Firește,
am inclus în această categorie doar pe acei președinți despre care se știe cu
precizie că, din cauza multiplelor și serioaselor afecțiuni, fie au avut una
sau mai multe intervenții chirurgicale întru stoparea diverselor forme de
cancer (Ronald Reagan, de exemplu, a avut trei), fie au fost obligați de boli
să-și întrerupă mandatul, fie s-au stins în fotoliul de președinte (de pildă,
paraliticul Roosevelt moare în anul 1945, câteva luni după câștigarea celui
de-al patrulea mandat).
Se
subînțelege că toate aceste cazuri se centrează pe suferințele fizice ale
marilor granguri americani, deși – potrivit mereu actualului dicton latin Mens sana in corpore sano – omul valid
este acea atât de tainică, fragilă și complexă unitate dintre materie și
spirit, încât orice boală trupească obligatoriu afectează mai mult sau mai
puțin (acest „mai puțin” aparține doar firilor tari!) psihicul și capacitatea
intelectuală a lovitului de soartă. Mult subtila legătură în sens invers (de la
psihicul slăbit/deranjat la corp) nu numai că nu este atât de pregnantă ca în
celălalt raport, dar nici nu-i afectează trupește pe majoritatea exaltaților
sau paranoicilor. Iar pe cei din jur chiar deloc, cu condiția ca respectivii
suferinzi să nu se dedea la excese comportamentale, ba chiar la nelegiuiri...
Nu la
fel stau lucrurile cu deținătorii puterii (naționale și/sau planetare), despre
care Mihai Eminescu scrie următorul mare adevăr în opera sa politică:
„Greșelile politice sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni
nevinovați, se frânează dezvoltarea unei țări întregi și se afectează, uneori
pentru zeci de ani, viitorul ei”.
Cu atât
mai mult, adaug eu în actuala eră a globalizării, când se poartă războaie și pe
urmă se încheie alianțe peste capul statelor mici, de regulă prin sacrificarea
intereselor acestora, când toate țările se înarmează până-n dinți, când natura
este în continuare pângărită de inconștientul om ultramașinizat și când – în
fiecare oră – mor de foame pe întreaga planetă circa 500 de semeni, jumătate
dintre aceștia fiind copii.
Prin
urmare, erorile politice (intenționat păgubitoare pentru cei mulți în regimuri
despotice, așa ca cele din Rusia, China și Coreea de Nord, ori neintenționat
păgubitoare pentru poporeni în regimurile pretins democratice, unde sunt
generate de orgoliile liderilor neînzestrați sau cu probleme psihice) la țanc
intră în categoria greșelilor/păcatelor de neiertat.
Astfel
stând lucrurile din totdeauna și pretutindeni în lumea asta, cine poate să
garanteze că, la aproape 80 de ani și după patru ani de felurite tracasări
(procese pentru afaceri necușere, respectiv pentru hărțuieli sexuale), Donald
Trump se va instala la Casa Albă cu intenția de a face bine în Statele Unite și
în afara lor (îndeosebi în zonele lovite de războaie, foamete și sărăcie), când
în primul lui mandat a arătat că este abraș până în vecinătatea instabilității
psihice și atipic până la confluența cu dictatul? Păi de florile mărului susțin
unii dintre foștii lui colaboratori că-i „fascist”, iar republicani cu greutate
(bunăoară, fostul vicepreședinte Dick Cheney și Arnold Schwarzenegger, fost
guvernator al Californiei) nu numai că nu l-au votat, dar i-au îndemnat și pe
alți americani cu discernământ să-i dea votul Kamalei Harris (actorul A.
Schwarzenegger consideră în mod just că mai întâi este american și abia pe urmă
republican)?!...
E drept,
printr-un masiv vot al cetățenilor (greu de prevăzut cu ceva timp în urmă), D.
Trump a câștigat duelul electoral cu democrata Kamala Harris: nu doar cu
ajutorul erorilor săvârșite de tabăra acesteia (a avut cam 3-4 luni la
dispoziție după retragerea din cursa electorală a senilului Joe Biden,
americanii încă nu sunt pregătiți psihic să accepte o președintă, iar una de
culoare cu atât mai puțin), ci și grație împrejurării favorabilă republicanilor
pe ambele fronturi (Casa Albă și Congres) – întrucât tinerii americani nu stăpânesc
scrisul de mână, foarte multe voturi prin corespondență ale acestora au fost
anulate!
Totuși,
este o uriașă distanță între a spera că egolatrul Trump nu va face greșeli
chiar mai mari ca în primul mandat (printre multe altele a promis că va pune
capăt războiului ruso-ucrainean în 24 de ore sau că pe imigranți îi va scoate
din țară cu ajutorul armatei) și a afirma, precum Cristian Ardeleanu în
articolul Înfrângerea Kabalei și noua
împărăție mondială, că „Toți acești mari și reali lideri (Trump, Erdogan,
Putin, Xi Jinping, nota mea, G.P.),
adevărați oameni de stat, au apăsat împreună pe pedala suveranismului și a
identității naționale”. Așa să fie, domnule C. Ardeleanu? Păi atunci de ce nu
apare în panegiricul dumitale „marele suveranist” Kim Jong Un, prieten la
toartă cu rusul și chinezul, posibil și cu firoscosul american?...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
10 nov. 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu