IN MEMORIAM - GEORGE BOITOR

 

Timp

Chipul meu a rămas să lucească aici
a rămas să trăiască mereu printre sihle şi
cronici, spunându-şi povestea.
Am văzut viteji şi păstori urcând în
spre munţi şi iubirea, şi truda, şi ura.
Toate au fost ca o zbatere aprigă.

Vocea mea doar egală cu sine a rămas.
Am trecut pe aici, un drumeţ fără nume,
spunând tuturor întâmplări fabuloase.
Dar acum,
caut spiritul fraţilor mei, caut popasul
din urmă, locu-nsemnat să mă-nchin:
mie însumi, pădurilor, drumului!
Steaua mea străluceşte-n aceste tărâmuri...


 
Terifiantă

Se deschide o uşă de piatră-ntre noi:
Toate sunt cum le ştiu, cum le ştii.
Liniştea-şi dansează ceţosul contur...
Scrinul e mai negru puţin, masa
Mai scundă, mai albă, mai rece.
Ramele s-au subţiat. Portretele ţipă
Dar nici unul nu are aripă.
Paşii prin casă răsună aproape la fel,
Numai cuvintele mele par mai străine
Lunecând pe alături de ţel.
Toate sunt cum le ştii. Obiecte
Care nu pot să umble, să zboare.
Scrinul, şi masa, şi lămpile mor
Alături de, nescrise, poeziile mele.
Iar noi murim chemaţi de moartea lor.



Letragie

Trecem pe străzi pustiite de soare.
Jaluzelele negre nu cheamă boare.
Un nimeni imens se roteşte în jur,
Cenuşa oxizilor de fiere încinse.
Se leagă absurd străzile tuturor
Romelor vechi şi invinse.
Fad ireal. Oraş crepuscular,
Fără flori, fără gest la ferestre.
Molime au trecut adormind
Fiinţe în letargii terestre...
Şi totuşi, nu-s berne la geamuri.
Coroanele nici n-au fost comandate.
Numai singurătatea din ei şi din noi
Face străzile atât de-ntunecate.
Aprinde-le putredul somn.
Bate la geamuri, la porţi.
Trezeşte-i, trezeşte-i şi minte-i
Că vindem coroane de morţi.



Oraş  străin

Plutesc pe străzi pe care-au navigat
Tâlhari şi preoţi, gangsteri şi mirese,
Şi strada pare un dement damnat
Ce-aruncă-n mine umbre ne-nţelese.

Trec printre chipuri ca printre statui,
Cocor străin, necunoscut, de parcă
Am ancorat la Ţărmul Nimănui.
Un dor de cârciumi uneori mă-nceacă.

Un dor de răcnet se trezeşte brusc;
M-aş odihni în ochii unei vampe.
Ci eu sunt oare ultimul etrusc
Benzenul brut care stârneşte crampe?

Dincolo de ferestre-i altă lume:
Oglinzi şi aur, pâine, vin, brocart.
Dar între ea şi mine e un nume:
Pereţii-aceştia care stau de cart.

                                                                                ********

Poetul George   BOITOR s-a născut la 1 noiembrie 1934 în Supuru de Jos, Satu Mare. A fost un poet care a îmbinat stilul clasic cu cel cu accente moderne. A avut mulți prieteni în Baia Mare și venea des la întrunirile scriitorilor băimăreni, numai dacă îi amintim aici pe: Ion Burnar, Gheorghe Pârja, V.R. Ghenceanu, Augustin Cozmuța, Ștefan Jurcă, Ioan Dragoș, Ion Bogdan, Valeriu Sabău, Claudian Cosoi, Nicu Scheianu, Dumitru Rusu, ș.a.

A decedat în 18 mai 1976. Fie-i țărâna ușoară!

 

Volume:

Scara de apă, Ed. pt. Literatură, Bucureşti, 1969;

Testament provizoriu, Ed: Albatros, 1979.

GDL