Când eram la Cluj, într-un context oarecare mi-am făcut un prieten hoț de buzunare. Contextul era că mă furase pe mine și eu printr-un alt context am ajuns la el. Să-i spunem Mariusică. Mariusică m-a învățat meserie teoretică: cum să depistezi un portofel plin și unul gol, în buzunar, de la 5 m distanță, cum se folosește lama de ras într-un autobus aglomerat și cum se folosește tehnica mutatului gecii într-un club, cum să-l atingi și să-i distragi atenția celui căruia cu cealaltă mână îi umbli în buzunar, cum se lucrează în echipă, dar de ce e mai bine să lucrezi singur și multe altele. Mariusică era toată ziua pe terase la cafenele, bând cafea și fumând narghilea, iar seara opera. Cu toate acestea era cel mai nefericit om pe care îl văzusem până atunci. "E greu, bre", zicea mereu, "la noi n-ai nici ce fura. Oamenii e săraci, ți-e și milă". Nu eram atât de ipocrit încât să fiu de acord că furatul era meserie grea, dar am empatizat cu el. "Băi, eu în curând o să mă car", mi-a zis Mariusică la cafea. "Unde pleci?", l-am întrebat. "În Suedia vreau să mă duc", mi-a zis. "Da", am zis, "acolo sunt portofelele mai groase". "Nu, bre", m-a contrazis, "dacã mă duc mă las, să moarã mama". "Păi și ce faci acolo?", l-am întrebat. "Gigolo!", mi-a zis cu privire luminoasă și toată fasolea rânjită. "Am auzit că suedezele sunt fierte pe așa ceva". Chiar a plecat peste un an, iar eu mă trezesc uneori ca în dimineața aceasta gândindu-mă cum o fi viața de gigolo a lui Mariusică.
Cosmin PERȚA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu