miercuri, 2 octombrie 2019

Viktor Orban nu le curăţă ouăle celor din UE


Campania electorală din ţară a fost întreruptă, pentru moment, de situaţia candidaturii Rovanei Plumb pentru poziţia de comisar european. Comisia JURI a respins candidaturile propuse de România şi Ungaria. Rovana Plumb a fost propusă de guvernul român, de Viorica Dăncilă, având convingerea că este persoana potrivită pentru o astfel de funcţie.
Propunerea candidatului din partea guvernului de la Budapesta nu există nicio îndoială că a venit din partea lui Viktor Orban. Există opinii în Ungaria potrivit cărora propunerea a fost făcută intenţionat, ştiindu-se că Laszlo Trocsanyi are probleme de integritate. Premierul Orban provoacă instituţiile europene, urmărind să irite prin acţiunile lui, prin politicile publice din Ungaria, liderii UE, Parlamentul European.
Ungaria nu stă în genunchi în faţa UE. Viktor Orban nu ia o atitudine umilă, nu are niciun complex de inferioritate faţă de instituţiile europene, aşa cum au politicienii români.
Fără să fie negată importanţa apartenenţei României la UE, la structurile euro-atlantice, se practică în această perioadă un adevărat ritual de ploconire nu doar în faţa UE, ci şi a multinaţionalelor.
Preşedintele Iohannis abia cu o jumătate de gură a acceptat că multinaţionalele îşi exportă profiturile, spunându-le că nu este frumos din partea lor. Evident, nu a propus nicio măsură. De fapt a repetat în şoaptă ceea ce striga în gura mare Liviu Dragnea.
Partidele din România nu îndrăznesc să atingă nici măcar cu o floare UE, Comisia Europeană, GRIFCO, Comisia de la Veneţia etc. Orice critică este catalogată, la concurenţă între PNL şi USR, ca un atentat la valorile europene şi o apropiere de Rusia. În cauză sunt PSD şi ALDE, tratate chiar în interiorul familiilor politice din care făceau parte cu multă răceală. ALDE România a fost exclus din ALDE european din cauza declaraţiilor preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu. PSD era cât pe ce să fie exclus din PES (Partidul European European).
Viktor Orban nu le curăţă ouăle celor din cercul ţărilor dezvoltate din UE. Îi provoacă, ia măsuri în contradictoriu, în acest fel menţinându-şi popularitatea în rândul populaţiei.
Polonia are aceeaşi atitudine, fiind deseori ameninţată cu tăierea fondurilor europene. România are o atitudine umilă, de respect, şi cu toate acestea rămâne oaia neagră a Europei.
Şi în acest caz, doar candidaţii din est, Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, au fost penalizaţi, în timp ce alţi candidaţi cu probleme juridice, precum cel al Franţei, nu au fost deranjaţi. Chiar preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are probleme de integritate, dar nu contează atâta vreme cât este propunerea Germaniei.
Respingerea Rovanei Plumb oferă şansa numirii unor alţi candidaţi pentru funcţia de comisar european. Pro România îl ofertează pe fostul prim ministru Mihai Tudose. Ba chiar şi Victor Ponta se pare că este tentat să facă parte din guvernul UE, din Comisia Europeană.
USR are propriul candidat. Dan Barna îl propune pe deputatul Cătălin Drulă. Desigur, premierul Dăncilă nu va da curs acestor propuneri. Luni Parlamentul European va evalua situaţia celor două propuneri, Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi. În cazul în care Rovana Plumb va fi respinsă, consecinţele politice pentru candidata prezidenţială Viorica Dăncilă, pentru imaginea guvernului şi a PSD vor fi pe măsura gafei făcute la nominalizare. Dacă Rovana Plumb va fi admisă de Parlamentul European, PSD primeşte o bilă albă.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu