Cârmuitorii fără har și scopurile lor parșive
Mass-media
de la noi și din toată lumea astă prostită și ticăloșită, se dă peste cap să ne
încredințeze (doar teoretico-ideologic, nicidecum faptic) că noi, românii și
alte popoare, ieșite în urmă cu peste trei decenii din universul
concentraționar al bolșevismului (parțial marxist, integral
leninisto-stalinist), am fi acuma beneficiarii democrației și libertății de tip
occidental.
De ce
„de tip occidental”? Pentru că, mai înainte de sfârșitul celui de-al doilea
război mondial și, potrivit detestabilelor înțelegeri dintre cele trei mari
jigodii (Roosevelt, Churchill, Stalin) privind sferele de influență
(anglo-americane și sovietice), nu numai România, ci întreaga Peninsulă
Balcanică (mai puțin Grecia), Europa centrală (mai puțin Austria) și o
însemnată parte din Europa nordică (Polonia, Estonia, Letonia, Lituania) au
cunoscut, vreme de aproape cinci decenii, jugul de fier al Moscovei și al
dictaturii proletariatului, jug instaurat de I.V. Stalin și ciracii lui,
întreținut de urmașii săi (cu excepția lui Mihail Gorbaciov) și de sculele
alogeno-naționale. Culmea abjecției în acest experiment istoric a fost
cunoscută pe meleagurile noastre, prin întinsa rețea de pușcării politice
(Pitești, Gherla, Aiud, Poarta Albă, Târgu Ocna, Malmaison, Jilava, Craiova,
Râmnicu-Sărat, Sighetu Marmației etc.), prin Canalul Dunărea-Marea Neagră,
bandele de torționari (îndeosebi alogeni cu rang politic sau ofițeresc – evrei,
unguri, secui, ruși,bulgari, țigani) și, desigur, prin atrocele program de
reeducare, demarat politic de sinistrul securist Alexandru Nicholschi (Boris Grünberg)
la închisoarea din Pitești și pus în practică de fiorosul Eugen Țurcanu, apoi
aplicat și în alte închisori din România.
Astăzi,
după referențiala întâlnire de la Malta (ce mi-i Yalta pentru unii, ci mi-i
Malta pentru alții!) dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și
Mihail Gorbaciov, liderul sovietic, respectiv în urma aranjamentelor cu bătaie
lungă dintre cei doi mahări planetari, nu numai că bolșevismul rusesc și
european a primit o atare lovitură politică sub centură, încât de îndată, dar
nu pretutindeni și pentru totdeauna (dovadă sfidătoarea continuitate a celui
chinezesc și nord-coreean, la întrecere cu neomarxismul de sorginte occidentală),
o consistentă parte a lumii a luat-o, în preajma mileniului trei, pe calea
postcomunismului: Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, Iugoslavia așijderea, cele
două Germanii (separate fizic și ideologic de zidul Berlinului) s-au unit peste
ruinele acestuia, iar celelalte popoare, sătule până peste cap de marxism și
variantele lui naționale (aceeași Mărie, dar cu altă pălărie), de activiști,
securiști, milițieni, anchilozatele mecanisme ale economiei ultracentralizată
și dezumanizanta triadă foame-frică-frig (îndeosebi pe meleagurile noastre), au
început să se îndoape de zor cu democrație și libertate occidentală, fără să
mai ia aminte la avertismentul lui Jean-Paul Sartre (vulgul din neștiință,
„elita” din calcul politic și interes material) cum că suntem cu toții
„condamnați la libertate”.
Cu toții,
dar în primul rând aceia care, recent ieșiți din lagărul bolșevic, băgau cu
polonicul în ei demonocrație (la noi din cea originală) și libertate aparentă,
adjudecate și întărite de gașca alogeno-moscovită a lui Ion Iliescu (alde
Silviu Brucan/Saul Bruckner, Petre Roman/P. Neulander, Nicolae Militaru, Gelu
Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu/Imre Asztalos și mulți alții), la început
prin ruinătoare măsuri fesenisto-populiste (cumpărarea locuințelor ceaușiste pe
bani de nimic – câteva lefuri, desființarea părților sociale și, din această
cauză, decapitalizarea industriei, aberanta reducere a săptămânii de lucru la
cinci zile, fapt care a încurajat nemunca și inflația), puțin mai târziu prin
agresiuni și crime de felul mineriadelor.
Mă rog,
unii (ciocoii și beneficiarii postdecembrismului) pot să invoce șubredul motiv
că societatea românească de la acea vreme era încă amețită de pe urma
discutabilului succes al Decembriadei (cică revoluție), că a greși este
omenește (atenție, din totdeauna greșelile politice distorsionează milioane de
destine!) și că nicio cârmuire nu numai că nu poate, dar nici nu vrea să se
sustragă de sub paralizanta influență a isteriei naționale, pentru că – spun
cei în cauză – ar fi anistorică și condamnată la grabnică dispariție, iar noi
ceilalți spunem că apele tulburi ale istoriei sunt cele mai prielnice nu numai
pentru pescuitul politic...
Sigur că
da, toate cârmuirile vrednice și patriotice trebuie să priceapă cursul
evenimentelor (de exemplu, prăbușirea bolșevismului în anii ’90 ai secolului trecut) și, cu întreaga lor capacitate, să
acționeze în folosul concetățenilor și a țării pe care pretind că o reprezintă,
cârmuiri rezultate mai puțin prin neconcludentul vot al alegătorilor și mai
mult (de fapt în chip decisiv) prin vrerea globaliștilor, via marile cancelarii
ale lumii, și a serviciilor secrete subordonate lor. Nicidecum ca toți ăștia
(președinți, guvernanți, aleși, funcționari fără obraz) să fie plătiți regește
din banul public, căci toată bătălia politrucianistă se dă (de regulă la noi)
pentru înfruptarea lor din buget, iar după înșfăcarea puterii aparente prin
promisiuni deșănțate, minciuni sfruntate și pomene nemascate, să se pună –
direct sau indirect (prin intermediul șefilor, diplomaților și
europarlamentarilor) – în slujba străinilor: guverne și indivizi influenți
(Geoge Soros, Bill Gates și alții), trusturi, răhățoase organisme
internaționale (OMS, FMI etc.) și organizații supranaționale (Uniunea
Europeană, NATO).
De
altminteri, cu toții știm că, de peste trei decenii, aleșii și cârmuirile
noastre asta au făcut, asta fac și – după toate probabilitățile – asta vor
continua să facă: să fure cu legea în mână și să vândă/închirieze/privatizeze
tot ce mai mișcă în țara asta pusă pe butuci (pentru ei comisioane
substanțiale, pentru statul eșuat cele mai mici redevențe), așa încât neam de
neamul lor să o ducă, aici sau pe alte meridiane, mai ceva ca-n sânul lui
Avraam.
Dar nu
numai la noi, raiul tuturor răufăcătorilor interni (de la consilieri comunali
până la primul om în stat) și externi (de la găinari până la marii tîlhari), se
întâmplă astfel de mizerii, deoarece nu există nicăieri în lumea asta societăți
perfecte, chiar dacă statul Bhutan, de pildă, are un minister al Fericirii (așa
ceva pe meleagurile noastre ar fi realmente de râsul curcilor). Dar, mă rog,
câte popoare se pot compara cu românii postdecembriști la frecvența și
densitatea „descurcărelilor” de tip infracțional ?!...
Nu-i așa
că dementul de Vladimir Putin și sadicul de Kim Jong-un, mai nou prieteni la
toartă (Coreea de Nord, săracă lipită pământului, cică ajută Rusia să poarte
războiul nimicitor împotriva Ucrainei!) nu puteau să lipsească din lumea asta
tot mai imbecilizată (vezi penultimul loc ocupat de elevii României „educate”
la testele PISA) și de-a binelea cu gaibaracele în sus? Păi da, căci după
generalizarea lor (prin războaie, foamete, droguri, sodomie, ipocrizie,
minciună, cruzime, ură, necredință), prostia și ticăloșia se banalizează, adică
sunt detectate și condamnate de tot mai puțini pământeni onești și cu
discernământ.
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
21 dec. 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu