de Gheorghe Pârja
A treia zi de Paşti ne-a venit vestea tristă că Petre
Verdeş, din Deseşti, s-a stins din viaţă în localitatea La Lessy – Loraine, din
Franţa. Petrecuseră Sfintele Sărbători împreună cu consăteanul nostru Petre
Hotea, stabilit în Germania. Petre Verdeş este omul care a marcat viaţa
artistică a satului în ultima parte a veacului trecut. S-a născut în urmă cu 62
de ani, într-o familie cu şase copii: Ioana (plecată şi ea prea devreme),
Gheorghe, Aurica, Ţuţulie, Petre şi Ileana. Părinţii aveau moară, acolo pe
malul apei. Parcă-l văd pe unchiul Petrea cu hainele albite de făină. Mătuşa
Mărie, sora lui tata, era energia familiei. Oameni cu deschidere spre cei
tineri. Ne primeau în casa lor pentru a ne marca evenimentele din viaţa
noastră. Pe vremea când satul nu avea un loc de întâlnire pentru cei care
plecam spre lume. Toţi fraţii şi-au făcut un rost în viaţă.
Petre, omul plecat prea devreme dintre noi, a terminat
Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei, devenind un bun învăţător. A ieşit din
regula catalogului, fiind fascinat de jocul şi cântecul satului. Priceperea şi
măiestria a deprins-o la Ansamblul „Mara” al Casei de Cultură din Sighetul Marmaţiei,
al cărui membru marcant a fost câţiva ani. Cu celebra formaţie a făcut turnee
în ţară şi străinătate. Şi-a legat destinul de Tuţa, colegă de profesie şi
parteneră în Ansamblul „Mara.” Din păcate, Tuţa s-a săvârşit din viaţă
prematur. Petre nu şi-a părăsit catedra. Pentru el, satul natal a fost agora
spirituală. Harnic, priceput, devotat rădăcinilor, cu un grup de tineri a
revigorat cântecul şi jocul satului Deseşti. A fost un admirabil instructor şi
pentru elevi. Ajunşi la maturitate, evocă cu respect pedagogia şi priceperea
luminatului învăţător.
Petre s-a ivit în viaţa satului Deseşti tocmai când jocul,
cântecul, obiceiurile dădeau semne de oboseală sub presiunea civilizaţiei.
Petre a intuit valoarea rădăcinilor satului. A demonstrat că tradiţia nu este
împotriva civilizaţiei, ci o completează. Alături de Vasile Pop-Taina, vărul
meu Petre a revigorat sentimentul românesc al fiinţei satului. Vasile şi Petre
sunt devotaţii consăteni care au oprit vestejirea cântecului şi jocului în sat.
Râvna lor se vede până în ziua de astăzi. Cei care menţin vigoarea tradiţiei
amintesc de stilul lui Petre Verdeş. Ceea ce este un frumos omagiu adus celui
care te învaţă. În urmă cu patru decenii, când marele poet Nichita Stănescu a
onorat invitaţia deseştenilor, a avut parte de învăţătura lui Petre Verdeş.
După recitalul lui Nichita, a urmat spectacolul gazdelor. Tinerii lui Petre
erau într-o formă de zile mari. Nichita s-a prins în joc. Cum, firesc, nu-i
cunoştea regulile, a inventat un fel personal de a juca. A inventat
contratimpul. Petre a intervenit şi cu harul de instructor l-a învăţat pe
marele poet Nichita Stănescu cum se joacă bărbătescul la Deseşti.
Era în octombrie 1979. De câte ori ne întâlneam, Nichita îmi
amintea de profesorul de joc de la Deseşti. Am fost în armonie prietenească cu
vărul meu Petre. Aşa ştiam să-i preţuiesc virtuţile. S-a schimbat lumea. Petre
a cunoscut-o pe Marie-Angele, o franţuzoaică cu care şi-a refăcut familia. Am
fost, cu Viorica, la ceremonia religioasă din biserica din Hărniceşti. Apoi
ospăţul. Petre a luat decizia de a se muta în Franţa. Şi-a reconfigurat
profesia. Venea anual acasă. Anul trecut, a venit cu Marie-Angele să-şi
comemoreze părinţii. Ne-am adunat şirul de neamuri. Am avut răgaz de poveşti.
Marie-Angele mi-a dăruit o monografie a localităţii ei, de la 1550, a cărei coautoare
este. Semn al unei comunicări de durată.
Şi a venit marţea în care am primit vestea că Petre s-a
stins din viaţă. Trupul neînsufleţit al lui Petre se întoarce la Deseşti (aşa a
convenit cu Marie-Angele), alături de părinţii şi neamurile lui. Stejarul cel mare,
din apropiere, veghează marea călătorie. Aceasta este povestea scurtă a unui om
care a făcut multe pentru satul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu