Libertatea presei? Finita la comedia!

”Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul şi pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.”

 Pentru Ziua Mondială a Libertății Presei, 3 mai 2019, media românească, în plină campanie electorală pentru europarlamentare, în care doi oameni de presă sunt angajați, de o parte și de alta a spectrului politic (Carmen Avram – PSD, Rareș Bogdan – PNL), a ratat cel mai fabulos breaking news din ultimii 30 de ani: mass-media românească nu a fost niciodată liberă!

Iar acesta este un adevăr care a ieșit de unul singur la iveală, fără nicio anchetă sau investigație, fără organizarea vreunei dezbateri, ci s-a evidențiat, ba s-a arătat gol goluț, pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă. Dar presa românească nu poate oferi publicului său un asemenea breaking news cu adevărat uluitor, cum se caută, pentru că deține monopolul asupra adevărurilor publice convenabile, singurele permise, și e extinsă cât România într-o caracatiță a complicităților profitabile.

„Libertatea presei” a fost doar o gororiță, un vicleșug spre a cuceri și păstra pentru cei mai proeminenți protagoniști ai spațiului media poziții privilegiate în proximitatea puterii politice și în cea a favorilor financiare. Asta e tot!

Presa românească e coruptă până în măduva oaselor și, mai ales și mai grav, moral, și nu a putut depăși la acest capitol politicul doar pentru că o asemenea concurență, care dă legi pentru sine și face toate jocurile în stat, s-a dovedit, neamule!, mult prea a dracu’ de puternică. Iar dacă nu l-a putut depăși, atunci s-au împreunat.

Gabriela Firea spre PSD, pentru a deveni primar general, Robert Turcescu spre PMP, ca să devină deputat, iar acum Carmen Avram spre PSD, Rareș Bogdan spre PNL, ca „să se aleagă” europarlamentari. Și câți și mai câți înainte și câți vor urma… Dar întrebarea de prost este de când făceau aceste personaje politică. Ai? Adecătelea, nu că zic, da’ întreb: de când au devenit ei „înclinați”, și încă mai adecătelea „neliberi”, în fața publicului lor. Ei, aia e, că d-aia zic! Vezi neicușorule, puicușorule cum devine, la o adică, că parcă se și arătau de pe atunci. …„Iacă trădarea! Când îţi spuneam, venerabile!..”.

„Poate că nu știe multă lume, dar Rareș Bogdan a fost chiar președintele filialei PNL Cluj”, a spus un coleg liberal al ”distinsului” om de televiziune, după „surpriza” ca Rareș Bogdan, jurnalist independent (se poate?!), să fie anunțat ca și candidat al PNL la alegerile europarlamentare. Eu, n-am știu! Pe cuvând dacă am știut că acest Dandanache al Realității TV, care voia să-și facă partid „real”, era „leberal”. Mă uitam la el, parcă mi se arăta, așea, da’ n-am știu, zău! Parol și pe cuvânt de onoare! Iar acum vrea să fie eurodeputat pentru că a fost dat afară de la Realitatea și …„Cu ocazia aledzerii, neicușorule, cu ocazia aledzerii; știi, m-a combătut opoziţia și colo, și dincolo, și dincolo… și rămăsesem eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră.,.. rămăsesem mă-nţeledzi fără coledzi… și așa am venit pentru aledzere”…la PNL.

Dar pe Robert Turcescu cine l-a iertat pentru că a fost ofițer acoperit?! Eu nu l-am iertat. S-a făcut un sondaj pe iertarea sa?! Și-a cerut iertare pentru a o primi sau pentru a intra în politică? E o bună întrebare, trebuie să recunoaștem.

Însă aceste candidaturi sunt, în realitate, o binecuvântare de care trebuie să se bucure toți cei care iubesc adevărul. De acum înainte va deveni prea greu chiar și pentru ultimul imbecil din această țară să găsesc un dram de adevăr în râgâielile „celebrilor jurnaliști” care după ce se băteau cu pumnul peste pieptul dezgolit au devenit parte din sistemul politic blamat. Farsa e spre final, cade cortina, se rupe vălul, minciuna nu poate fi de o cursă prea lungă cu piciorușele sale prea scurte cu care aleargă zvăpăiat spre marele cașcaval. Și ar fi cazul ca această comedie grețoasă să ia odată sfârșit, ar fi cazul ca aceste „nobile” hahalere să nu se mai poată juca atât de batjocoritor față de publicul lor pe cele două tablouri: beneficiind de o prezumție de libertate și independență, într-un cadru, pe care o exploatează, pe celălalt, spre a intra în grațiile unor mahări politici care să-i împingă în mijlocul scenei, de această dată politică.

În epoca postdecembristă s-a intrat cu o încredere aproape nețărmurită și de basm în „presa liberă și independentă”, în „a patra putere”, care le și controlează pe celelalte, în „câinele de pază al democrației”, s-a intrat cu citate din Napoleon și președinți americani. O încredere de care s-a profitat aproape în aceeași măsură în care politicienii au exploatat credulitatea și naivitatea alegătorilor în istoria alegerilor. De acum însă cine mai „pune botul” nu-i decât prost.

Vestea și mai proastă este că aproape peste tot este exact la fel, cu implicări mai consistente poate ale serviciilor de informații, iar în America s-a spart buba, prin alegerea unui președinte a cărui punct de căpătâi în campanie a fost să facă media corporatistă ferfeliță. Pentru că prea și-au arătat arama, prea au jucat murdar pe cele două tablouri, unul al clamatei independențe jurnalistice și celălalt al implicării subterane.

De acum știm, știm că e la fel de jenant să-l mai citești sau asculți cu seriozitate pe diletantul care manipulează realitatea și cuvintele precum e să urmărești un cartofar în jocul alba-neagra. Ei îți stabilesc ție mizelele imediate, și o fac numai pentru câștigul lor, pe termen lung, trebuie să fim siguri!

Iar un personaj ca Rareș Bogdan dovedește că nu a aparținut niciodată profesiei, ci a confiscat o porțiune din ceea ce se numește „opinia publică” în drumul său spre desăvârșire, spre parvenirea deplină, pe care nu o poate asigura decât politica. Un destin împlinit!

De când am început să deprind cu ce se mănâncă domeniul acesta al jurnalismului, am venit cu o cugetare deloc pretențioasă, plecată din acumulări (mult prea) succesive de experiențe neplăcute: „În China se găsește și funcționează cea mai independentă media din lume, din simplu motiv că slujește unui singur stăpân: statul”. E chiar așa: mass-media chineză are un singur stăpân recunoscut și știut. E mult mai simplu și corect!

Iar, apropo de China, vă amintiți despre rapoartele alarmante privind nerespectarea drepturilor omului în această țară, cu ani în urmă, unele scrise chiar de Departamentul de Stat al SUA, dar și de nenumărate ONG-uri, și care erau vehiculate de organele din „marea presă liberă internațională” presă simptomatic, făcând un imens val? Vă întrebați unde au dispărut ele sau dacă s-a schimbat ceva în China? Nu s-a schimbat nimic, ba Partidul Comunist Chinez exercită un control desăvârșit asupra societății. Schimbarea se regăsește în expresia „China a devenit principalul creditor al economiei americane”. Și cu creditorul nu te joci de-a drepturile omului…

”Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,

Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?

Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă

Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,

Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,

Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,

Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,

Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,

Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!

Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;

Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.”

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus