miercuri, 5 iulie 2017

Un poet şi dascăl de limba română temător şi iubitor de Dumnezeu – Cristian Gabriel Moraru


Fericiţi sunt cei care cresc într-o familie în care există iubire, înţelegere şi pace! Fericiţi sunt cei care au credinţa şi convingerea că: „O inimă nelocuită de Dumnezeu/Este doar un pumn de ţărână deşartă./Oricâte piedici aş întâlni în drumul meu/Eu le surmontez prin Dragoste şi Artă; (Psalmul 11). L-am citat pe profesorul de limba şi literatura română Cristian Gabriel Moraru, autorul volumului de psalmi „Ieşiri din timpul profan” - psalmi creativişti –volumul I”, Editura „Grinta” Cluj Napoca 2017, Colecţia de lux „eCreator”, director Ioan Romeo Roşiianu. Dar cine este Cristian Gabriel Moraru? S-a născut la 23 octombrie 1985 în oraşul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman. După cum singur se caracterizează este „profesor titular de Limba şi Literatura Română, poet, eseist, critic şi istoric literar”. Despre el şi opera de până acum au scris referinţe critice, printre alţii: Marin Codreanu, Iulian Bitoleanu, Gheorghe Stroia, Argentin Şt. Porumbeanu, Constantin T. Ciubotaru, Gabriel Argeşeanu, Liviu Comşia, Marinela Ruşanu, Marin Iancu, Ioan Romeo Roşiianu, Florina Isache şi Petru Sebastian Hamat.
Cartea cuprinde un număr de 50 de psalmi pe care dacă-i citeşti cu atenţie şi cu inima deschisă descoperi în ea un Cristian Gabriel Moraru cu suflet pur, credincios, care tot ceea ce intreprinde o face prin raţiunea că „Fără Dumnezeu nimic nu e!” nimic nu este durabil şi nu obţii nemurirea. Recunosc că la prima lecturare a psalmilor m-am gândit că am de-a face cu un elev de ciclul gimnazial, apoi, am constatat că unele expresii des uzitate sau anticipate de către cititor putea fi înlocuite cu altele, de mai mare profunzime, cu mai multe sensuri. Dar iarăşi m-am gândit că aşa este sufletul şi inima lui! Cert este că am descoperit un răzvrătit pe lumea aceasta nedreapta, gata oricând să se sacrifice pentru bunul şi firescul mers în Domnul al ei! Este cartea lui în 2017, un an cu atâtea anomalii, un balsam pentru suflet, şi nu exagerez!
Vă propun să-l cunoaşteţi pe autorul teleormănean din psalmii scrişi în volumul „Ieşiri din profan” iar dumneavoastră cititorii să vă amintiţi de Purgator, de focul acela „de un minut care pare a fi un secol pentru noi, păcătoşii”, după spusele Sfântului Toma de Aquino.
Poetul Cristian Gabriel Moraru duce o viaţă firească fiindcă „Dumnezeu este în mine” şi trăieşte cu „Post, mister şi poezie” (Psalmul 1); se bucură că Dumnezeu i-a dat viaţă: „Slavă aduc Domnului Preaînalt/Pentru că mi-a permis intrarea în Timp,/Vieţuirea între Sine ca un psalt,/Ce poartă pe cap al nemuriri nimb-/Şi mi-a dat puterea de a crea./În cer trebuie să îmi strâng averea...” (Psalmul 4); consideră că „Stelele sunt ochii lui Dumnezeu/Ce tainic se închid de-abia în zori”(Psalmul 7); este pacifist „Sfinte fără de moarte, de ce taci/Şi pe oameni nu-ncerci să îi împaci?” (Psalmul 8); vede cu ochii minţii că „Lumea-i o metaforă,/Omul – măreţ simbol,/Iar frumoasa oră/Bilă intrată-n carambol/Cu veşnicia morţii,/De care tremură docţii” (Psalmul 13); îi compătimeşte pe păcătoşi „Iartă-i, Doamne, pe cei ce refuză/Să primească lumina dragostei/Şi prefac inima lor într-un stei,/Nemaiavând nicio călăuză” (Psalmul 15);  ştie şi e sigur de aceasta că „În cazul unora,/Monedă celestă/Sufletul în trup stă,/Iniţiindu-se/În Tine, ISUS,/Cât de lungă-i ora... (Psalmul 19); se căieşte şi se roagă neîncetat fiindcă „Omul este sclavul fricii lui/Căci nu merge pe Calea Adevărului/Sfânt, al Dragostei şi Luminii,/Ci soarbe din paharul deşărtăciunii;/Viaţa-i darul care trebuie celebrat/De tot omul cu adevărat.” (Psalmul 26); spune răspicat şi cunoaşte adevărul biblic că „Omul, icoană a Dumnezeirii,/A păcătuit împotriva firii,/Iară plata păcatului a fost/Izgonirea sa din Edenul ceresc,/Fiind silit să ducă un trai anost,/Câtă vreme nu se comportă firesc.” (Psalmul 31); îşi ridică, metaforic, ochii spre Cer „Dumnezeu, Baciul-Împărat,/Mulse ugere norilor, iar/Lichidul miraculos rezultat/Îl strânse-n marele şiştar/Al Galaxiei Calea Lactee,/Toată fiinţa bucurându-se.” (Psalmul 32); Cristian Gabriel Moraru fuge de mândrie deoarece „Mândria este un păcat,/Chiar Diavolul ar fi iertat/De nu s-ar sumeţi atât,/Dar timpul îi este hotărât:” (Psalmul 35); dar mai ştie şi faptul că răbdarea (avem de-a face cu antiteza) este o calitate „O, Doamne, azi mi-a crescut/Răbdarea cât un sânger/Sub care şi-a desfăcut/Aripile un înger/Pentru a zbura voios/Întru slava lui Hristos” (Psalmul 37); este iubitor al cuvîntului sfânt biblic „Spre Taina Tainelor/Îmi dă inima brânci,/Nunta Cuvintelor/Rodind sensuri adânci/Şi unind salvator/Trecut şi viitor.” (Psalmul 44); are îndemnuri şi pentru politicienii actuali, care vrând-nevrând îşi pun pecetea pe starea actuală a României „Doamne, fă să-nţeleagă/Oamenii din Ţara Românească!/Numai lucruri bune să se-ntâmple/Când zvâcnesc ale lor tâmple,/Ca să poată lăsa urmaşilor/Un vis demn de numele lor.” (Psalmul 45); aş putea încheia cu psalmul 47 dar şi cu psalmul 48 ori cu psalmul 49 în care autorul spune sincer, până la lacrimi „Lăudat fie numele Domnului/Că sunt un optimist incurabil!/Doar visul meu, îmbrăcat în zeghe,/Mai stă în această clipă de veghe,/Sfărâmând porţile Infernului/Dintotdeauna incomensurabil!”.
Poate prima calitate a cărţii este că versurile psalmilor lui Cristian Gabriel Moraru pot fi citite atât de copii de vârsta fragedă care se iniţiază în tainele bisericeşti, cât şi de bătrâni, care aşteaptă Marea Trecere. Cu puţină lectură, nu neapărat religioasă şi aplecare asupra tehnicilor poetice C.G. Moraru poate ajunge departe literar şi mult mai departe. Acolo unde îşi doreşte! Lângă Fiul Iisus Christos când va veni vremea aceea!Felicitări! Ferice de clasa la care predă! Mă refer la ce suflet nobil are, asemeni copiilor care vin la şcoală cu dorinţa de a învăţa, iar Iubirea de Dumnezeu şi Limba Română mi se par prioritare în cazul lui Cristian Gabriel Moraru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu