de Gheorghe Pârja
Am și eu părerile mele despre lumea de astăzi. Farmecul vieții mă luminează când singur mă conving că realitatea îmi oferă surprize, îmi îmblânzește fermitatea unor gânduri. Adică depășește starea de închistare. Mi s-a întâmplat în primăvara acestui an. Tânărul Bogdan Vanca, elev la Colegiul Național Mihai Eminescu din Baia Mare, mă invita la un moment omagial dăruit lui Nichita Stănescu, de nașterea poetului, 31 martie. Accept să fiu prezent! Stau într-o margine și încep să intru în rezonanță cu atmosfera creată de tineri. A rămas un moment de primenire a propriului meu spirit. Așa că recenta întâlnire cu tinerii, în numele poeziei, a avut o aură sporită.
La Colegiul Mihai Eminescu, a primit botezul Cenaclul „Voci eminesciene”, condus de Bogdan Vanca, care are calități de lider, dublate de pasiunea pentru cuvântul ales. A argumentat nașterea acestui cenaclu pentru a-i îndemna pe tineri să se exprime liber. Într-o sală cu cărți și reviste literare, vreo 20 de elevi erau adunați la chemarea poeziei. Îmi rotesc privirea peste privirile lor întrebătoare. Așa mi s-a părut mie că sunt sub semnul marilor întrebări. Alături, două distinse profesoare, sortite cuvântului, armoniei și iubirii de frumos. Profesoara de limba și literatura română, Monica D. Cândea, cu izbânzi în critica literară, și profesoara Alina Andreicuț, pentru care muzica nu este numai o onoare de catedră, ci și o reușită îngemănare între cuvânt și armonia sferelor sufletești.
Le-am simțit emoția de a-și vedea elevii în ipostaza descoperirii de sine. Recunosc, întâlnirea cu tinerii, care stau sub auspicii eminesciene, a fost un prilej de a mă privi într-o oglindă imaginară. Să rememorez tocmai ipostaze ale devenirii mele întru iubirea de poezie, pe când eram de vârsta lor. Din toată această oglindire, de acum o jumătate de veac, am făcut o poveste pe care am depănat-o pe scurt în fața acestor adolescenți, care deveneau din ce în ce mai absorbiți chiar de realul în care erau. Eu îi priveam până la încredere în ochi. A venit rândul lor să se manifeste. Prin poemele scrise, ori eventuale întrebări. Eu eram nerăbdător să ascult creațiile lor. A intrat în rol principiul bulgărelui de zăpadă. La început mai timid, apoi în îmbrățișata relaxare. A început Camelia Maria Nistor, care a citit poeme din propriul ei volum de versuri – Cheia către infinit -, apărut la Valea Vinului, 2021. Pe ultima copertă citesc un gând propriu: „Orice om de succes a fost cândva un om simplu.” Autoare la 15 ani!
Patricia Felicia Pop își pune întrebări existențiale: Ce este viața? Când începe? Cine suntem noi? Lorena Micle, abordând formula eseistică, constată nevoia de cultură, nevoia de a fi noi. Flavia Miclăuș glosează pe tema iubirii, iar Maria Grek rostuiește premoniții despre vremea ce vine și suferința să plece ca o roată. Eduard Bognar scrie despre mamă, Adrian Oșan despre libertate, și care este agenda realității pe care o trăim. Au mai citit texte, lirice sau epice, Andreas Mureșan, Nicol Bărbuș, Ștefan Amarandei, Cristina Cionca, Cristina Kubaș.
Președintele Cenaclului „Voci eminesciene,” el însuși un poet confirmat în public, inclusiv la Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, a lansat chemarea: Credeți în noi! Fiind la început de drum, investiția de încredere este absolut necesară. Așa poate veni și confirmarea. Mă aveți alături! Arta nu este creată numai pentru timpul liber, ci semnificația ei are un pronunțat caracter al libertății. Câțiva dintre voi ați remarcat asta. Și cum întâlnirile noastre au stat sub semnul lui Nichita, atunci, în martie, și acum, în decembrie, vă reamintesc un gând al marelui ploieștean: „Adolescenți, voi visători, care vă pregătiți de muncă spre a vă justifica faptul că sunteți, vă reamintesc vorba gândită cu gânduri de romanticul sculptor Rodin, care zicea cu îndreptățire că a avea talent înseamnă să-ți facă plăcere ceea ce muncești.”
Ave Cenaclului “Voci eminesciene!” Aventura cuvântului vă aparține!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu