de Viorica Pârja
A fost în curtea casei noastre de la Desești, a
primit Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de poezie de la Desești, a
colaborat la Revista „Cronica satului Desești”, dar amintirea care îmi dăinuie
ține de aprilie 2014. Când împreună cu Corala ARMONIA treceam Prutul, spre
Chișinău. A fost voia Domnului ca în zi de Sfîntu Gheorghe să pornim spre
Basarabia, pentru a duce lumina și bucuria pascală peste Prut, apa care
desparte două state și un popor.
Acolo, printre alți prieteni, scriitorul, membru de
onoare al Academiei Române, directorul revistei „Literatură și artă”, din
Chișinău, ne-a așteptat, ne-a ascultat, ne-a făcut daruri, ne-a impresionat cu
sentimentele lui pentru credință și limba română! Și ne-a dăruit cărți. Printre
ele și primul roman pe care l-a scris – „Temă pentru acasă”. Tipărit în patru
ediţii, propus ca lectură în cadrul campaniei “Chişinăul citeşte o carte”,
transformată în “Republica citeşte o carte”, „Temă pentru acasă” devenind cea
mai citită carte de beletristică naţională din ultimii zece ani. Un fel de biblie
a suferinței, în numele libertății de credință și neam.
La Hotelul Zarea, unde eram noi cazați, apoi până la
Biserica Sfânta Teodora de la Sihla, unde se ruga, apoi la concertul de la Sala
cu orgă din Chișinău, Nicolae Dabija ne-a povestit despre pasiunea lui pentru
icoanele vechi, despre unchiul său, arhimandritul Serafim Dabija, ctitorul
Mănăstirii Zloţi, despre casa părintelui Dabija, peste care a fost construită
biserica „Chipul Mântuitorului nefăcut de mână”, din Chişinău, şi unde a locuit
şi poetul în anii 70.
Acum, Nicolae Dabija s-a retras discret, lăsând în
urma sa un monument de OMENIE, un poet cu mari resurse lirice, dar şi civice,
un bun eseist, un alcătuitor de manuale şcolare, un remarcabil luptător al
redeşteptării naţionale. Și tulburătoarea întrebare A fi om în viaţă e artă sau
destin? Drum lin în lumina Veșniciei, Nicolae Dabija!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu