Muncește și nu deznădăjdui. Chemarea fiecărui om în lume este să lucreze. Binecuvântat este cel ce trudește cu cinste. Sf. Nicolae Velimirovici
Vârsta adolescenței, și nu numai, este, în general, una a nemulțumirii. Pe cât părem de fericiți, pe atât suntem plini de resentimente, de văicăreli, dar și de frustrări egalitare. Mulți considerăm că toți factorii de decizie din viața noastră nu sunt cu noi, ci împotriva noastră. Niciodată vina nu este la noi, ci la cei din jurul nostru. Nu suntem valorificați așa cum ne-am dori, că rezultate mai bune au doar unii, nu toți. Mulți și-ar dori să fie directori sau celebrități în domenii de interes, dar eșuează în amăgiri. Da, așa este, doar unii pot ajunge sa fie celebri, dar este firesc.
Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi după capacitatea noastră, nu putem fi egali unii cu alții. Suntem egali după chip al lui Dumnezeu pe care-l purtăm în noi, dar suntem diferiți după talantul primit. Știm cu toții din istorie unde a dus dorința de egalitarism, la cele mai mari atrocități ale umanității.
Parabola Talanților scoate în evidență că: primim daruri diferite de la Dumnezeu și nu este nimeni care să nu primească nimic. Chiar și cel care a primit un talant a primit foarte mult, salariul unui om pe 15-20 de ani. Important este nu cât primim, ci ce anume facem cu ceea ce primim, cum anume valorificăm talantul. Este neproductiv să primești și să „îngropi” ceea ce ai primit: „A-ți valorifica talantul înseamnă a-l pune la lucru, a-l administra astfel încât să rodească, a-l potența și a-l multiplica” (Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus – adevărul ca poveste, Humanitas, București, 2012, p. 178).
Motivul pentru care cele două slugi care și-au valorificat talantul sunt tratate cu generozitate de către stăpân sunt creativitatea și curajul de a risca. Cea de a treia slugă preocupată exagerat de securitatea personală pierde invitația să intre în spațiul sărbătoresc al stăpânului și este azvârlită în întunericul cel mai din afară, loc al nemulțumirii și al resemnării.
Din textul parabolei se poate observa cum Stăpânul nu a dat nicio indicație și nu a cerut nimic, fiecare a putut acționa după propria voință și în deplină libertate. Stăpânul nu i-a cerut nici celui cu cinci talanți și nici celui cui doi talanți să-i înmulțească, dar nici celui cu un talant să-l îngroape, fiecare s-a comportat cum a dorit. Putem spune că pilda talanților pe lângă evidențierea importanței creativității și degradarea unde ne poate duce comoditatea, după cum conchide Savatie Baștovoi, este o pildă despre iubire (Savatie Baștovoi, Sindromul „Ce să fac”, Chatisma, București, 2014, p. 25).
Primele două slugi acționează din dragoste, din dragoste se naște și creativitatea, deși nu aveau poruncă să înmulțească talanții, cele două slugi se gândesc să-i facă o surpriză plăcută stăpânului, așa cum își fac cei care se iubesc. Cea de a treia slugă acționează din frică față de Stăpân invocând următoarele: „am știut că ești om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ce este al tău”. De fapt, cea de a treia slugă se condamnă singură prin invocarea „legii”, nu a iubirii Stăpânului. Sfântul Apostol Pavel întreprinde, în Epistola către Romani, o pledoarie despre cei care invocă legea și care nu au nicio șansă de fie îndreptățiți, iertarea fiind un dar al iubiri lui Dumnezeu: „Pentru că din faptele Legii niciun om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoștința păcatului”(Romani 3, 19-20).
Parabola talanților ne prezintă forța creatoare a dragostei, cât de păguboasă este comoditatea de a nu face nimic, obstacol în fața urcușului nostru spiritual, și de a irosi ceea ce am primi în dar: „să luăm aminte să nu fim groparii propriei noastre mântuiri de dragul unei comodități care, oricum, se va lua de la noi” (Constantin Necula, Duminici în dar – predici și gânduri, Agnos, Sibiu, 2019, p. 140).
Pr. prof. Silviu Rad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu