Timp zidit între două amintiri...

(autor Vasile Bele)

Timp - care îți cerni rouă

adună culoare din stâncă

culege visare din priviri

și ascultă-ți netăcerea nopții.

Nu mai alerga după suflare de vânt

- nu îl vei culege niciodată -

mai bine zidește treceri de rouă

peste cărări de lumină și cuvânt în așteptare...

Timp - care chemi visările vântului

să le povestești cum răsare busuiocul

nu îți ascunde uitarea în umbră de rouă

nici în amintiri răstignite - cuvintele le voi păstra în lumină.

Te aștept să cerni brumă în toamne

netriste - doar așa adierile coapte în

limpezime și adevăr mângâiat îți vor

arăta cărarea spre visarea foșnetului de umbră...

Timp - fă-mă prieten cu tine!

Te voi răsplăti cu vise și nemurire

iar nopțile îți vor arăta cum zboară

clipele de zâmbet...

Timp - cusut în lumină, te aștept

să îți oprești în pas de stâncă albastră

urcarea spre universul dintr-un alt veac...

Timp - azi, te vreau zidire

știu că mâine nu mai este al meu,

Abia acum voi opri visările vântului

să curgă în alte anotimpuri,

Scrieți pe cer neuitarea și culege

anotimpuri pribegite - doar așa adierile

coapte în clar de izvor îți vor dărui albastru.

Da! Albastru dintr-o tăcere peste veacuri...

Timpule!

(Rodica Mureșan, Pop Emil, Nadia Farcas, Liliana Guran Manciu, Mirela Ispășoiu, Constanța Triță, Trandafir Sîmpetru, Călin Hrihor)

(...)

Motto:

,,Ridică ochii către cer, creștine

Și vezi castanii candelabre vii,

Cu flori ciorchini inflorescențe mii,

Te bucură, că-s toate pentru tine!",

(Georgeta Tudor, din poemul ,,Ridică ochii...").

Am pornit împreună cu cuvântul și cu gândul

în MARATONUL VIEȚII - să facem un bilanț

al lucrurilor bune întâlnite în lumină,

Curcubeul, rămas surprins de decizia mea,

îmi scrie pe cer cu verde-miracol

,,RIDICĂ OCHII, înspre inima răsăritului

apleacă-ți mâinile către albastrul din

mugurii de vânt și rouă

și rostește de trei ori

NE LASĂ, DOAMNE, MINTEA-NTREAGĂ,

nouă celor care Te slujim prin muze înțelepte. Amin!"...

Făcusem, întocmai! Aveam, însă, o nedumerire:

dacă în MARATONUL VIEȚII nu vor rodi macii?

dacă aceste căi vor fi întortocheate

iar eu mă voi simți un rătăcit în

ABISUL TĂCERILOR?

cine va fi învinsul și cine va lua Cupa luminii, promisă?

Nu! Nu mă pot gândi la asta.

Îmi fac semnul Sfintei Cruci

și mă aud rostind:

,,MULȚUMESC, DOAMNE, IARTĂ-MĂ ȘI DĂ-MI PUTERE!",

erau cuvintele care-și chemau rugăciunea

la crucea de drum înspre CĂUTARE și lumină...

Vântul prieten al tuturor

- deci, și al meu - îmi face semn cu roua dimineții

,,PRIETENUL LA NEVOIE SE CUNOAȘTE!",

îmi șoptește la ureche. Îl cred! Da! Mi-a fost prieten și muză mereu

mi-a deschis ochi și porți la care nici

nu aveam îndrăzneala de a privi.

Doar greierii cântau în spatele meu

BALADA UNUI PILANGIU - motiv de a-mi

pune întrebări aflate în AȘTEPTARE

de umbră trimisă în lumină.

Nu dau înapoi - nici măcar o privire

precum BADANTA aplecată spre munca ei

tot așa și eu îmi pornesc MARATONUL VIEȚII

fie ce o fi! Cu, Doamne ajută!

Și a pornit...

N.A. ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul ,,Maratonul vieții", autor Georgeta Tudor

II.

Motto:

,,Pe Muntele Tabor, Divinul

În rugăciune se afla,

De strajă Moise și Ilie

Apostolilor le părea...",

(Georgeta Tudor, din poemul ,,Transfigurare").

Am privit cerul meu iar cuvântul netulburat îmi

desena PESTRIȚA LUME DE PRIN GĂRI

fără ca eu să îi fi cerut asta.

M-am mirat și mă gândeam la o

TRANSFIGURARE pornită din val albastru

către tine, muză! Privirea se născuse a două oară

în amintiri răstignite și tăceri pribegite -

toate din MARATONUL VIEȚII deja, aflat la start...

CE-I VIAȚA? Doar ADORMIREA MAICII

îmi știe gândul, și sufletul, și dorința de a reuși,

În Ea mi-am pus nădejde și am adunat lacrimile tăcerilor

Credeam că sunt luată cu FĂRAȘUL ȘI MĂTURA

zbaterea clipelor zidite în veșnicie

îmi dădeau senzația unui DESTIN INDEFINIT

încetinit de izvorul lunii noiembrie

și de cele trei Ursitori...

Aveam să ZBOR spre tine libertate din cuvinte

să sar peste SCAUNELE adunate în anotimpul vieții

și făceam o INTROSPECȚIE în mine

pentru a cere adevărului

să îmi trimită lumină și cuvânt,

Mai presus de toate credeam în

NAȘTEREA MAICII DOMNULUI

- acel miracol al miracolului

și totul îmi era temelie de sinceritate

chiar și tu, MARAMUREȘ SFÂNT TĂRÂM

credeai în mine și îmi dădeai putere.

În schimb, o auzeam pe mama plângând

,,PLÂNGI, MAMĂ... plangi?", întrebam

frunzele pictate cu rouă.

Și... parcă totul era visare- adevăr,

era REVERIE de lumină neîncepută

ba chiar și rugăciune.

Nimic APARENȚE - totul adevăr mângâiat de muze.

Atunci am deschis FEREASTRA LUMII

să intre MUZA care-mi va fi ocrotitoare

în acest veac împlinit și în MARATONUL VIEȚII mele...

N.A. ce apare scris cu majusculă sunt titlurile unor poeme din volumul ,,Maratonul vieții", autor Georgeta Tudor.

III.

Motto:

,,M-ai vizitat azi noapte, muză,

Din somnu-mi nu m-am ridicat,

Era frumos ce îmi dictaseși,

Dar, dimineață, am uitat",

(Georgeta Tudor, din poemul ,,Muza").

Eram în prima zi din MARATONUL VIEȚII

aveam emoții neșterse din verdele-miracol

dar eram FEMEIE pe care să te poți bizui

nu căutam nici umbră și nici vânt

mă întâlnisem cu GÂLCEAVA - îmi stătea în pas

am vrut să o răsfăț cu gutuie dar m-a refuzat

,,Nu am treabă cu tine, nici cu roua

cu umbrele de vânt stau de vorbă!"

și ne-am despărțit...

Între timp în visul meu VIAȚA ȘI MOARTEA

erau prietene de suflet. În ochii vieții

citisem speranță și reușită

tăcere și cuvânt netulburat,

Cealaltă surată dispăruse într-un

APUS AUTUMNAL răsărit în cuib de gând

și mai era visarea în timp rătăcit

care își culegea amintiri dintr-o EXPLOATARE

rămasă în tristețe.

Doi nuferi albi căutau

REFLECȚII ÎN OCEANUL TĂCERII

dar nu le-a reușit ispita

roua se apropia de un MAJORAT în lumină

iar cuvântul-fârtat caută albastru...

Între timp în MARATONUL VIEȚII

s-a mai născut un gând -

CONTRACT PE DURATĂ NEDETERMINATĂ

între cuvinte și zâmbete iar tăcerea zorilor

țesea veacuri de rugăciune și ÎNCREMENIRE

ghiciți unde? În MARATONUL VIEȚII unui sărut

Erato își plimba valsul luminii din cuvânt

și cânta

,,CÂND DIN NIMIC... nimic răsare,

cauți pricină într-o floare!"

ecoul cuvântului înțelept i-a răspuns

pe-un bob de mir dintr-o rugăciune

zidită în suflet:

,,IUBI-TE-VOI, DOAMNE, iubi,

Câte zile voi trăi!"...

Și... au început cocoșii să cânte!

VASILE BELE

Chiuzbaia, 08.02.2023