Statul este condus de
trei puteri, plus una de mediere, dar această formulă adoptată de democraţia
noastră are şi dezavantaje: apar întîrzieri în luarea deciziilor şi schimbările
necesare şi cerute de societate nu mai ţin pasul cu realitatea. Din interese
politice şi personale, echilibrul puterilor se transformă în conflict între
puteri, cu efecte negative asupra societăţii. Soluţia stă în mîna alegătorilor!
Dar mai întîi să stabilim ce ne dorim. Dacă între
categoriile sociale nu există solidaritate, apar disensiuni iscate de
interesele contrare pe care le avem. Cînd statul aplică represiuni împotriva
unor oameni sau categorii, solidaritatea se destramă şi societatea se
descompune. Aşadar, ne dorim politicieni care susţin coeziunea socială. Liantul
este relaţia bună dintre părţi, dar cînd cele trei puteri nu ajung la un
compromis, deciziile întîrzie şi sistemul se blochează. Măsurile de forţă luate
unilateral duc la acţiuni nedemocratice, care iscă nemulţumiri şi opoziţie.
O singură putere nu poate să forţeze schimbarea, căci fără
consens apar disfuncţii şi integrarea este subminată. Aşa s-a întîmplat cu
obligarea justiţiei să condamne la închisoare oameni nevinovaţi, iar în loc de
solidaritate avem haos şi tensiune socială. Instaurarea unui stat bazat pe
sancţiune nu duce la nimic bun!
Unii au pretenţia că merită un rang social superior, pe care
doresc să-l afişeze şi astfel să se distingă de masă. Ei încearcă să se
evidenţieze în politică, economie, cultură, iar cei uniformizaţi, cărora nu li
se recunoaşte gradul superior, întreţin ideea de nemulţumire. Ei produc mult
rău.
Societatea se află în mişcare continuă, apar cauze şi
explicaţii, iar disfuncţiile perturbă ordinea socială şi întîrzie integrarea.
Scopul statului este să menţină stabilitatea şi controlul, valorile şi
codurile, iar alegătorul pus periodic să aleagă îşi activează propriile valori
(ce nu pot fi impuse din exterior), alături de cele rezultate din raportatea
faţă de cei din jur.
Alegerile duc la stabilirea unei ierarhii politice, iar cel
care o creează este mereu individul, el acţionează cu propria conştiinţă, le
răspunde celor din jur pe baza unor motivaţii exterioare. Ca efect al acestor
decizii repetate, valorile indivizilor sînt preluate, impuse şi controlate de
politicienii aleşi, prin intermediul statului.
Societatea nu agreează elogiul personalităţii, cuvîntul eu a
dispărut din dicţionarul politic, nu acceptăm voinţa unui om şi nici a unui
grup, ci puterea este împărţită în module care asigură echilibrul. Limitarea
iniţiativei şi centralismul au însă şi efecte negative, transformările sînt
întîrziate, dezavantaj al democraţiei – pe care ni-l asumăm.
Statul este o structură colectivă, fiecare element avînd o
marjă de libertate, deci ştim că nu ia mereu decizii raţionale, ci alege cele
mai bune opţiuni, decizia fiind influenţată de puteri şi personalităţi între
care se duc negocieri ce urmăresc obiective comune, dar şi personale.
Dimensiunea afectivă în politică lipseşte, fiecare încearcă să modifice regula
în avantajul său.
Schimbarea socială este colectivă, sensul general fiind
descentralizarea şi autogestiunea. Azi privim omul ca pe un scop, nu ca pe un
mijloc (unealtă, păpuşă manevrată să iasă în stradă). Omul are libertate şi
autonomie să accepte sau nu un rol. Nu mai sînt importante incidenţele, dacă
este convins să adere liber la politica ce îi reprezintă interesul personal.
Trebuie să stabilim şi ce nu ne dorim. Nu vrem autorităţi
coercitive, care produc alinearea omului, ci autorităţi care fac norme bazate
pe implicarea cetăţenilor. Statul contemporan să se mulţumească să coordoneze
birocraţia administrativă, nu totul, ca un regim poliţienesc. Iar cel care
decide să fie alegătorul!
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu