Românii din Ucraina, examen de rezistență

                                                                    de Gheorghe Pârja

Soarta românilor din Ucraina, din ultimii ani, o cunoaștem vag, prin ştiri șerpuite, trunchiate, ori proiectată pe ecranul războiului. Și eu, care am scris o carte despre acești români vânturați de istorie, în ultima vreme, am informații precare despre starea actuală. În timp ce, în cele trei regiuni în care trăiesc români cu rădăcini istorice – Cernăuți, Odesa și Transcarpatia (parte din Maramureșul istoric) se întâmplă o viață dramatică, marcată de ruină și moarte. România a fost solidară cu poporul ucrainean încă din prima zi a invaziei rusești. Din păcate, conducerea de la Kiev dă legi și ordonanțe care lezează și minoritatea românească din Republică. Cu toată înțelegerea pentru suferință, adevărul care strigă nu poate fi ocolit. Am avut norocul să primesc, recent, de la Cernăuți reviste și cărți lămuritoare, cu relatări de la fața locului, cu fețele acestui timp.

Acolo, în orașul în care a învățat Eminescu, trăiește și trudește românește poetul Ștefan Hostiuc, redactor-șef al revistei MESAGER BUCOVINEAN, revistă de cultură pentru bucovinenii de pretutindeni. În drumurile mele prin Bucovina de Nord, dimpreună cu scriitorul Gheorghe Mihai Bârlea, am legat prietenii trainice, printre care și cu omul de cultură Ștefan Hostiuc. Nu-i pot uita pe cei doi stâlpi ai Cernăuțiului, retezați de moarte, acad. Vasile Tărâțeanu și scriitorul Ilie T. Zegrea, cu contribuții esențiale în evaluarea legăturilor culturale dintre Maramureș și Cernăuți. În revista amintită, sunt articole, scrise de intelectuali bucovineni, care povestesc cu sinceritate, uneori cu tristețe, despre starea românilor din zonă.

Pe rând, voi aduce în fața cititorilor aspecte povestite de oamenii locului. În editorialul revistei, redactorul-șef ne prezintă societatea civilă și mass-media românească din Ucraina, în fața unui dur examen de rezistență. În toată Ucraina funcționează peste 40 de asociații românești. S-ar crede că societatea civilă românească este cea mai activă din Ucraina. Nici vorbă! Din păcate nu este tocmai așa. Sunt frecușuri și acolo. De pildă, în Consiliul consultativ pentru minorități, care funcționează în cadrul Ministerului Educației și Științei al Ucrainei, ungurii, de trei ori mai puțini, localizați într-o regiune, Transcarpatia, au cinci reprezentanți, pe când românii doar unul.

Când am fost la Cernăuți, prietenii de acolo îmi spuneau că s-a încercat în mai multe rânduri o coalizare a acestor asociații, în vederea coordonării acțiunilor în chestiuni de importanță majoră pentru comunitatea pe care o reprezintă: apărarea drepturilor constituționale, educație în limba maternă, editarea periodicelor românești în condiții democratice, protejarea culturii și a limbii române, întărirea conștiinței naționale și a sentimentului identitar, păstrarea și promovarea tradițiilor populare, luarea de atitudine față de politicile ecleziastice ucrainene de ultimă oră. După câteva întâlniri, o asemenea coagulare nu s-a reușit. Deși un mediu asociativ sănătos ar face mult bine comunității românești din Ucraina. Nu se poate face din lipsa unității de opinii în anumite chestiuni organizatorice, inclusiv financiar-bancare.

Prin anii 90 ai veacului trecut au apărut mai multe publicații în mediul lingvistic românesc din Ucraina. Din păcate, unele dintre ele nu mai există astăzi, sau au apariții simbolice și ocazionale. Citeam, când ajungeam la Cernăuți, „Arcașul”, „Concordia”, ori longevivul ziar „Zorile Bucovinei”. Și erau și altele. În ultima vreme unor asemenea publicații li s-au creat condiții de dispariție. Mari dificultăți a întâmpinat în ultimii ani și audio-vizualul de limbă română din Ucraina.

Pentru românii din Ucraina asigurarea cu presa este o problemă. O spune un intelectual de la Cernăuți, care cunoaște bine geografia publicistică românească. De aceea a scris că societatea civilă și presa românească din Ucraina sunt în fața unui dur examen de rezistență. Revista publică reacții ale comunității românești la recenta reformă teritorial-administrativă, regionalizare care i-a îngrijorat profund pe români. Planul de împărțire, inițial, a pus în primejdie integritatea comunității românești. Până la urmă a fost salvată parțial, dar gradul de reprezentare a românilor s-a diminuat substanțial.

Eugen Patraș, istoric, jurist, doctor în drept internațional, declara la o masă rotundă că în noul microraion Cernăuți, românii reprezintă circa 24% din totalul populației, în timp ce ungurii și bulgarii au reușit să-și asigure în noile microraioane o pondere de 43%. Deși s-a cerut să fie păstrată unitatea românilor din raioanele Storojineț, Hliboca, Herța și Noua Suliță, doleanța nu a fost ascultată. Chiar dacă constituția le era favorabilă, obligând autoritățile să țină seama de factorul etnic, istoric, tradiții. Nu a fost nici Kievul mai înțelegător și tolerant, dar nici Bucureștiul mai insistent. Spunea istoricul Patraș: „Este regretabil că după trei decenii de la declararea independenței, observăm constrângeri majore asupra drepturilor minorităților naționale. Restrângerea drastică a dreptului la învățământ în limba română este incompatibilă cu modul de a fi al unei societăți pretins democratice”.

Cam asta este! Voi veni și cu alte comentarii. Rog să faceți deosebirea dintre tragedia războiului și mecanismul, puțin viclean al Kievului, amintit mai sus, despre românii din Ucraina. Adică despre examenul lor de rezistență de a fi români. Încolo, sunt alături de necazul ucrainean.

P.S. Înainte de 15 iunie, 2024, când s-au împlinit 135 de ani de la trecerea în nemurire a marelui Eminescu, statuia Poetului din Cernăuți a fost vandalizată, a transmis poetul Nicolae Șapcă, redactor-șef al publicației „Monitorul Bucovinei,” președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. Anul trecut, a fost oaspete de onoare la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației și al Serilor de Poezie de la Desești. Autoritățile au dat vina pe un grup de copii.