După o lungă perioadă
de tatonare, PNL, ca iniţiator principal, a depus moţiunea de cenzură care pare
să aibă cea mai mare şansă să fie adoptată de parlamentarii din USR, PMP, UDMR,
ALDE, Pro România, o parte din grupul MINORITĂŢI şi vreo şase neafiliaţi. Şi-au
anunţat intenţia de a vota pentru căderea guvernului, semnând şi moţiunea,
patru parlamentari PSD. Ar fi vorba despre 245 de voturi împotriva PSD.
În ciuda evidenţei, Viorica Dăncilă, ca un general înconjurat
din toate părţile, continuă să-şi încurajeze oamenii, să-i convingă pe vitejii
parlamentari PSD că pot trece cu bine peste moţiune.
Mesajul pozitiv este însoţit de o serie de măsuri
strategice. Se recurge la proceduri care să demobilizeze parlamentarii
opoziţiei, fixând data votului la sfârşit de săptămână, sâmbătă sau duminică,
ştiindu-se că aleşii nu prea stau prin Bucureşti în weekend.
Dar pentru o cauză
majoră, pentru interesul naţional, pentru scopul nobil de a scăpa ţara de un
guvern despre care spun că este cel mai slab din istoria postdecembristă,
contează ziua în care se votează moţiunea?
Nu le face deloc
onoare liderilor opoziţiei să insiste atât de mult pe data pe care o stabileşte
PSD pentru vot. Dacă vor cu adevărat să dărâme guvernul şi dacă PSD ar stabili
că votarea moţiunii se face în vârful unui munte şi tot ar trebui să accepte,
de dragului scopului.
Dar acestea sunt amănunte, chiţibuşuri cu care se distrează
parlamentarii, ca nişte copii de grădiniţă. Lucrul cu adevărat serios ţine de
configuraţia viitorului guvern. Acesta poate fi unul minoritar, format de PNL
şi sprijinit în parlament de partidele care au votat moţiunea. Poate fi un
guvern în care să intre PNL, USR, PMP, UDMR.
Acesta ar fi un guvern care va depinde de ALDE şi Pro România, cele
patru partide neavând majoritatea parlamentară necesară.
Există şi alte variante. La un moment dat Victor Ponta
spunea că ar fi posibil un guvern format din partidul lui, din ALDE şi PSD.
Desigur, cu condiţia debarcării liderului actual, Viorica Dăncilă.
Calculele pe marginea moţiunii, spre deosbire de alte
moţiuni, sunt strict legate de alegerile prezidenţiale. Căderea guvernului i-ar
reduce şansele Vioricăi Dăncilă de a ajunge în turul doi. Acest lucru ar fi în
dezavantajul lui Klaus Iohannis. O finală cu Dan Barna sau Mircea Diaconu, ar
fi mult mai dificilă pentru actualul preşedinte.
Mai există încă o variantă: câştigarea alegerilor
prezidenţiale dintr-un singur tur. Klaus Iohannis se pare că are această
ambiţie, care i-ar oferi o legitimitate absolută, cum nu a avut niciun
preşedinte.
Dincolo de calculele politicianiste, există o motivaţie cu
adevărat importantă, care ţine de modul în care guvernează PSD. Duce cu
adevărat acest partid ţara într-o direcţie greşită? Este o guvernare haotică,
în care problemele de ordin economic sunt ignorate, PSD nefăcând altceva decât
să ofere cadouri electorale, prin majorări nesustenabile de salarii şi pensii,
pentru a-şi fideliza un electorat „neproductiv”, bugetarii şi pensionarii?
PSD, în ultima vreme, a alunecat prea mult spre stânga.
Mediul de afaceri este afectat de măsurile populiste, preţurile cresc, leul se
devalorizează. Lipseşte mâna de lucru, nu se fac investiţii, se resimt măsurile
pragmatice care ţin de economia de piaţă, de o dezvoltare economică sănătoasă.
Ce propune eventualul viitor guvern? Pe scurt: investiţii
publice majore şi un guvern cu 15 ministere. Deci reducerea aparatului bugetar
şi înviorarea economiei prin investiţii. Acest lucru îl putea face şi PSD. De
ce nu l-a făcut? Să aşteptăm, însă, rezultatul votului, indiferent că moţiunea
va fi votată sâmbătă sau duminică.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa:Informaţia
zilei de Maramureş

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu