Încercăm să ignorăm nume, să nu vă influenţăm. Nici nu vrem s-o facem, ideea de bază a Democraţiei este să votezi liber, cum îţi dictează conştiinţa, nu televiziunile, ziarele, Facebookul. Dar avem evoluţii din viaţa politică şi trebuie amintite. Ca să fiţi în cunoştinţă de cauză. Că… din păcate, marii analişti nu ne prea ajută să luăm decizii, am văzut un munte de subiectivism zilele acestea, chiar şi la oameni în care credeam.
Aşa că e vremea faptelor. Un fost ministru femeie
din Macedonia de Nord, numită secretar general adjunct la NATO în locul unui
candidat de-al nostru ce se împăunează masiv cu fosta funcţie. Alegerea recentă
pare a sugera că nu era mare apăsarea, se pare că şi o doamnă ce nu a prea
făcut strategie militară se va descurca. Asta pentru infatuare, nu pentru
altceva. Altul e prins cu minciunica. Reiese aşa. Că n-a fost cu niciun avion
cu nicio familie controversată, ba a fost, dar cu avion de linie, ba nu, stai
că era privat, dar pe banii lui, dar stai că nu e chiar aşa, cine sunteţi voi
să-mi cereţi mie demisia? Alt candidat căruia îi bănuiam puţin vitejia, a
reuşit să cadă de tot în dizgraţie, vezi reacţiile online, după ce s-a dat
plecat, era revenit, nu s-a dus la o dezbatere, apoi şi-a făcut alta în care
era nu singur, ci secondat de ai lui. Ce mult vorbeşte despre tine un asemenea
gest… De altfel, dacă aţi urmărit dezbaterea televizată de la Digi 24, s-a
observat un fenomen. Candidaţii cu şanse reale nu sunt cel mai bine pregătiţi
pentru Preşedinţie. Sunt cei cu feţe noi. La acest moment, poporul se
pregăteşte să aleagă feţe noi sau stabilitatea, care o fi ea. Aşa arată nu
sondajele, ci suma tuturor sondajelor, la rândul lor comandate care-cum, de
partide, de ziare, de partide prin ziare sau de „binevoitori”. Feţele noi? Mai
vorbesc prostii, se mai împiedică în ştiinţă, unul habar nu are cum e cu NATO,
cu războiul, altul vorbeşte romgleza de baltă, dar măcar încearcă. Mai flutură
cruciuliţa neconvingător, mai flutură Biblia, mai flutură programul de
guvernare. Mai ameninţă cu judecata. Alt candidat vechi în politică, dar nou ca
opţiune…de fapt nou în atenţie din cauza lipsei de opţiuni serioase, e citit,
ba a scris, ba ştie politică, ba e chiar elegant în felul lui. Dar nu uităm că
el şi ai lui sunt deja în alianţă semisecretă şi vor intra iar şi iar la
guvernare, de câte ori e nevoie de procentul lui adus din Ardeal, de la
minorităţi. E credibil el, dar intenţiile sale bune în ce priveşte tot poporul,
nu doar ai lui, nu prea. Asta e şi problema foştilor, a celor ce-au mai fost
sus. Ştiu „meserie”, c-au mai făcut-o. Dar nu prea ai încredere în buna
credinţă. Dacă mai eşti şi infatuat şi antipatic, dacă mai şi spui sigur pe
tine că tu ai băgat ţara în UE şi-n NATO… scuze, dar oamenii nu prea vor să
vadă mafalde. Au tot avut, ia priviţi înapoi. În scurt timp, până şi actualul
preşedinte îşi va face rezumatul, darea de seamă de la final şi ne va spune c-a
întărit relaţia cu Africa sahariană, c-a zburat oriunde l-a dus nevoia de aer
proaspăt, c-a făcut România mai curată şi mai educată. A reformat clasa
politică, în alt sens decât cel dorit de noi, a făcut alianţe pentru pacea
naţiei (sâc), a manageriat tăcut atât pandemia, cât şi războiul de vizavi. Cu
atenţie şi îngrijorare, în stilul Mâlc.
Păi şi atunci? Vorba cetăţeanului turmentat…Da’ noi
cu cine votăm? Păi ascultăm iar Constituţia României, cea de-a doua Biblie. Pe
furate, de ici-colo, ca să batem şi noi şaua să priceapă calul ce trage.
„România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme.(…) România
este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de
opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.(…) Statul
român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i
revin din tratatele la care este parte.(…) Nimeni nu este mai presus de lege.(…)
Fidelitatea faţă de ţară este sacră.(…) Preşedintele României veghează la
respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În
acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate.” Ne-am înţeles?
Autor:
Alexandru RUJA
Sursa:
Graiul
Maramureșului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu