Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis miercuri, 16 aprilie, mesajul de Sfintele Paști, în care a subliniat că iubirea smerită și milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos este mai tare decât păcatul și moartea.
„Prin iubirea Sa smerită şi milostivă, Domnul Iisus
Hristos arată pe Cruce ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi iertare milostivă
faţă de cei ce L-au răstignit. Astfel, Domnul Hristos ridică sau vindecă
păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva spre mântuirea lumii şi,
totodată, înlocuieşte violenţa ucigătoare cu iubirea pacificatoare”, a
evidențiat Părintele Patriarh Daniel.
MESAJUL INTEGRAL aici: https://youtu.be/UYT-_7GDtLM
Iubirea smerită şi milostivă este mai tare decât păcatul şi moartea
După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele
iudaic, Domnul Iisus Hristos a instituit, Joi seara, un Paşte nou, la Cina cea
de Taină, prin care anticipa taina morţii Sale jertfelnice pe Cruce din ziua de
Vineri şi Învierea Sa a treia zi (Duminică), pentru a dărui lumii viaţa
veşnică. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Paştele nostru Hristos S-a
jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5, 7).
Centrul sărbătorii Paştelui iudaic este celebrarea
minunii trecerii poporului evreu, condus de Moise, prin Marea Roșie, ca pe
uscat, pentru eliberarea poporului evreu din robia Egiptului. Însă, la
sărbătoarea Paştelui creştin, Biserica noastră celebrează trecerea lui Hristos
cu trupul prin jertfa sângeroasă a morţii Sale pe Cruce şi Învierea Sa din
morţi cu trupul, pentru a intra în viaţa cerească veşnică din Împărăţia
cerurilor.
Prin iubirea Sa smerită şi milostivă, Domnul Iisus
Hristos arată pe Cruce ascultare smerită faţă de Dumnezeu şi iertare milostivă
faţă de cei ce L-au răstignit. Astfel, Domnul Hristos „ridică” sau vindecă
păcatul neascultării protopărinţilor Adam şi Eva spre mântuirea lumii şi,
totodată, înlocuieşte violenţa ucigătoare cu iubirea pacificatoare.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să
arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie,
ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat.
Dorim tuturor românilor din România, de lângă
frontierele ei şi din diaspora, pace şi bucurie, sănătate şi fericire, dimpreună
cu urarea pascală: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu