Eu aș fi dorit să fiu contemporan cu boierul Eudoxiu
Hurmuzachi. Cel care a înființat societăți pentru cultura și literatura din
Bucovina. A fost unul dintre constructorii culturali ai spiritului românesc.
Îmi vine în minte și prințul aurului, Constantin Brâncoveanu, care a lăsat
culturii române un stil în arhitectură. Că a vrut să țină cu neamul și cultura
lui, i s-a tăiat capul. Ce ar fi fost Galileo Galiei, ori Renașterea
florentină, cu Michelangelo, fără Familia de Medici? Probabil erau ceva, dar nu
erau ce sunt astăzi în istorie. Cosimo de Medici, care l-a sprijinit pe
Donatello, a comandat prima traducere, în latină, a operelor complete ale lui
Platon. Așa că, din acest punct de vedere, nu mai înjurați Evul Mediu. Dar să
revin la evul nostru contemporan.
Anul trecut, 2020, a fost un an pierdut pentru
cultura română. Politica virusului a închis teatre, săli de spectacole,
manifestări publice, vernisaje, lansări de cărți. Nu ne mai putem omagia înaintașii.
Cel mai recent exemplu este edificator. Domnul director Teodor Ardelean a
organizat o manifestare la Biblioteca județeană, pe care o conduce, întru
amintirea academicianului Alexandru Surdu. Și, în ultimul ceas, a apărut
ghilotina suspendării evenimentului. Bine, am înțeles, vine virusul, dar rămâne
cultura rănită. Și multe altele, și multe altele. Da, anul trecut a fost un an
pierdut pentru cultură! Anul trecut s-a suspendat orice proiect cultural.
Evident, și în Maramureș. Artiștii, de toate felurile, sunt în agonie. Cu
adevărat! Și ce-i mai trist este că puterea actuală nici nu se arată interesată
de valoarea culturii.
Da, ne-ați împuiat urechile că nu sunt bani. Îmi
vine să vă cred, dar un cuvânt de consolare merita și cultura română. Măcar un
cuvânt. Dar nici o referire nu ați făcut la cultura națională. De la Președinte
la parlamentari, și mai ales de la tinerii guvernanți. Dar, enervant de
îmbălsămați, suntem cu teoria pensiilor. Scriitorii își publică manuscrisele pe
banii lor. Le dăruiesc prietenilor. Deci, nici un câștig. Dar cine câștigă din
cărți? Mă pot trezi cu o întrebare, din partea celor care și-au dorit puterea,
de genul: atunci, de ce mai scrieți? Dacă mi s-ar pune o asemenea întrebare,
m-ar întrista enorm. Dar știu că și tristețea este motiv de poezie. Ce am
pierdut în anul trecut? Am pierdut ocazii de a ne întâlni, am călătorit mai
puțin și în scop cultural, ne-am pierdut speranța în noi descoperiri. Pandemia
ne-a făcut să ne gândim, mai mult ca oricând, la sănătatea noastră, la securitatea
sanitară.
Deviza anului trecut a fost, și a rămas: spălați-vă
pe mâini! Și asta s-a aplicat și în cultură. V-ați spălat pe mîini, oameni ai
puterii, ca Pilat din Pont. Perfectă asemănare. Poate spuneți în gând: sunteți
valoroși, dar nu avem bani. Pe tema asta putem scrie până se tocește creionul,
că nimeni, din cei de la putere, nu iau în seamă spusele mele, cultura română.
Și nu este o afirmație gratuită. S-a crezut, la început, că pandemia este o
simplă paranteză și în cultură. Apoi, s-a văzut că situația se degradează și
joacă rolul permanenței. Asta i-a intimidat serios pe cei de la care așteptam
salvarea. Apropo, cine este ministrul Culturii Române? Mă așteptam să ne
liniștească cu câteva cuvinte tămăduitoare. Vedeți, nu cer bani, ci o minimă mângâiere.
Că după ea poate veni și bucuria așteptată. Deoarece orice sincopă în cultură
lasă fracturi mari. La noi, în România, sunt multe îngrijorări legate de
viitor.
Ca scriitor român contemporan, prima dată când mă
recomand așa, sunt profund interesat de normalizarea vieții culturale din
timpul vieții mele, și nu în timpul vieții altora. Să nu credeți că toți
liderii europeni sunt ațipiți în povestea culturii. Nici vorbă! Anul trecut,
președintele Franței, Emmanuel Macron, a lansat o reflecție europeană despre
cum am putea apăra această bogăție comună, și anume cultura. Propunerea
liderului francez nu s-a întrupat în România. El o aplică cu bine în Franța.
Este urmașul lui Victor Hugo. Dar și noi suntem ai lui Eminescu. Acest text a
pornit și de la realitatea trăită, de mine, în Maramureș. Cred, cum am spus la
început, că durata unui popor este asigurată de cultură. În toate variantele
ei. Da, cultura este averea cea mai mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu