Zilele molimei

 

Suntem toți spectatori

cu loc rezervat

câte un scaun pentru fiecare om

câte un nume pentru fiecare scaun

cortina se ridică abrupt

spectacolul începe

cu sunete stridente de sirene

izoletele sunt dricuri ale molimei

iar cioclii poartă măști și combinezoane albe

toți știu ce trebuie făcut

dar nimeni nu știe nimic

beție de clipe risipite-n neștire

Scaune încep să se golească

nu ne ridicăm

să nu întrerupem

apocalipsa transmisă în direct

cei care lipsesc de la locurile lor

își iau de la garderobă

câte un sac negru de plastic

se îmbracă în el

și se duc

Zilele molimei continuă

rămânem pe locurile noastre

ne disculpăm

în fața unui tribunal al propriilor conștiințe

pe scenă încep tirade

cioclii îmbrăcați la costum

Tot mai multele scaune goale

au nume de părinți, de copii și de frați

ne ridicăm revoltați

năvălim la garderobă

nu ne vrem hainele

cerem mai bine

câte un sac negru de plastic

să ne îmbrăcăm în el

să ne ducem

după morții noștri

Morții voștri!

Flaviu MIHALI