Pe talentata şi minunata poetă din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău, ANA PODARU am cunoscut-o întâia oară prin poemele Domniei Sale (unele publicate şi de eCreator), apoi am cunoscut-o ceva mai bine
întâlnind-o fizic, adică „faţă în faţă” datorită scriitoarei Mariana Moga la
Tabăra de literatură Sebeş - Alba, prin vara anului trecut.
Poeta moldoveancă ANA PODARU, fire
sensibilă - aşa cum îi stă bine unui poet, cultă, modestă, altruistă - poate şi datorită profesiei, uşor fragilă şi puternică în acelaşi timp, fragilă văzută de cei care o priveau cu superficialitate, Ana Podaru a scris poeme de mare valoare, poate şi fiindcă se lupta cu o
boală, o boală de care nu făcea caz iar boala o ducea cu multă demnitate...
O consideraţie pur personală: Ana Podaru avea un zâmbet unicat, pe care nu o să-l pot uita de acum înainte!
Astăzi, 7 octombrie 2019, dis de dimineaţă, o stea a plecat...între stele! Da, moartea n-are caracter!
DOAMNE, rogu-te fă-i o cărare de flori şi miresme până la Tine!
Prietenii mei dragi, s-a mai dus în apele neştiute ale Styx-ului, râul care separă lumea viilor de lumea morţilor un poet valoros, un om frumos, după regretatul Dragomir Ignat...
Drum lin Ana Podaru...
O consideraţie pur personală: Ana Podaru avea un zâmbet unicat, pe care nu o să-l pot uita de acum înainte!
Astăzi, 7 octombrie 2019, dis de dimineaţă, o stea a plecat...între stele! Da, moartea n-are caracter!
DOAMNE, rogu-te fă-i o cărare de flori şi miresme până la Tine!
Prietenii mei dragi, s-a mai dus în apele neştiute ale Styx-ului, râul care separă lumea viilor de lumea morţilor un poet valoros, un om frumos, după regretatul Dragomir Ignat...
Drum lin Ana Podaru...
Gelu Dragoş
Mai jos aveţi câteva poeme selectate de mine, de pe site-ul literar al poetului Ioan Romeo Roşiianu, scrise de acum, de regretata Ana Podaru:
Plouă cu pene de înger
Plouă cu pene de înger ...
încerc să le culeg ,
dar se topesc în palmă,
ma lupt cu mine iar,
misterul să-l dezleg,
plutesc după furtună
pe-aceeași mare
calmă,
secundele se duc
luând cu ele vise,
pe unde au trecut
plâng candele aprinse,
e iarnă-n mine iar
și țurțuri
mari de
gheață
au devenit condeie
ce-mi scrijelesc pe față,
în mine ninge iar
sau plouă... cui îi pasă?
cad nimburi peste gânduri
perdea de ceață groasă,
cad ultimele frunze
rămase triste-n ram
privirea mea îngheață
imaginea din geam,
m-am ghemuit și
tremur
și plouă peste mine
iar penele de înger
devin tot mai puține,
atâtea nimburi ninse
se pierd ușor prin ceață
cămașa parcă-i udă
pe sufletu-mi de gheață
și plouă, viscolește
cu nimburi și cu pene
un glas îmi spune rece
să-mi fac din ele perne,
dar se topesc în palmă
și apa ce rămâne
se-amestecă cu sânge
curgând din râni păgâne.
Ce tablou
nefiresc
Unii stau rezemați
de hotarele lumii
și privesc plictisiți fumul gros, risipit,
Alții dau foc la
rugi și ațâță nebunii
Morții cațără cruci, nu e timp de dormit,
Mai aleargă prin jar cu călcâiele fripte,
Cu cenușă-n
genunchi, câțiva oameni, haotic,
Adunând gloanțe vii și pumnale înfipte
De la mame și fii cu
obrazul cianotic,
Parcă urlă și luna
prinsă-n cer sângeriu,
Chiar și lupii s-au
dus, s-au ascuns prin păduri,
Numai clopotul bate, nesătul, parcă-i viu
Se aud încă voci prinse-n dărâmături.
Unde sunteți
părinti? Unde sunt frații mei?
Strigă unul rănit și
pierdut prin mulțimi,
Parcă nu mai sunt sfinți,
parcă nu mai sunt zei,
Unii calcă-n altar și
se cred serafimi .
Numai ulii sunt treji, după leșuri
dau goană,
Popii stau la răscruci cu icoanele-n mâini
Doișpe luni mai
târziu vor primii de pomană
Lumânări în colive, printre vinuri și pâini.
Câți orfani
scormonesc cimitirele pline?
S-au făcut cărăuși
de iluzii și ciocli,
Nu mai ies din biserici devenite ruine,
Stau bunicii pitiți,
statuete pe socluri.
Ce tablou nefiresc s-a gândit să picteze
Un copil ce-a pierdut al culorilor sens,
Ce-a-nvățat
timpuriu, negreșit, să ofteze
Copleșit de trăiri
respirând fumul dens.
Mă-ntreb de voi plânge de dorul tău mamă
Mă-ntreb de voi plânge de dorul tău mamă,
atunci când de clopot mă leagă apusul,
atunci când pământul în pântec mă cheamă,
atunci când secunda își
deapănă fusul,
nu văd nici un rost atunci să-ți
plâng sânul,
să mor însetat de laptele-ți
sfânt,
căci pasul meu calcă în urmă-ți
tărâmul
și-oi duce cu mine
durerea-n pământ,
cum pot să-ți mai
strâng de pe buze sărutul?
cum pot să adorm la pieptul tău drag?
îmi spune și cerul
că-n urmă e lutul,
iar tu mă aștepți în înalt...nu în prag,
atunci voi zâmbi simțindu-ți căldura,
iubirea-ți mă
cheamă, zbura-voi spre tine,
îmi las pe o cruce la lume armura,
doar clipe frumoase lua-voi cu mine.
Mă leagă de cer
Mă leagă de cer cu chingi de mătase,
Cu părul vâlvoi de vânt m-oi purta,
Pe rochia-mi albă doi îngeri să-mi coase
Cu fire de aur imaginea ta,
Mireasă să-ți fiu la
preț de o clipă
Cu stele în păr și-n
palmă cu vise,
Nu-i timpul de-ajuns și
anii mei țipă,
Pe străzi e pustiu, luminile stinse,
Acolo-n înalt, departe de rău
Cocori călători să-mi fluture trena,
Să-mi cânte balade cu numele tău,
Un nor rătăcit să-mi fie arena,
Desculță dansând
angelice roluri
Din filmele vechi, romantice scene,
Șoptind în surdină
poeme sub stoluri
De fluturi purtând diademe,
Mă leagă de cer căci timpul nu iartă,
Pierdute sunt clipe ce nu s-or întoarce,
Pândindu-ne măști
din lumea cealaltă,
Nisipul se scurge și
sufletu-mi stoarce,
Mă leagă de cer în toamna-mi prezentă
Și chiar de voi
plânge cu lacrimi de sânge,
Tristețea-mi va fi
la nuntă absentă
Și-n ochii mei goi
lumină voi strânge.
Ce vreau de la
tine femeie?
Ce vreau de la tine femeie?
Aș vrea să te văd
mai frumoasă,
Să râzi și să fii
mai voioasă,
Din pumnul tău lupii să beie,
Eu vreau fericirea să-ți
curme
durerea...s-o calci în picioare,
Obrazul să-ți fie de
floare
și fluturi să-ți joace pe urme,
Femeie ...mai vreau de la tine
Să-mi lași în
privire lumină,
Din ochii tăi zorii să vină,
S-alunge tristețea
din mine,
De-ai ști cât mă
doare când plângi,
Cum curge prin mine otrava,
Mă arde mai aspru ca lava
și sufletu-n noapte
mi-l frângi,
în mine renaște
pădurea
și seacă izvoare de
lacrimi,
Furtunile scutură patimi
Să-ți pună în palmă
iubirea.
Ce vreau de la tine femeie?
Spre rai pașii
tăi... odisee.
Suntem copaci,
suntem păduri
Suntem copaci, suntem păduri
udați la poale de
străbuni,
stejari, mesteceni și
goruni,
cărbuni sub frunze moarte luni
suntem păduri, suntem copaci
cu seva-n inimă de daci,
crenguțe, trunchiuri
sau araci
ne plâng petalele de maci
am fost copaci, am fost păduri
lăsați de zei fără
armuri
uciși de securi și cianuri
dar totuși vii și-atât de puri
am fost păduri, am fost copaci
în ierni târzii îmbrățișați
de ger și vând
îmbălsămați
viori în mâini de saltimbanci
copaci-păduri, păduri- copaci
lemne de foc din trunchi de fagi
în toamna vieții
prea săraci
doar rumeguș golit
din saci
suntem copaci, vom fi păduri
ecou venit din mii de guri
nedefrișați de foc...sătui
să stăm sub blana lupului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu