Pensiile, obsesia noastră

 

                                                                                     de Gheorghe Pârja

 De o vreme, țin în mine o revoltă tăcută pe care am tot amânat-o. Este vorba despre repetiția obositoare, enervantă, a problemei pensiilor. De câțiva ani, fiecare ministru a ieșit la tablă, în fața națiunii, pentru a scrie calcule citite de pe hârtie. Cei care au ocupat portofoliul Muncii au îmbrobodit vreo cinci milioane de români cu chestii și socoteli. Cea mai activă a fost Olguța Vasilescu, cu scris caligrafic, a epuizat tabla națiunii. Apoi a venit domnul Budăi, cu un scris mai grăbit, și se juca cu visul pensionarilor. Între două bătălii politice au dat seniorilor țării procentul știut. Adică 14 la sută. S-a dat și la săraci și la bogați. Cei cu portofelul plin nu au suflat o vorbă. Nici măcar de mulțumire. Cei care au primit un vârf de cuțit de miere, de obicei tac. Unii mai strigă prin fața unor instituții, de la care așteaptă dreptate.

Se întorc acasă așa cum au venit. Adică dezamăgiți, unii sprijiniți în bastoane, spunând povestea adevărată că au contribuit, o viață, la mersul acestei țări. Am ajuns în vremea în care parabola înțelepților nu este luată în seamă. Ba este pusă la îndoială, dacă nu chiar sfidată. Ne aducem aminte la venirea pandemiei, primii vizați au fost bătrânii. Nu să fie neapărat ocrotiți, după regula respectului pentru vârstă, ci erau proiectați într-o nebuloasă a existenței. Au sărit în apărare oameni cu echilibru sufletesc prin istorie și s-a mai domolit viziunea. De unde a pornit mișcarea, a rămas o enigmă. Dar a fost! Eu am simțit vântul, am scris despre el cu mirare, la timpul potrivit.

Apoi a venit o doamnă ministru care avea același caiet, aceeași cretă, numai tabla era mai mare. Așa au încăput pe ea mai multe calcule, puse sub semnul reformei. Este cuvântul cel mai greu de deslușit pentru noi, oamenii de rând. Știu că sunt două feluri de dureri: o durere care doare și o durere care schimbă. Noi la care suntem arondați? Doamna ministru ne-a lăsat povestea pe tablă și a plecat în Parlament. A venit o altă doamnă ministru, care, până acum, nu a ieșit la tabla națiunii. Vorbește mai rar, esopic, fluturând evantaiul schimbării. Care schimbare? Un fel de prefacere a durerii în cântec. Ce lume alegorică! Doamna ministru Turcan, care nu a ieșit la tabla națiunii, fixează termene pentru creșterea pensiilor.

Un alt exercițiu al amăgirii. Apare premierul cu mască și șapcă, și într-un discurs mai greu de înțeles, spune tranșant: anul acesta nici o indexare! Ce să mai înțelegem? Guvernul Cîțu, cred eu, s-a atins de ceea ce nu trebuia, și anume de pensii. Pe care le-a înghețat fără remușcare. Adică și-a început mandatul fără să-și respecte propriul program de guvernare. Care prevede indexarea anuală cu procentul inflației. Polarizarea pensiilor este dureros de mare. Nici mult invocatul principiu al contributivității nu salvează sărăcia unor pensionari. O sărăcie care este instruită cu răbdare.

Legea pusă pe masă nu permite recurgerea la haiducie. Adică să se ia de la bogați și să se dea la săraci. Aici se amintește proverbul de pe la noi: cum ți-ai așternut o viață, așa dormi la pensie. Numai că nu în toate cazurile este și dreaptă spusa. Așa ne-au introdus în vocabularul cotidian un cuvânt cu parfum înșelător: recalcularea! Tocmai ieri, fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, a declarat: „Pensiile nu vor scădea, scrie foarte clar Legea, că în cazul în care s-ar ajunge la un rezultat mai mic, decât primește persoana în acest moment, omul va rămâne cu pensia în plata de acum.” Să punem textul după icoană, că nu se știe ce calcule se vor face. Oricum, să nu ne așteptăm că se va întâmpla ceva anul acesta în privința pensiilor. Totul de la 1 ianuarie 2022. Dar nu așa v-a fost vorba!

Strădaniile lor se lovesc de un munte de sare. Nu sunt bani, și gata! Eu nu mă împac cu metoda promisiunilor din campania electorală, iar după ce se văd cu sacii în căruță schimbă foaia. Se iau măsuri disperate pentru a face rost de bani. S-au stopat voucherele de vacanță pentru bugetari, aleșii rămân fără indemnizații, se elimină unele gratuități ale studenților privind călătoriile cu trenul, se îngheață salariile bugetarilor, ajunse la un nivel exagerat, în comparație cu cele din mediul privat. Se macină tema sporurilor extravagante din sectorul bugetar. Tăieri, tăieri, pentru a aduna bani pentru pensii. Vorba vine. Nici nu am amintit despre starea unor pensii speciale, care sunt, după mine, niște obrăznicii ale sistemului. Cunosc și eu prin preajmă asemenea anomalii contemporane. Vorbe de clacă, în jurul acestei teme. Ce se dă nu se mai ia, scrie un catastif.

Sunt obositoare și enervante sutele de păreri față de acest subiect de mare interes pentru cinci milioane de români. Eu atât am vrut să semnalez prin acest text: nu ne amăgiți de două ori pe zi! Avem nevoie de sinceritate nu de propagandă. Am citit și eu, creșterea pensiilor este prevăzută în programul de guvernare, nu în cel electoral. Certuri nesfârșite și soluții de abur. Obsesia noastră sunt pensiile. Stârnită de lumea politică. Morala oamenilor politici se reflectă în faptele lor. Domnilor guvernanți, fiți croitorii acestei societăți: măsurați de trei ori, și tăiați o dată!