de Gheorghe Pârja
Suntem atât de prinși în hora cotidiană, în
mărunțișurile vieții, că nu luăm seama la evenimente care ne pot marca viața
noastră și a țării. Adică nu vedem pădurea din cauza copacilor. Cămașa ne este
mai aproape de trup decât pardesiul european. Noua ordine mondială nu este doar
un concept de învățat la școală, ci o realitate crudă, care își caută loc în
lume cu multe sacrificii. Cele două războaie, în curs de desfășurare, sunt o
tragică înverșunare de a se așeza altfel sferele de influență. Dat fiind ritmul
curent al avansului tehnologic, se vântură prin întâlniri mai discrete dacă
statele, așa cum le știm noi azi, vor supraviețui. Nevoia de pământ, de noi
teritorii, încrâncenează mulți lideri fascinați de propria statură.
Am constatat un fenomen suficient de îngrijorător.
În jurul unor hotărâri esențiale se păstrează o tăcere suspectă. Sunt decizii
care se iau la Bruxelles, care ne privesc și pe noi, românii, care sunt
strecurate sub forma unor știri esopice, din care nu pricepem mare lucru.
Tăcerea din publicațiile din statele vestice, din Uniunea Europeană, dar și de
la noi, în legătură cu restrângerea masivă a dreptului veto al statelor din UE
este această dovadă. Nimic explicit despre raportul federalizării, nimic despre
diluarea suveranității. Mai zilele trecute am citit un text pe această temă,
semnat de confratele Cornel Nistorescu. Așa am căutat să dau de urma unor
hotărâri inițiate la Bruxelles și care ne privesc. Mai ales că un grup de
români, adică europarlamentari, a votat pentru modificarea Tratatelor Uniunii
Europene și pentru simplificarea procedurilor de suspendare a unor drepturi ale
statelor membre. Deci și ale României.
Este vorba de modificări în Tratatul de Aderare și
Tratatul de la Lisabona, care reprezintă baza funcționării Uniunii Europene.
Votul din Parlamentul European este parte dintr-o operațiune ce se vrea
încheiată, cu desființarea dreptului de veto al țărilor membre și cu trecerea
la decizii luate prin majoritate calificată. Grupul de români din Parlamentul
European, care au ridicat mâna pentru aceste modificări, sunt de la USR și
Reperul lui Cioloș. Spun comentatorii că și președintele României și Bogdan
Aurescu, când era ministru de externe, au decis această direcție. Domnul
Nistorescu ne sugerează că amândoi trebuie trecuți pe lista patrioților
periculoși pentru țară. Mai sunt ca ei. Unii vorbesc despre o trădare. Îmi aduc
aminte cu limpezime de anul aderării României la Uniunea Europeană și am
înțeles că deviza: unitate prin diversitate este convenabilă. Adică participăm
la concertul european al țărilor componente ale UE și ne păstrăm identitatea
națională.
Adică articolul 1 din Constituție: „România este
stat național, suveran, unitar și indivizibil” nu are nicio atingere. Dar prin
cancelariile de la Bruxelles se fac planuri care nu au reflexe democratice. UE
a mimat un soi de dezbatere într-o Conferință pentru viitorul Europei,
încheiată în tăcere. A fost un fel de simulare de dialog cu cetățenii Europei,
dacă sunt de acord cu ideile funcționarilor de la Bruxelles. Adică dacă România
este de acord cu pierderea dreptului de veto, iar UE să funcționeze cu
majoritatea calificată. Cei pricepuți spun că nu este o formulă fericită de
vot. Cu majoritatea calificată te poți trezi târât într-un război fără voia ta.
De ce nu s-a făcut un referendum în fiecare țară, așa cum s-a procedat la
aderare. Am votat atunci pentru un Tratat și ne-am trezit cu o convenție. Zic
comentatorii, puțini câți sunt, că se preconizează un suprastat cu Guvernul la
Bruxelles și Parlamentul la Strasbourg și cu mai multe popoare.
Nu este greu de înțeles că țările mici și mijlocii
vor avea influența diminuată. Se vede că un grup restrâns, susținut de
birocrația europeană, are nevoie de mai multă putere. Unele state au reacționat
la acest simulacru de dezbatere. Croația vorbește de o trădare națională, fiind
vizați cei care au ridicat mâna la Convenția cu pricina. Polonia crede că este
vorba de anularea suveranității. Slovacia s-a opus. Celelalte state nu au luat
atitudine fermă față de raportul de federalizare, nimic despre diluarea
demnității naționale. Este adevărat că noi, oamenii de rând, până acum nu avem
date mai clare despre această aventură europeană, cu multe taine. Mă întreb pe
față: noi nu ne vom folosi de dreptul de veto, pentru a ne apăra interesele
naționale? Eu cred că vremea statelor naționale nu a trecut. Priviți în jur și
vă veți lămuri. Dar despre riscurile centralizării puterii la Bruxelles, mă voi
documenta, și voi mai scrie. Mi se pare un fenomen care ne privește și pe noi.
Sau mai ales pe noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu