VÂRSTA ȘCOLARITĂȚII ESTE UNICĂ PENTRU FIECARE OM – NE FORMĂM DEPRINDERI PENTRU VIAȚĂ, UNII DINTRE NOI ȘI PENTRU SCRIS. CARE E CEA MAI FRUMOASĂ AMINTIRE PRIN CARE VĂ FACE PLĂCERE SĂ REMEMORAȚI ACELE VREMURI?
VASILE BELE:
- Amintiri! Amintiri! Amintiri! Nu vreau să spun că am ajuns să trăiesc din amintiri, departe acest gând, dar îmi amintesc multe lucruri minunate. Ce frumoasă copilărie am putut avea! Aș vrea să pot întoarce roata/anii vieții înapoi la copilărie ... chiar mi-aș dori. Abia acum, la maturitate, îmi dau seama, și de aceea de multe ori, mă întorc la sertarul cu amintiri, unde găsesc lucruri ce-mi stârnesc zâmbet. Uneori, găsesc planuri nefinalizate, prăfuite ... și-atunci, chiar îmi place, dacă e un plan bun îl duc la îndeplinit, deci, și amintirile sunt bune la ceva, vorba unui foarte bun prieten. Găsesc în sertarul cu amintiri, oameni care au fost, oameni ce nu mai sunt, găsesc locuri mirifice, găsesc prieteni, dascăli, oameni care într-o formă sau alta și-au pus amprenta sufletească asupra mea, asupra devenirii mele, asupra celor din jurul meu.
Anii copilăriei sunt cei mai minunați și mai frumoși ... și chiar am avut parte de o copilărie ca-n povești, aproape ca a lui Creangă! Eram mulți, eram frumoși și făceam fel de fel de ciumbușlucuri, ne jucam-jocuri ce azi deja sunt uitate, cântam-cântece care azi nu se mai aud, sau nu se mai cântă, fugeam pe cărări sau poteci, care azi sunt șterse, distruse de vreme sau necălcate de piciorul omului, uitate, rămase singure pentru că nu mai e cine să le ,,fure” din frumusețe. Pădurea prin care îmi plăcea (și-mi place și azi) să mă plimb, o văd cum s-a ,,maturizat”, cum a crescut și s-au înălțat copacii pe care altădată, copil fiind, îi consideram mici, azi sunt o adevărată binecuvântare. Izvorul din care, cândva, ne ostoiam setea, azi, nici nu mai există, l-au astupat frunzele copacilor, l-a astupat pământul, nu-l mai îngrijește nimeni, până și izvorul, vechiul izvor, a murit.
Până și oamenii au îmbătrânit, mulți dintre ei, devenind amintire. Uneori îi mai regăsești doar în poze și ele îmbătrânite de vreme. În viață au fost drumuri, sau poteci, pe care uneori, urcam, alteori coboram, uneori plângeam, alteori râdeam ... căci așa e viața. Am zâmbit și-am plâns urcând sau coborând, dar n-am privit niciodată înapoi, nu am renunțat la visele mele, la gândurile mele, la amintirile mele. Nu am dat ,,înapoi” decât de foarte puține ori, și-atunci pentru că așa trebuia să fie. Privesc și în viitor, iar toate aceste, de aici așternute în acest moment pe coala de hârtie, în timp vor deveni a frumoasă amintire, vor spune altora că am fost sau poate că mai suntem. Cert este un lucru – secunda de azi, clipa de azi, nu se aseamănă cu cea de ieri și nu se vor asemăna nici cu cele de mâine, deci, profită de fiecare clipă ori secundă ce-ți este dăruită! Fă ca această clipă să devină o eternitate sau a amintire, dar o amintire frumoasă, una de care să îți amintești cu drag, să fii mândru sau să te mândrești că timpul nu stă în loc, tace, trece și face ... sau nu face! Eu sunt stăpânul timpului, nu timpul este stăpânul meu. Întâi și-ntâi eu îmi gestionez timpul meu (cu principii și responsabilități) nu timpul mă gestionează pe mine.
Nu-mi place să vorbesc despre lucruri triste, deși fac parte din cotidianul nostru. Mă întorc la tristețe, pentru a vedea o amintire frumoasă în interiorul ei. Parcă, azi, văd tot mai mulți oameni triști, supărați, amărâți din diverse pricini și nu-mi place să văd oamenii supărați sau necăjiți în jurul meu, și din păcate, ei sunt tot mai mulți. N-am să las tristețea să-și pună cătușele pe sufletul meu, cred că tristețea, supărarea sau necazurile duse la absurd te duc la depresie. Nu sunt doctor, nu sunt așa de citit încât să le știu pe toate, în schimb observ ce-i în jurul meu și trag concluzii. Odată căzut în robia tristeții sau a supărării, greu îți revii. Trebui să fii prea puternic pentru a reuși, trebuie să ai oameni buni, puternici și înțelegători lângă tine, pentru a scăpa de această povară, căci e o povară!
Îmi place să fiu trist, să plâng sau să mă descătușez/eliberez atunci când sunt doar eu, eu cu mine, și chiar am nevoie de astfel de eliberare, uneori. Și-mi place să cred că sunt un OM puternic și nu voi judeca omul după greșelile făcute, dar mi-ar plăcea să cred că nu va excela în greșeli și că-și va reveni, se va ,,ridica”.
Copilăria, în sine, rămâne cea mai dulce și mai frumoasă amintire, regret faptul că s-a ,,topit” mult prea repede, fără a-mi da seama. Timpul trece mult prea repede și din copilul de ieri, devii fără să realizezi, un adolescent, apoi un matur (cu responsabilități ) în toată regula, te căsătorești, trăiești și ... te trezești îmbătrânit. Mi-ar plăcea să cred că nu am îmbătrânit degeaba, că nu am făcut doar umbră acestui pământ, dar nu spun eu, îi las pe alții (pe cei din jurul meu) să-și dea cu părerea.
Sunt foarte multe lucruri mărunte în micinea/mărimea lor, dar care au avut, fără doar și poate, influența asupra devenirii mele, asupra maturizării mele, asupra formării mele pentru viață. Tuturor, și celor buni și celor răi, din jurul meu, care au avut legătură într-o formă sau alta, fie și tangențial cu mine – prieteni, colegi, vecini, neamuri, dascăli, – le datorez respect și rostesc prea-simplul MULȚUMESC!
Mulțumesc că mă suportați așa cum sunt, cu bunele și relele mele, cu păcatele sau nepăcatele mele. A greși e normal, a excela în greșeli e o prostie, a te corecta este un beneficiu. Am reacționat și sub tentația ,,primul impuls”, alteori am calculat cu bătaie lungă, am dat cu capul și m-am învățat minte, am picat și m-am ridicat, dar mereu am mers în față. De ce mi-a fost rușine azi, mâine nu am mai făcut. De ce sunt mândru azi, încerc să-l păstrez și pentru mâine, să-l dăruiesc și altora care vor să-l primească.
Unii nesocotesc sau judecă drumurile/faptele/cărările mele, alții, dincontră, le apreciază și le respectă. Perfecțiune nu există, sau nu cred să existe! Nu cred că există om care nu greșește. Toți greșim și chiar pentru acest fapt trebuie să fim iertători, să fim buni, să fim umili și respectuoși, să ne susținem în planuri sau proiecte, să ne susținem în idei și păreri, și pentru toate acestea, de multe ori, eu, dau exemplu, pilda biblică, cu ,,aruncatul pietrei”, cine-i fără de păcat să dea, să arunce, iar cei ce-s cu păcat să tacă pe vecie. Amintiri! Amintiri! Amintiri! Unde ești copilărie mea frumoasă, unde e tinerețea părinților care ne-au născut și ne-au crescut, cum au știut Dumnealor mai mândru. Unde ești tinerețe, deși refuz să cred că voi fi bătrân vreodată. Eu, și la o sută de ani, tot tânăr voi fi! Am zis ... am zis ... am zis! Să trăiți și să mă vedeți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu