Având în
vedere permanentul pericol pe care l-a reprezentat Rusia (ca imperiu țarist și
ca imperiu bolșevico-sovietic) pentru
România și nedând uitării imensele
suferințe cauzate românilor de
jafurile și rapturile
teritoriale la care s-au dedat rușii în epoca medievală, dar mai ales în vremurile moderne
(pactul Ribbentrop-Molotov, ultimatumul din iunie 1940, stalinizarea și sovromizarea sau sistematica secătuire a României
postbelice de resurse), ar trebui ca toate astea să-i facă pe românii zilelor
noastre să manifeste față de
muscali și „bunele” lor intenții o neîncredere situată în imediata vecinătate a
rusofobiei.
Cu excepția făuritorilor marii culturi rusești (Pușkin,
Gogol, Lermontov, Turgheniev, Ivan Goncearov, Dostoievski, Lev Tolstoi, Anton
Cehov, Ivan Bunin, Serghei Esenin, Vladimir Soloviov, Nikolai Berdiaev,
Gheorghi Fedotov etc.) și a unor
străluciți continuatori ai acestora
în perioada sovietică (Iuri Dombrovski, Boris Pasternak, Anna Ahmatova, Vasili
Grossman, Alexandr Soljenițîn,
Mihail Șolohov, Evgheni Evtușenko, Valentin Rasputin, Cinghiz Aitmatov), sentimentele
mele vizavi de muscălime pendulează cu înțelepciune, zic eu, între maximă prudență și totală
suspiciune.
Păi ce
încredere, mă rog, poți să ai în
aceia despre care ilustrul gânditor Petre Țuțea spunea
că sunt contraindicați la
filosofie și pe care, extrem de
sugestiv, i-a asemuit cu o vacă ce dă „douăzeci și cinci de kile de lapte pe zi și apoi se balegă în șiștar”?!...
Tocmai
de aceea, nespus mă miră actualul curent prorus, curent iscat de cei mai
năbădioși politruci (așa ca Liviu Dragnea și lacheii săi), potrivit căruia România ar cam trebui să-și rupă mâneca de Europa neunitară și apoi să se gudure pe lângă Vladimir Putin și ciracii săi, respectiv pe lângă Federația Rusă.
Numai că
și aici curge lapte și miere doar pentru o mână de ciocoi/miliardari de carton
(unii de partea găunosului urmaș al
lui Stalin, alții împotriva
acestuia), căci cei mai mulți
ruși o duc îngrozitor,
îndeosebi după demararea de către occidentali a sancțiunilor economice, demonstrațiile de protest împotriva lui Putin (în românește sună mai bine Puțin sau Putinel) și a camarilei sale se țin lanț,
iar intelectualii sadea (ruși și neruși)
nutresc doar scârbă și dispreț față de un
kaghebist semidoct și cu ifose
de președinte providențial.
Dar ce
importanță au toate astea pentru
românii antieuropeni, care iau de bună sadoveniana lozincă „Ex oriente lux”
(Lumina vine de la răsărit) și
care refuză să vadă în Putinel un biet epigon al atotputernicului Stalin! Și fiindcă tot am amintit de cel mai fioros dictator al
vremurilor moderne (l-am numit pe Iosif Visarionovici Djugașvili – Stalin), posibil model al Putinului (n-aș băga mâna în foc că ăsta nu aspiră să devină al patrulea
personaj referențial din
istoria rușilor, după triada Ivan
cel Groaznic – Petru cel Mare – Stalin cel Necruțător), cred că nu strică o scurtă paralelă între cei doi
tartori:
1)Stalin
(„Omul de oțel”) își merită cu vârf și îndesat semnificația pseudonimului sub care nu doar că-și ascunde originile georgiene, dar chiar mai lesne poate să-i sufle în ceafă lui
Lenin: se descotorosește rând pe
rând de toți rivalii politici și militari (Troțki, Kamenev, Zinoviev, Buharin, Serghei Kirov, Mihail
Frunze, Mihail Tuhacevski etc.), concentrează în mâinile sale o putere pe care
n-au deținut-o decât marii despoți orientali, cu enorme sacrificii umane transformă Rusia
înapoiată în cea de-a doua putere economică a lumii, iar după a doua conflagrație mondială face din Uniunea Sovietică o mare putere,
practic contraponderea militară a americanilor, astfel că lingăii
politico-ideologici din întinsul său imperiu (URSS și sfera sa de influență postbelică) se iau la întrecere într-ale proslăvirii
lui la cote și în forme
nepământene, deși pentru
sutele de milioane de oprimați
din lagăre și închisori, respectiv
din așa-zisa libertate bolșevică, numele acestuia era asociat cu crima, cruzimea,
teroarea și ura.
Spre
deosebire de sinistrul său predecesor, care și-a croit drumul spre puterea absolută cu ferma
convingere că recunoștința „este un fel de «boală câinească»”(Boris Bajanov în Kremlinul anilor ’20, Editura Cogito, Oradea, 1991), kaghebistul Putin va fi
propulsat spre funcția supremă
în stat de dubiosul președinte
Boris Elțîn, după retragerea
acestuia în plin mandat din cauza sănătății precare (explicația oficială) și în urma unui troc politic între cei doi (motivul
adevărat, posibil singurul și
adevăratul motiv), iar rezultatul cârmuirii sale în mai multe mandate se vădește în dezastruoasa situație materială a grosului rușilor, din pricini precum: a)Ruinătoarea politică a
înarmărilor clasice și nucleare
(cică doar în acest mod își va
redobândi Rusia „măreția”
imperială de odinioară; b)Forța
la care el uneori recurge întru soluționarea litigiilor de frontieră cu vecinii (ocuparea
Crimeii, de pildă); c)Mijloacele „democratice” de care se folosește pentru neutralizarea neprietenilor regimului
(bunăoară, curajoasa jurnalistă Anna Politkoskaia, o redutabilă adversară a
dictaturii putiniene, a fost ucisă cu șase gloanțe
în chiar ziua de naștere a
personajului); d)Promovarea sfidătoarei politici internaționale a conflictelor diplomatice, fără să se
sinchisească de faptul că acestea pot genera conflicte militare.
2)Dacă
Stalin „se învelea cu o pătură militară” și – ne informează Lilly Marcou în cartea Stalin–viața privată, Editura
Antet, 1998 – dacă inventarul bunurilor sale personale din vila unde și-a dat sfârșitul a arătat „că nu poseda niciun lucru de valoare”,
despre Putinel se zice că ar fi multimiliardar, motiv pentru care este obligat
să fie la cheremul oligarhilor și
al serviciilor secrete.
3)Neșcolat, dar avid de informație și
îndeosebi de poză, Stalin îl surclasează pe Putinel prin cărțile pe care le-a scris (oare chiar el le-a scris?): Cursul scurt de istorie a P.C. (b) al
Uniunii Sovietice, Marxismul și problemele lingvisticii, Bazele
leninismului, Problemele economice
ale URSS, cărți al căror
studiu, împreună cu mistificata biografie în sens eroico-hagiografic a celui
de-al patrulea clasic al marxism-leninismului, devenise obligatorie pentru toți cetățenii
României anilor cincizeci, astfel că „la o populație de circa 18 milioane de locuitori, până în 1954 se
tipăriseră un număr de 12.789.825 de exemplare din operele lui Lenin și Stalin, revenind un exemplar la fiecare cetățean matur” (Victor Frunză în cartea Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, București, 1990).
Dar
marea perfidie și puturoșenie a gândirii lui Putin se degajă din replica sa la
pateticul mesaj pe care tânăra suedeză Greta Thunberg l-a adresat în luna
septembrie șefilor de state
întruniți la sediul Organizației Națiunilor
Unite din New York, anume aceea de-a face tot ce le stă în putință pentru reducerea poluării, adică pentru a nu pune în
grav și ireversibil pericol viața de pe planeta/din casa noastră: „S-ar putea să vă
dezamăgesc, dar nu împărtășesc
entuziasmul tuturor în legătură cu discursul Gretei Thunberg. Faptul că tinerii
adolescenți (subl. mea, G.P.) se
arată interesați de problemele lumii
moderne, inclusiv ecologia, este un lucru corect și pozitiv. Trebuie să-i sprijinim. Dar când cineva se
folosește de astfel de tineri
pentru a-și urmări propriile
scopuri, e de condamnat”. A continuat cu mizeria „nimeni nu i-a explicat Gretei
că lumea modernă e complicată” și
cu următoarele palavre: „E complexă și în continuă schimbare. Oamenii din Africa și Asia visează la o viață prosperă, cum au cei din Suedia. Cum se poate realiza
acest lucru? Cerându-le să folosească panouri solare? Știe cineva ce costuri implică acest lucru?”.
Trecând
peste monstruozitatea lingvistică „tinerii adolescenți”, peste neghiobia cu necesarele explicații (politrucianiste) despre complicațiile lumii moderne, fapt care evidențiază (sic!) „că cineva se folosește de astfel de tineri pentru a-și urmări propriile scopuri”, precum și peste falsele griji și preocupări putiniene în ceea ceea ce-i privește pe africanii și asiaticii ce „visează la o viață prosperă”, se impune atenției noastre trista concluzie că tinerii protestatari și bătrânii politicienii văd în chip diametral opus
năprasnicele realități ale
prezentului și încețoșatul
viitor al acestei lumi.
Dragi
tineri (adolescenți), se
precipită cu grețoasă
amabilitate alde trumpii, putinii, jairii, jinpingii politicii planetare, vă
apreciem (atât de mult, adaug eu, că –
de-ar fi după Putin și ai lui –
toți zurbagii ăștia ar împărtăși soarta Annei Politkovskaia) pentru faptul că vă arătați „interesați de problemele lumii, inclusiv ecologia”, dar nu renunțăm în ruptul capului la politica împingerii ei în neant
prin poluarea generată de intensificarea consumului, confortului și comodității, pentru că noi știm cel mai mai bine cum se adună grămezi de bani
murdari, cum se face din negru alb și cum se gâtuie pacea printr-o înarmare demențială.
Astfel
stând lucrurile, Putinelule, nu Gretei trebuie să i se explice complicațiile lumii moderne, complicații pe care voi, politrucii, le creați. Voi trebuie să înțelegeți
odată și odată (dar sunteți capabili de un atare efort mental?) că omenirea s-a
săturat până peste cap de civilizația asta mașinisto-ucigașă și de
nesiguranța planetară pe care o
generați prin stupidele voastre
manevre politrucianiste. Tot ce-și dorește
omenirea prin vocea și dârza
atitudine a tinerilor de pretutindeni, este taman ceea ce intră în atribuțiile voastre, dar refuzați să faceți
din chiar momentul când ați pus
labele pe putere: un trai decent într-o lume curată și pașnică!
Așa că, nenicule Putin, dacă tot ți se rupe inima (!) de mila sărăntocilor, poți fi un strălucit exemplu în următorul mod eminamente creștin: ca om să dăruiești societăților filantropice întreaga ta avere și, aidoma fabulosului José Mujica, să te mulțumești cu
venitul mediu pe economia rusească, iar ca șef al unui stat înarmat pînă-n dinți, pe viitor să renunți la această împovărătoare aberație și toți banii astfel economisiți să-i utilizezi în scopuri umanitare: școli, universități, spitale, sanatorii, noi locuri de muncă, lefuri și pensii decente, pământ nepoluat, hrană sănătoasă și din belșug
pentru toți pământenii, apă
curată, aer neinfestat.
De-abia
atunci vei cunoaște rara și adevărata bucurie a înțelepțirii
tale, căci vei fi răsplătit cu iubirea sinceră și respectul netrucat al semenilor. Altminteri, vei simți pe propria piele ceea ce atotputernicul Stalin i-a
mărturisit lui Molotov în timpul celui de-al doilea război mondial: „Știu că după ce voi muri, vor arunca gunoaie pe mormântul
meu” (Lilly Marcou).
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
9-10 oct. 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu