În țară, lucrurile nu merg bine, iar părerile despre cauze și vinovați sunt diferite. În spațiul public, ele vin din partea formatorilor de opinie, abonați la serialul “Cu televizorul zăpăcim poporul”. Unii spun că pentru starea actuală a țării de vină sunt toate guvernările postdecembriste, formate din politicieni și acoliții lor corupți, incompetenți, incapabili de a lua, în anii democrației, decizii corecte în favoarea societății. Din alte motive, după unele opinii, de vină ar fi și ultimii președinți ai țării, Băsescu și Iohannis, care, în general, au avut o prestație slabă. Alți vorbitori declară că de vină ar fi și poporul, deoarece la evenimente mai puțin obișnuite și schimbări de profunzime reacționează încet sau deloc. Românii, în loc să riposteze, acceptă cu ușurință umilința, abuzurile autorităților, inechitățile sociale, se lasă manipulați și dau impresia că se află într-o stare permanentă de somnolență. Din retorica criticilor, am înțeles că românii ar trebui să urmeze exemplul cetățenilor din alte state europene, care ies în stradă, unde cu forțele de ordine dau lupte grele. Teoretic, criticii ar putea avea dreptate, însă omit două lucruri fundamentale. Nu precizează motivele care i-ar determina pe români să riposteze, ieșind în stradă la proteste. Ele sunt atât de multe și mereu se adaugă altele, încât din cauza lor, românii s-ar putea muta în stradă. Criticii nu iau în calcul factorii care determină evoluția progresivă sau regresivă a oricărei națiuni. Ei țin de istorie, poziția geografică, bogățiile naturale, ereditate, numărul populației, obiceiuri și tradiții, educație, cultură și civilizație, mentalități și puterea economică. Eu cred că germenii adevărului s-au conturat începând cu decembrie 1989. Atunci românii au dovedit că sunt un popor curajos, unitar, solidar, hotărât să-și croiască altă soartă. Îndemnați de cântecul “Deșteaptă-te, române!”, și-au învins frica, au ieșit în stradă să se răfuiască cu dictatura. Numai că atunci, ca și acum, vorbim de două Românii paralele. Una urbană, ceva mai activă și alta rurală, decuplată total de lumea în care trăiește, identificată cu locul în care nimic deosebit nu se întâmplă. Cu toate ezitările, în primul deceniu de libertate, prin încrederea acordată partidelor și alternanței la putere, reflectate în prezența masivă la vot, românii au aderat la principiile democrației. Au sperat că noii conducători, mai luminați decât cei comuniști, se vor strădui să înscrie țara pe drumul progresului, prosperității, încât în anii democrației să intrăm în rândul lumii civilizate. Degeaba, cu excepția istoriei și poziției geografice, majoritatea factorilor cu rol determinant în evoluția societății au urmat calea regresului. Populația țării a scăzut, bogățiile s-au înstrăinat, economia nu produce aproape nimic și trăim prost, dar pe datorie. Inechitățile sociale s-au adâncit, instituțiile statului au rămas nereformate, încrederea în partide s-a diminuat, iar interesul cetățenilor pentru vot este pe cale de dispariție. De ce să meargă românii la alegeri, dacă înainte cu doi ani, la TV se vorbește că posibilii candidați vor fi susținuți de forțe oculte și străine. Vorba lui Stalin “contează cine numără voturile, nu cine votează” are șanse să revină în actualitatea românească. Actuala guvernare este preocupată de rocada premierilor și bătălia pentru minister. Cu bune și rele, românii au fost popor numai înainte de 1989. Acum suntem o sumă de populații, formată din categorii sociale, heterogene și dezbinate, incapabile de a riposta la deciziile autorităților. În timp ce unele o duc bine, altele luptă pentru supraviețuire, însă niciuna la viitorul țării nu se gândește. Pentru guvernele care de dragul voturilor obținute își concentrează atenția numai asupra pensionarilor și categoriilor sociale defavorizate, proiectul de țară rămâne o necunoscută. De situația actuală a țării, cine sunt răspunzători rămâne să decidă cititorii. Răspunsul meu rămâne ferm și este ușor de anticipat.
prof.
Vasile Iluț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu