PNRR

Când nu ştii să-ţi vinzi marfa rişti să rămâi cu ea pe cap. Este valabil în orice împrejurare, în orice timp, indiferent de marfă. Că este idee, că este un produs finit, nu contează.

Constantin Brâncuşi a avut şansa dumnezeiască să-i fie confiscate la graniţă lucrările pe care le ducea la o expoziţie în Statele Unite.

Cum tot ce este interzis este atractiv, vameşii americani necunoscători de artă modernă s-au transformat în cei mai buni agenţi publicitari ai marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

La fel s-a întâmplat şi cu romanul Ulisse a scritorului  James Joyce care avea să reprezinte un moment de răscruce în istoria literaturii mondiale. Interzis în SUA, un editor deştept a avut ideea de a-l publica. A avut grijă să fie confiscat tirajul, pentru ca apoi să vină cu zeci de mii de exemplare să le vândă în acelaşi mod clandestin ca whisky în timpul prohibiţiei.

Am da şi un exemplu mai modest. Demolarea pasajului pietonal din Centru Nou l-a readus în actualitate pe un mare arhitect, Nicolae Porumbescu. De asemenea, intenţia de demolare a unei fântâni arteziene, intitulată de artist “Izvorul de Piatră”, a condus la redescoperirea unui mare sculptor, Domokos Lehel.

Dar să revenim la PNRR. Abrevierea îi aparţine preşedintelui Klaus Iohannis. PNRR înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Recunosc că eu nu am ştiut ce înseamnă „Rezilienţă” până nu am recurs la masivul DEX. Cum nu l-am găsit, am recurs la deja aproape bâtrânul Google. Iată ce scrie la rezilienţă: “Mărime caracteristică pentru comportarea materialelor la solicitările  prin şoc, egală cu raportul dintre lucrul mecanic efectuat pentru ruperea la încovoiere, prin şoc, a unei epruvete şi valoarea  iniţială a ariei secţiunii transversale în care s-a produs ruperea respectivă.”

Cum domnul preşedinte Iohannis este, la bază, fizician, i-a fost uşor să înţeleagă, din prima ca să spunem aşa, ce înseamnă „rezilienţă”.

Trebuie să spunem că PNRR, adică Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nu este o invenţie românească. PNRR vine de la Bruxelles. Fiecare ţară UE are propriul ei PNRR.

Pentru România acest PNRR se traduce printr-o infuzie de 30 de miliarde de euro.

Aşadar, PNRR=30.000.000.000 euro.

„Plan Naţional” ştim ce înseamnă. „Redresare” este un cuvânt la ordinea zilei de peste 30 de ani. Aşadar, cu primele trei componente nu avem nicio problemă să le înţelegem.

Însă în ceea ce priveşte „rezilienţa” vom avea probleme născute chiar din definirea termenului. Cuvântul în sine cuprinde termeni de natură să sperie lumea: şoc, rupere la încovoiere… Ca să nu mai vorbim despre sinonimele cuvântului „rezilienţă”: duritate, forţă, rezistenţă, robusteţe, soliditate, anduranţă. Sinonime care, la rândul lor, au alte sinonime de natură să îngrozească persoanele comode, liniştite.

Printre altele, „anduranţă” înseamnă şi „rezistenţă mecanică”. Tradusă în termeni sociali şi politici,  această „rezistenţă mecanică” înseamnă refuzul de a schimba ceva, complacerea în ceea ce este rău, funcţionează prost, dar, din comoditate, nu se schimbă.

Simplificând, oare se va reuşi punerea în aplicare a acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă?

Ne-am tot plâns că nu avem un „Proiect de ţară”. Aşa cum au avut cei care au făurit „România Mare”, iar mai apoi, în intervalul dintre primul şi al doilea război mondial, au dezvoltat ţara din punct de vedere economic şi cultural  şi au modernizat statul. Cei 20 de ani din istoria României sunt greu de egalat. Dar nu imposibil. Fizicianului ajuns preşedinte al României i se oferă acum ocazia să arate clasei politice, aparatului de stat, mediului de afaceri, ce înseamnă „ruperea la încovoiere, prin şoc”. Cele 30 de miliarde nu sunt o pară mălăiaţă ce cade în gurile deschise ale nătăfleţilor. Banii trebuie folosiţi ca grâul de sămânţă pe care îl semeni pentru a obţine o recoltă bogată. Fiecare euro trebuie considerat un cartof pe care îl pui primăvara în pământ pentru a scoate milioane de tone de cartofi toamna.

Odată alocate, fondurile acestea europene jumătate se duc înapoi, un sfert sunt sifonate, şi de celălalt sfert se face ce se poate.  Este ca şi cum ai pune în pământ cartofi care nu vor înmuguri niciodată, care vor putrezi în pământ. Din păcate acest lucru este valabil pentru fondurile europene intrate în ţările mărginaşe. Cum spuneau polonezii, pentru fiecare euro primit, Polonia cheltuie doi euro.

Preşedintele a prezentat succint cum vor fi repartizate cele 30 de miliarde de euro. Dar problema este cum vor fi utilizaţi, în ce măsură vor contribui la un salt semnificativ din punct de vedere economic şi social.

Fără un efect de şoc în economie, banii primiţi prin PNRR nu vor ajuta prea mult România.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş