Trecerea prin tunel sau naşterea pânzei perfecte
Ӕmi trimit scrisori
și nici eu nu-mi răspund
mersul pe vârfurile amintirilor
încă nu lasă urme
îmi sap grădina de zarzavat
întorc vorbele pe toate părțile
ridic roșiile
pe araci
miros cimbrul mărarul leușteanul
de trei ori pe zi
apoi adorm de oboseala mâncatului
ajungi la capătul tău
încovoiat de trecerea prin tunel
nu acestea sunt firele
pe care doreai să le întinzi
nu acestea sunt veștile
pentru care ai venit
de la capătul lumii
așa
cum scrie
în nașterea
pânzei perfecte
trebuie să scriu/trebuie
să scriu
pentru că urmează să uit
se aude un gong ca o dogmă
și pentru fiecare
un înger păzitor
obosit de atâta pază
seferis își
închipuie pe cel care
viața
va regăsi-o în afara atâtor hârtii
și regulamente
atâtor lupte și învățături
unul ca noi dar cu memorie mai bună”
Pragul de sus
”ca un țarc nevăzut
uitarea îți îngustează
memoria
oriunde te întorci
nu te mai regăsești în întregime
obiectele te izolează în detaliu
descoperi ceața
creierul e o cursă târzie a simțurilor
scrie în orașul alchimic
o clepsidră visată
printre uneltele din grădină
valul netezește mânia
zilele păpădiei sunt numărate
se fac calcule
câtă frunză la atâta iarbă
tot mai aștepți să se întâmple ceva
vinul
se schimbă la loc în apă
seve amestecate cu întrebări
toate pragurile de sus
capătă o bizară strălucire
de loviturile creștetului
iar după o vreme
ne spunem că am
visat
ușile
ușile
tatuate de așteptare
cifrele de pe talant au crescut
țiuie lumea
de câte-mi aud urechile
ca un copil
mă rog în fiecare zi
dă-mi jucăria cea bună”
Panica la intersecţii
Ӕn sat
pământul abia își trage drumurile
poruncile se îmbulzesc printre vorbele noastre
unde ești
tu al nouălea cer
întreabă îngerul amestecat
măsurând adâncimea căderii
amintindu-și spirale
dintr-o veche ploaie
ce-l învață
cum să construiască figurile ambiguității
deschid ușa
casei
spre stratul cu flori
preotul spune în predică
mult i s-a iertat
pentru că mult a iubit
poruncile se îmbulzesc
spre îngerul amestecat
pedepsit în ungherul acela din copilărie
ai crescut cu ramuri ciudate
ca pomul din grădină
nedovedite dovezi
elefanți
pe pânze de păianjen
pământul
abia își
trage drumurile
totul se clatină
trecem din odaie-n
odaie
căutându-ne palmele
e vremea recensământului
doar în absență
poate fi ordine
o morfină
care nu-și
mai face efectul”
Tehnica mărturisirii
”zilele au margini istovite
calendarul arată anotimpurile
în care aflăm
că prea mult ne-am depărtat
belșug de răni lunecătoare
în zugrăveala zidurilor
niciodată cineva cu cineva potrivit
am mai vorbit despre asta
mereu altcineva cu altcineva
se aud chei greșite
bâjbâind pe la uși
în punctul de lumină al palmelor
mai stăruie o clipă imaginea ta
belșugului nu-i chip
să-i mai stăvilești
sosirea
tictacul sângelui
îmi organizează plutirea
ceea ce e mai greu
când sunt mulți
oameni laolaltă
totul e așa și-așa
îmi așez hainele pe scaun
spune arhitectul
mă las și eu pe un scaun
și încep tehnica mărturisirii
poți găsi prin birouri
oameni complet inocenți
o panică blândă-i gonește
la intersecții
spre ora închiderii
spre ora legănării
chiar și până la poartă/chiar și până-n
vârful unghiilor
călătoria-i fantastică”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu