Poesis - Puiu Răducan

 

Aș da o fugă pân’ la tine, doamnă

 

Aș da o fugă pân’ la tine, doamnă,

noaptea când fluturi stau la pândă

și-n raiul luncii despletite-n zare,

aștept ca grua-ți să-mi răspundă.

 

Tot plânge crinu-ntre petale

când îngerii se-ndreaptă-nspre altar.

Încerc să mă strecor prin degetele tale,

chiar de mă străpunge-un vânt barbar.

 

Sângele-ți aleargă-n zori prin mine

și-n fața altarului ce ne aștepta,

apar minunății de speranțe divine

că-ntr-o inimă cândva, ne-om așeza.

 

Până atunci aș da o fugă pân la tine,

cu-n gând frumos și suflet cu sfială,

Of, mi-aș dori acum să fie bine

și sper să nu mai fac altă greșeală!

 

 

Vin sărbătorile

 

An de an se dau ceasurile înainte.

An de an se dau și-napoi. Noi,

parcă n-am avea măseaua de minte,

batem pasul pe loc în noroi.

 

Stăm cu singurătatea, sora durerii

și privim la alții cum sunt fericiți,

stând amărâți la poarta părerii,

aduși aici de oameni iliciți.

 

Ies îngeri prin zidurile bisericii

că-n ușile lor au înflorit țâțâni

și-n ecou zornăie fumul fabricii,

distrusă de câțiva nebuni.

 

Umblă seara desculță-n bulevard,

și-ascultă cum cei care-au muncit plâng.

Vin sărbătorile, becuri peste tot ard,

noi, suntem legați de piciorul stâng.

 

 Însurătoare

La nuntă, când mi s-au pus,

pirostiile pe cap,

plângea satul, nu-nadins,

plângea, eu ce să-i fac?

 

Plângea și popa în altar,

plângeau copii ne-nțărcați,

așa ceva a fost mai rar,

vai de-i neajutați!

 

Plângea țârcomnicul în strană.

Ce mai plângea săracu’!

Clopotnița contemporană,

îl blestema pe dracu.

 

Cădelnița se smiorcăia,

ca toate rudele,

la patrafir foc îi dădea,

de-njura părintele.

 

De Ion, groparul, ce să zic!?

La sticlă desfăcea un dop.

Plângea și el, cum e, peltic.

și-l înjura pe-l biet noroc.

 ……………………

 Să mă calce pe picior,

s-a vrut,c-așa-i orânduiala…

i-am spus atunci că o omor,

și-o să-i stric socoteala.

 

Mă privea cu-n ochi închis,

celălalt era-n podea.

Mormânt viu avea în vis

și-acolo… mă dorea.

 

Și totuși, îi păream viu,

îngeri erau de pază,

să vadă candidatul la sicriu,

chiar după bobotează.

 

De-atunci zeci de ani s-au scurs,

spânzurat la gât de stâncă,

nu mai râde lumea ca la urs,

adio… groapă-adâncă…