Iubeşte-mă...s-a desfrunzit pădurea!
Ca un haiduc în ramuri taie vântul....
Soarele-n cer şi-a ascuțit securea
Şi depărtarea şi-a schimbat veşmântul.
Priveşte-mă, e zarea ca o stâncă
Şi casa, un străin mi se arată...
E curtea o prăpastie adâncă
În care cad de fiecare dată!
Iubeşte-mă cu ger şi cu furtună,
Cu mâini ascunse-n geamuri aburite,
Cum se-nfioară apa din fântână
Sub strălucirea stelelor ivite!
Iubeşte-mă cu dor de primăvară,
Când freamătă nisipul o scânteie,
Iubeşte-mă ca lumea să dispară,
Iubeşte-mă cum simte o femeie!
Pe-ntinsul depărtărilor tăioase,
Copacii trişti şi-arată neputința...
Vântul supinã-n umbre dureroase,
Iubeşte-mă...şi curmă-i suferița!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu