Mai e mult până departe? Și da, și nu. Donald Trump s-a angajat și a insistat de câteva ori asupra acestui angajament ca de îndată după ce preia mandatul, depunând jurământul pentru Casa Albă, deci după 20 ianuarie 2025, să medieze o soluție de pace în războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. În acest scop, s-a consultat cu experți militari și financiari și a purtat primele dialoguri, pentru moment telefonice, cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Se va ajunge sau nu la un acord?
Fără să-și permită să-l ia peste picior, Vladimir
Putin se arată circumspect sau chiar sceptic, trasând totuși două linii roșii
peste care anunță că este decis să nu treacă. El dorește o garanție din partea
statelor NATO că, în următorii 20 de ani, Ucraina nu va fi primită în
organizație. În același timp, solicită ca Federația Rusă să păstreze
teritoriile pe care le-a cucerit, admițând scenariul conform căruia acestea să
fie transformate într-o zonă demilitarizată. Zone de conflict înghețat. În
pregătirea momentului extrem de important al tratativelor directe, moderate de
Statele Unite, într-o măsură, iar întră-o altă măsură, tratative perfectate
chiar cu Statele Unite, Vladimir Putin intensifică la maximum ofensiva
împotriva Ucrainei, bombardându-i masiv capitala, încercând în prag de iarnă să
distrugă și cea mai rămas în picioare din facilitățile energetice și încercând
o străpungere semnificată pe linia Kursk, unde sunt dislocate forțe militare
importante, inclusiv formațiuni de luptă nord-coreene, numărând în prezent
peste 11.000 de militari.
Volodimir Zelenski înțelege orice formulă de
realizare a unui tratat de pace numai și numai cu condiția ca Federația Rusă să
se retragă din teritoriile cucerite, inclusiv din cele anexate în baza unor
referendumuri, adjudecate de Parlamentul de la Moscova, iar în ceea ce privește
aderarea Ucrainei la NATO printr-o procedură simplificată, continuă să facă
presiuni asupra statelor membre. De la Washington este luat peste picior,
desigur în mod cordial, de Elon Musk, care a devenit un fel de eminență cenușie
a lui Donald Trump și în această calitatea participat și nu doar a asistat la
convorbirea telefonică a acestuia cu Volodimir Zelenski. Ironic, și-a
manifestat uimirea că în primele cinci minute ale conversației liderul de la
Kiev a omis să solicite un miliard de dolari. Donald Trump Jr. face o
declarație ceva mai incisivă, în sensul că Volodimir Zelenski mai are un timp
foarte scurt, pe care îl numără în zile, până când mai primește „indemnizația
de întreținere”. Dar iată că o mai primește. Pentru că, pe ultima sută de
metri, Joe Biden a decis ca ultimele 6 miliarde angajate față de Ucraina să-i
fie rapid livrate lui Zelenski.
Bătălia pe această temă se ascute și în ceea ce
privește forțele armate ale Statelor Unite, în cazul cărora, chestionat de
presă, secretarul Apărării își exprimă convingerea că Pentagonul știe ce are de
făcut, că dispune de o armată de juriști cu experiență, iar dispozițiile de la
Casa Albă date de noua administrație vor fi respectate în măsura în care sunt
legale. Acest accent pus pe legalitate sugerează că generalii Pentagonului ar
putea fi dispuși în viitor să nu respecte dispozițiile lui Trump, dacă constată
că ele nu sunt în concordanță cu Constituția și cu alte acte normative.
Secretarul Apărării omite însă să enunțe un principiu cât se poate de solid și
anume că nu generalii și nu consilierii juridici ai acestora decid ceea ce este
legal sau nu, ci doar curțile cu juri ale unor instanțe de judecată.
Realitatea este că cetățenii americani preocupați de
veniturile lor, de starea economică a țării, nu se arată dispuși să cheltuie în
continuare bani pentru a ajuta Ucraina în războiul de apărare pe care îl poartă
împotriva Federației Ruse. De altfel, pentru cei mai mulți dintre ei, Ucraina
este foarte departe, reprezentând o nebuloasă, pe care unii nici măcar nu o
identifică pe harta lumii. Dacă luăm drept punct de reper angajamentele
economice ale lui Trump, precum și mecanismul pe care l-a conceput pentru a
dinamiza economia, putem porni de la premisa că bani vor fi, respectiv sute și
sute de miliarde care vor ajunge pe diverse căi în Trezoreria Statelor Unite.
Conform lui Trump, importurile de mărfuri vor fi astfel taxate, încât
producătorii din lumea întreagă, în primul rând cei din China, dar și
producătorii din statele Uniunii Europene, pentru a realiza câștiguri mai mari,
vor fi dispuși să investească în realizarea unor obiective industriale pe
teritoriul Statelor Unite, oferind astfel numeroase locuri de muncă pentru cei
care astăzi sunt încă șomeri. Este un plan care face sens și care, în ultimă
instanță, va crea premisele pentru ca o uriașă masă de întreținuți ai statului,
până la urmă de întreținuți ai celor care muncesc și realizează venituri, să lărgească
masa salarială, devenind din întreținuți și asistați sociali contribuabili ai
statului.
Revenind la tema acestui editorial, mă grăbesc să
trag concluzia că în ceea ce privește prima condiție, cea mai importantă, pusă
de Vladimir Putin, prin care Ucraina nu devine stat NATO în următorii 20 de
ani, aceasta este pe deplin realizabilă și stă realmente în pixul lui Donald
Trump. Nu numai pentru că o asemenea decizie nu poate fi adoptată decât
printr-un vot unanim ci și sau mai ales fiindcă Statele Unite sunt principalul
contributor NATO, iar cine plătește alege muzica. Și apoi la masa negocierilor
poate că acest termen va putea fi scurtat. Deși, dintr-o altă perspectivă, e
imposibil să ne imaginăm că Ucraina va îndeplini în următorii ani multiplele criterii
necesare pentru admiterea ei în NATO, unul dintre acestea fiind tratatele de
bună vecinătate. Din perspectiva Kremlinului, această pretenție este perfect
justificată. Când Moscova a admis reunificarea celor două Germanii, a obținut
în prealabil o serie de garanții, între acestea fiind neextinderea NATO în zone
limitrofe Uniunii Sovietice. Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, iar Ucraina
s-a transformat din republică sovietică în stat de sine stătător, marii
jucători ai lumii au convenit că arsenalul nuclear existent pe teritoriul
Ucrainei să fie trimis în tânăra Federație Rusă, ca Ucraina să-și păstreze pe
termen nelimitat neutralitatea, deci să nu devină stat NATO, Rusia urmând să
garanteze în aceste condiții independența noului stat. Nici din acest punct de
vedere partenerii de negociere și de dialog ai Rusiei nu și-au îndeplinit
angajamentele. Înaintea summit-ului de la București, lui Vladimir Putin i se
garanta neextinderea NATO. La summit-ul de la București, la care a participat
ca invitat și liderul rus, reprezentantul Statelor Unite a declarat pe
neașteptate, chiar în timpul mesei festive, că există intenția fermă ca două
noi state, Ucraina și Georgia, să fie admise în viitor în NATO.
Există o categorie în dreptul internațional prin
care operațiunile militare, altele decât războiul, pot fi legitimate. Fără ca
statul care organizează asemenea operațiuni militare speciale să poată fi taxat
drept agresor. De la această logică a plecat Vladimir Putin atunci când a
definit agresiunea împotriva Ucrainei drept operațiune militară specială. Am
insistat asupra acestor aspecte, pentru a încerca să ne lămurim în ce măsură,
până la un punct, pretențiile lui Putin legate de extinderea NATO în Ucraina se
justifică. Se justifică pe deplin. Cu atât mai mult cu cât din perspectiva
extinderii NATO războiul declanșat de Putin s-a întors împotriva Federației
Ruse, care acum, prin admiterea altor state în organizația politică și
militară, se vede mult mai asediată decât a fost vreodată în trecut.
Cât privește teritoriile deja cucerite, reprezentând
30-40% din teritoriul statului ucrainean, aici discuția și disputa este mult
mai amplă. Iar lui Donald Trump îi va fi mult mai greu să identifice un numitor
comun cu Vladimir Putin, fără a umili iremediabil sentimentele ucrainenilor.
Dacă însă se va ajunge la o cedare de teritorii, atunci, mai devreme sau mai
târziu, Volodimir Zelenski va fi scos pe ușa din dos a istoriei.
Autor:
Sorin Roşca Stănescu
Sursa:
https://corect-news.ro/solutia-de-pace-a-lui-donald-trump/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu