Se repetă istoria?

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Întrebarea din titlu este de resortul istoricilor, cei care pun cap la cap evenimentele lumii și observă, cu profesionalism, ce răspuns să dea. După cum știm și noi, cititorii de istorie, sunt constatări pe ambele sensuri. Ba că se repetă, ba că nu! Mai are cum timpul trecut să ne mai locuiască prezentul? Ciclurile istoriei, cred eu, au fenomene care seamănă între ele și se regăsesc după perioade mai mari de timp. Spirala lor este mai relaxată. Dar când simptomele asemănării apar în timpul vieții unui om, pasiunea pentru cunoaștere sporește. Așa este și cu apariția bruscă și agresivă a termenului de neomarxist. La început, nu prea l-am luat în seamă, socotind că face parte din inventarul luptei politice. Nici nu m-am străduit să-l pricep până la capăt, deoarece nu mă recunosc stăpân pe universul doctrinar profund. Dar de ceva polenizare am avut parte prin lecturi pornite din nevoia de a cunoaște. Așa am reușit să zăbovesc mai mult asupra întrebării din titlu.

După cum am mai scris, recent, presa italiană a scos la iveală un document de lucru al Comisiei Europene, care urma să fie un fel de ghid privind modul în care se adresează oamenii unii altora. Comisăreasa malteză Helena Dalli, care este inițiatoarea acestui document, a propus eliminarea cuvântului Crăciun din limbajul curent și înlocuirea cu expresia sărbători de iarnă, pe motiv că unii nu serbează Crăciunul și ar putea fi ofensați. Doamnă Helena, dar pe mine, ortodox din Desești, nu mă deranjează când musulmanul de alături spune Ramadan, ori evreul de aproape serbează Hanuka? Asta nu-i egalitate? Apoi, fără „domn” și „doamnă”, ci „coleg” și „colegă”. Am aflat că tot laburista malteză ne-a propus renunțarea la cuvintele născătoare, mamă și tată, înlocuindu-le cu numere. Mai vorbind cu unul, cu altul, prin Maramureș, toți au socotit o glumă de prost-gust, venită dintr-o minte rătăcită.

Dar să nu uit întrebarea din titlu. Am un exemplu prin care putem susține că istoria se repetă. Nu în termeni civilizatori. Sever Voinescu, o voce aparte a jurnalismului cultural românesc, m-a ajutat să descopăr mai repede partea asemănătoare din comparație. Adică în octombrie 1977, șeful statului de atunci promulga Legea privind normele de adresare în relațiile dintre cetățeni. Ce scria la articolul 1? „Cetă­țenii Republicii Socialiste România vor folosi în relațiile de muncă și de serviciu, în raporturile cu unitățile economice, social-economice, cu organele administrației și celelalte organe de stat, cu organizațiile de masă și obștești forma de adresare <tovarăș> sau <tovarășă.> De asemenea, se poate folosi și forma de adresare <cetățean> sau <cetățeană>„. Poate unii nu veți stabili asemănări izbitoare între cei doi termeni ai comparației. Comentatorii, care nu au întârziat să apară, au apreciat inițiativa maltezei ca o stângăcie, o prostie, o gafă, dar spre deosebire de legea comunistă, aici a lucrat democrația.

Presa a aflat că în Comisie se lucrează la așa ceva și a dat publicității știrea. Iar lumea a reacționat dur, inclusiv Papa Francisc. Inițiatoarea și-a retras, deocamdată, documentul. Chiar a formulat opinii cu rost liniștitor. Nu interzicem și nici nu descurajăm folosirea cuvântului Crăciun, a transmis Helena Dalli, în scandalul iscat de documentul intern pe care Comisia Europeană l-a întocmit pentru angajați. Dar ideea nu a fost abandonată, ci doar amânată. În laboratoarele Comisiei se lucrează, deoarece vremelnica malteză crede că Europa are nevoie de o directivă despre cum trebuie să vorbim unii cu alții. Nu vor să știe că Sărbătoarea Crăciunului și utilizarea denumirilor și simbolurilor creștine fac parte din bogatul patrimoniu european. Și nu numai. Se apreciază că, deși cele două documente își au originea în sisteme politice diferite, le aseamănă justificarea. Ambele sunt emise în numele egalității.

Comisia Europeană nu are altă treabă decât să cheltuiască energie și bani pentru asemenea năzbâtii? Dacă mă gândesc la profunzimea creștină a Maramureșului, nu ar fi mare motiv de îngrijorare. Dar nu uit că și statornicia are adversari vicleni. De aceea, este bine să știm de unde bat vânturi neprielnice, să le putem pune stavilă la timp. După cum am mai spus, sunt proeuropean, dar asta nu înseamnă că nu pot avea păreri și să nu spun pe ce lume trăim. Dacă politicienii au tăcut, presa a fost mai vivantă. Am consemnat reacția fermă a Papei Francisc, care a spus: „Uniunea Europeană să nu deschidă calea unei colonizări ideologice.” Iar atitudinea Vaticanului merită atenție.