O nouă lucire a Tezaurului

 

                                                                                de Gheorghe Pârja

În războiul din Ucraina, purtat după regulile veacului trecut, rușii iau și duc acasă bunuri de valoare, ca pradă de front. Mai confiscă și cereale, dar și bunuri din gospodăriile cetățenilor. Că așa este în vreme de război. Asta mi-a adus aminte de povestea Tezaurului României, ascuns la Moscova. Și o foarte mare parte acolo a rămas. Recent, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale, a dat o nouă lucire Tezaurului. Adică a adus în discuție rana noastră de peste un veac. Povestea Tezaurului este pe alocuri cunoscută, dar în mare măsură parcă uitată. Să ne readucem aminte de împrejurările în care Tezaurul a fost transferat la ruși. În decembrie 1916, două treimi din teritoriul țării noastre, de atunci, erau sub ocupație militară străină. Guvernul se mutase la Iași, unde se afla și stocul de aur al țării. În acea vreme, Rusia era singurul stat vecin aliat, iar cele două familii erau înrudite, Regina Maria fiind verișoară cu țarul Nicolae al II-lea.

S-a decis ca Tezaurul României să fie transferat la Moscova, pentru a-l feri de prădători. Așa au fost trimise în capitala Rusiei, cu trenul, 1738 casete cu aur, ale Băncii Naționale, plus două casete cu bijuterii ale Reginei Maria. Aurul a fost depozitat în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei. Valoarea totală a transportului a fost de aproximativ 322 milioane lei/aur. În iulie 1917, a avut loc al doilea transport, care conținea nu doar aur, ci și arhive, lucrări de artă, cărți rare, manuscrise, colecții numismatice și alte valori. Întregul Tezaur al României se afla sub garanția guvernului imperial al Rusiei. Numai că, în ianuarie 1918, noul guvern sovietic declara că „fondul român de aur este intangibil pentru oligarhia română.”

Comuniștii lui Lenin au sechestrat Tezaurul și au refuzat să-l restituie. De aici începe o adevărată aventură pentru Tezaurul României. Au fost multe runde de negocieri între români și sovietici. Au fost restituite parțial bunuri, când relațiile dintre cele două țări erau mai destinse. Dar partea cea mai mare a rămas la Kremlin. Ultima tentativă de abordare a temei a fost în 1994, prin ambasadorul nostru de la Moscova. Pe un ton sever, Administrația Prezidențială de la București a primit o scrisoare în care se spunea printre altele: „Pentru Rusia, așa-zisa problemă a Tezaurului românesc depozitat la Moscova nu mai există.”

Confratele Constantin Rudnițchi, analist economic, cu care am bătut drumurile Maramureșului, prin 1992, se întreabă: Mai are România șanse reale să recupereze Tezaurul aflat la Moscova? Până acum, demersurile nu au dus la niciun rezultat concret, ci doar la crearea unei comisii româno-ruse. Comisie care nu a realizat niciun progres. România și Banca Națională Română au tatonat și foruri internaționale. Nici un rezultat. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, crede că „un drept care nu este mereu afirmat cade în uitare.” Tot el ne-a reamintit cum a tratat România rezerva de aur a Poloniei, când a fost ocupată.

În 1939, BNR a păstrat 2,7 tone de aur, cu care a venit armata poloneză în România. Aurul a fost păstrat, fără niciun act, la Mănăstirea Tismana, și a fost restituit după război, fără nicio obligație documentară. Noi ne-am ținut de cuvânt. Pe când alții… Îmi aduc aminte de sovromurile, acele companii mixte româno-sovietice, prin intermediul cărora trebuia plătită datoria către URSS. Analistul economic spune că prin sovromuri, datoria României a fost plătită de două, până la zece ori mai mult. Am dat aproape trei miliarde de dolari, în loc de 300 de milioane de dolari. În acest context, s-a construit și calea ferată forestieră, care a tăiat grădina părintească în două, pe care trenul ducea lemn din pădurea Maramureșului, prin Sighetul Marmației, peste Tisa. Unde era un combinat de prelucrare a lemnului. Zilnic, timp de 15 ani.

Mă întorc la Tezaur. În urmă cu două decenii, la Cursurile de civilizație românească, organizate de scriitorul Augustin Buzura în Maramureș, pe atunci președinte al Fundației Culturale Române, a fost invitat și istoricul rus Grigori Shkundin, de la Academia Rusă. Într-un interviu, mi-a spus: „Da, tezaurul României a fost pus la adăpost în Rusia. La institutul nostru lucrează profesorul Vinogradov, un cercetător foarte cunoscut. El spune că noi, rușii, avem tezaurul României, dar nu trebuie să-l dăm înapoi pentru că Rusia a ajutat mult România în Primul Război Mondial. Opinia profesorului este că intrarea României în război a fost fatală pentru ruși.” O părere a unui om de știință, urmată de vectorul politic.

Povestea Tezaurului românesc rămâne singurul caz în care o rezervă de aur este încredințată cu acte în regulă și cu toate garanțiile depozitarului, că va fi returnată, și nu s-a întâmplat. România nu și-a pierdut speranța. Dar acum Rusia este ocupată cu războiul. Și, totuși, domnul Isărescu ne-a amintit că Tezaurul României ar trebui să se întoarcă acasă. Cum și când?