cu propriile mâini steaua călăuzitoare demisionând ca un copil supărat, întâi din funcţia politică, apoi din funcţia de prim ministru. Vai de cei învinşi!

În timp ce Victor Ponta a demonstrat cu vârf şi îndesat că este un învins în toate privinţele, fostul său contracandidat şi-a urmat drumul ascendent. La început timid, nehotărât, dezorientat atât în politica internă cât şi în cea externă, pe măsură ce scena politică devenea la rândul ei tot mai nesigură şi dezorganizată, Klaus Iohannis, încet şi cu răbdare, a descoperit secretele puterii.

Situat pe treapta cea mai înaltă a politicii, acceptat de populaţie în ciuda unei răceli puse pe seama originii sale germane, considerat arogant de adversari, Klaus Iohannis s-a integrat relativ repede şi în politica internaţională. Întâlnirea cu preşedintele SUA i-a conferit o siguranţă de sine care îi dă un avânt. Au urmat alte întâlniri de gradul zero cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu noul preşedinte al Franţei, Emanuel Macron. Mai sus de atât nu se poate. A atins vârfurile.

Considerându-se împlinit din punct de vedere al afirmării în plan internaţional, lui Klaus Iohannis nu-i rămâne altceva de făcut decât să se concentreze pe activitatea internă. Imaginea este foarte importantă. Chiar mai importantă decât acţiunea în sine. În consecinţă, Klaus Iohannis are o grijă extremă faţă de cum apare în public. Îmbrăcându-se în alb, într-un alb imaculat scos în evidenţă de pantofii negri, aranjându-şi cu grijă accesoriile, cureaua închisă, ochelarii de soare, Klaus Iohannis se prezintă ca un fotomodel, în contrast cu restul politicienilor, îmbrăcaţi neglijent, nebărbieriţi, neatenţi la imaginea lor exterioară.

Mai mult decât atât, Klaus Iohannis apare la doar doi ani până la alegeri ca singur candidat prezidenţial. În PSD nu se pomeneşte de un candidat prezidenţial. Cine îndrăzneşte să deschidă subiectul atâta vreme cât liderul PSD are o condamnare şi nu poate ocupa nici funcţia de premier? Cum să lansezi un nume când sunt probleme şi cu raportul de putere dintre primul ministru şi şeful partidului?

După cum se votează în România nici nu se pune problema ca un contracandidat cu şanse a actualului preşedinte să nu fie din partea PSD. În timp ce candidatul dreptei se îmbracă în alb stânga nu are nici măcar o listă scurtă cu posibilii candidaţi.

Paradoxal, stânga are o majoritate parlamentară confortabilă, dat nu are candidat prezidenţial. Dreapta este divizată, dar pare să aibă candidatul prezidenţial cu cele mai mari şanse.

Dacă într-adevăr Klaus Iohannis este cu ochii pe cel de-al doilea mandat prezidenţial, comportamentul lui va fi de aici înainte diferit. Principala lui grijă este să nu facă asupra guvernului presiuni atât de puternice încât să oblige coaliţia PSD-ALDE să declanşeze procesul de suspendare.

Prins în capcană, atacat din toate părţile, Liviu Dragnea îşi va vinde scump pielea. Una din armele politice de rezervă este suspendarea preşedintelui. Cum va contracara preşedintele? În niciun caz nu este suficient să se îmbrace în alb pentru a-şi demonstra inacţiunea faţă de PSD.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş