Că ce facem noi, în esență, de sărbători? Trișăm procrastinând. Sau procratinăm trișând. Fiecare după posibilități.
Și facem asta în două direcții.
”Hai că mai bag o felie cozonac, doar e Sărbătoare! Și bag și mai multe beri, că doar o dată pe an e Paștele!”.
De parcă trupul nostru, șalupa asta cam ponosită și cu masive urme de revopsire care ne poartă pe valurile învolburate ale propriei vieți, are ceas de ăsta religios.
Adică, cum? Trupul își deschide și el un calendar și se uită ”aha, deci în weekend e sărbătoare, deci să îmi pun reminder să opresc funcțiile alea fiziologice de acumulare de grăsimi și îngroșat de artere, că doar o o dată pe an e Paștele!”.
A doua direcție
”După sărbătoarea asta, SIGUR îmi fac timp să stau să mă gândesc la ce am de făcut pe termen lung”.
Că aici mi se pare mie gravitatea chestiunii în cauză. Nu că balotăm mai mult chec și cozonac și că vărsăm în noi mai multe alcoale de sărbători. Ba chiar ar fi ciudat să nu facem asta. Și, ca să mă arunc și mai tare în vâltoarea dezaprobării cetitorului care-i fiert pă sănătate, ridic două dește și zic: bagă, frățică, exagerează, că doar o viață avem!
Nu de alta, dar una din lecțiile dure, dar aspre pe care le-am învățat în jumatea mea de secol trăită este asta: costurile psihologice ale auto-datului peste botul propriei dorințe de cele mai multe ori sunt muuuuuult mai mari decât costurile unui cozonac sau ale unei găleți de bere în plus.
Mă refer la consumul ăsta în exces ocazional, desigur. Că, dacă îți declari câte o sărbătoare în fiecare zi, atunci se cheamă că ești de o tristețe desăvârșită. Și că ar fi cazul să soliciti ajutor profesionist. Și nu glumesc nici măcar un sfert de milimetru când zic asta (o să îți povestesc la un moment dat cum am tot refuzat eu să conștientizez că beau mult prea mult...).
Știi ce îți recomand eu? Și o fac din tot sufletul meu, să știi. Și o fac pentru că am trecut prin ce treci tu. Și pentru că am încercat tot felul de variante. De trucuri. De combinații. De trișări. Ca să îmi fie mai ușor. Ca să trăiesc cât de cât mai bine în viața mea. Dar nu mi-a ieșit. Decât în momentul în care am făcut ce îți raportez mai jos.
Îți recomand așa: exagerează, bea, mănâncă, lenevește. Dar rezervă-ți măcar juma de zi ca să săvârșești un lucru esențial pentru perioadele dintre sărbătorile în care exagerezi, ca să zic așa.
Juma de zi din aceste sărbători să o rezervi pentru timpul tău doar tu cu tine. Care este un piston decisiv din motorul vieții tale (îți zic mai jos care-i faza).
Și în jumatea aia de zi să stai tu cu tine și să te căznești și să te obligi să îți răspunzi la o întrebare fundamentală: ”măh, io-s ok?”. Uluitor cât de importantă este această întrebare...
Te căznești? Da, teribil de tare te căznești. Pentru că este înfiorător de greu să stai tu cu tine. Pentru că atunci nu mai există ce și cine să te apere de cel mai mare acuzator din întregul univers: tu.
Te obligi? Da, obligatoriu să faci asta. Pentru că altfel o să tot fugi de acest acuzator teribil, dar atât e necesar. Și până nu o să reușești să te obligi să ajungi în această sală de judecată, să știi că o să îți măsori viața în funcție de bornele Sărbătorilor. În care o să îți tot propui ”după sărbătoarea asta, SIGUR îmi fac timp să stau să mă gândesc la ce am de făcut pe termen lung”.
Și uite-așa trece viața. Sărbătoare cu Sărbătoare. Trișare cu trișare. Procrastinare cu procrastinare.
Până când, la un moment dat, oricum ajungem în acea sală de judecată. Doar că suntem aduși cu poliția. Cu propria poliție. Despre care vom discuta într-un episod anterior.
Până atunci, îți urez Sărbători Fericite. Și ține minte vorba antică: moderație în toate lucrurile, inclusiv în moderație.
Aia zic :)
P.S. Viața este un motor cu patru pistoane. Când toate pistoanele funcționează corespunzător, motorul vieții toarce fin. Aceste pistoane sunt: - viața profesională - familia și prietenii - hobbiurile - timpul tău doar tu cu tine. Cristian CHINA-BIRTA |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu