Despre unitate. Cât de periculoasă poate fi o unitate artificială

 

Despre unitate. Cât de periculoasă poate fi o unitate artificială pentru cauză si ce urmări poate avea ea atunci când inevitabil se rupe. Partidul AUR este un exemplu de manual de ”unire” a apei cu uleiul. Unitatea adevărată nu se poate realiza decât între grupuri de oameni cu idealuri comune, care în trecut au avut acțiuni comune prin care s-a verificat autenticitatea credintei în acele idealuri și implicit onestitatea parteneriatelor în acțiuni. În caz contrar unitatea este doar de conjunctură, iar când această unitate artificială capată mai ales valențe politice, nu duce la nimic bun, căci prin inevitabila ruptură, compromite atât idealul cât si acțiunea politică prin care acest ideal se exprimă. Electoratul comun se rupe la rândul lui, oamenii care până mai ieri erau împreună în gând, începând să se certe între ei, să se dezbine din cauza acțiunilor liderilor. Nu discut aici cine are dreptate, remarc doar câteva chestiuni ”tehnice” pe care le-am mai spus si înainte de alegeri. În partidul respectiv erau 3 grupuri distincte, în jurul lui Simion, Lavric-Târziu și Sosoacă. Aceste grupări într-un trecut destul de apropiat nu aveau absolut nicio legătură între ele. Cred că cu vreo 3 luni înainte de înființarea AUR, Simion nici măcar nu auzise de Lavric, cu toate acestea, respectivul, devine seful senatului partidului, funcție extrem de importantă, iar de Claudiu Târziu probabil că avea vag habar că există. Toți trei nu știau bineînțeles că pe lumea asta este Diana Șoșoacă. Vine 2020 cu toată nebunia și odată cu ea se lansează în spațiul public si doamna avocat. Pe parcursul manifestațiilor anti-restricții, Simion nu era perceput de participanți ca fiind un aliat, ci din contră, vă aduceți aminte acuzațiile împotriva participanților, printre care se afla bineînțeles si Sosoacă, precum și împotriva lui Pompiliu Diplan cel care a pornit motorul protestelor si l-a turat inclusiv până în 8 noiembrie împreună cu grupul lui si Legitimă Apărare. Cu toate astea, Simion face alianță cu Sosoacă cu puțin timp înainte de închiderea listelor electorale, în timp ce manifestațiile se desfășurau în continuare.

Paradoxal, dar uite că unitatea s-a realizat între cele 3 entități printr-o uimitoare „magie” iar scorul AUR în alegeri a fost peste așteptări. Au izbucnit felicitări din toate direcțiile, o mare speranță s-a născut, lumea era extrem de fericită, entuziasmul fiind general. Liderii AUR apăreau pe toate posturile tv, audiență maximă, popularitate deasemenea. Vine apoi 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. De Ziua Unirii, liderii Alianței pentru Unirea Românilor apar separat…Simion își face câteva poze în fața statuilor lui Cuza din diferite orașe, fiind foarte laconic în exprimare, Șoșoacă se duce la Iași, Târziu si Lavric chiar nu știu pe unde au fost, ca de obicei. Așadar partidul cu unitatea, de ziua care simbolizează Unitatea, nu a fost deloc unit, cel puțin la nivel de lideri. Semnal prost si cel puțin ciudat. În mod normal ar fi trebuit ca la Iași sau la Focșani sau oriunde, pe câmp undeva, să se prindă cu toții în Hora Unirii, măcar simbolic dacă nu și în fapt. Poate aflăm acum si motivele pentru care acest lucru nu s-a întâmplat. Nu stiu câți oameni au sesizat acest aspect, fiind prea „vrăjiti” de „unitate”…

În fine, realitatea este că acum e un război intern în partid, lucru care mă interesează doar din perspectiva că acest partid își asumă calitatea de a fi patriotic, naționalist, suveranist, adică exprimă un ideal în ochii poporului român. Acest ideal exprimat politic, riscă să fie compromis de toată această dihonie între liderii AUR exprimată pe net si televiziuni care fac un adevărat circ de audiență cu ei. Marea problemă nu este atât ruptura dintre liderii respectivi, cât dezbinarea pe care această ruptură o generează pe segmentul oamenilor de bună credință care au început acum să se certe între ei pe la diverse postări ale domnilor, doamnelor, lideri. Chiar dacă prin absurd s-ar produce o împăcare între ”șefi”, ciorba reîncălzită va fi acră, iar unitatea doar o tinichea.
Concluzia mea personală este că unitatea nu este bună cu orice preț, pentru unitate nu trebuie să faci compromisuri, căci altfel acea ”unitate” se va întoarce împotriva membrilor ei si mai grav, ruptura ce va veni inevitabil, va sminti poporul si va compromite grav oricare luptă, dând arme inamicilor.

Un gust amar pluteste acum în aer, cel al dezamăgirii unor oameni. Cine și-l asumă?

Mihai Târnoveanu