Haiduci de ocazie

                                      de Gheorghe Pârja

Cu o vreme în urmă, la o întâlnire a scriitorilor ardeleni de la Cluj-Napoca, vechiul meu prieten din Beclean, scriitorul Cornel Cotuțiu, mă trage de mânecă cu o forță de personaj din romanele lui Rebreanu. Ce ai prietene, de ești atât de revoltat? îl întreb, cu uimirea timpului trecut, de când nu ne-am văzut. Reamintindu-și de calmul lui din Beclean, prețuitul scriitor îmi mărturisește supărarea. Cum este posibil, se mărturisește el în cercul de prieteni, ca un hoț de găini să fie comparat cu Pintea Viteazul. Și ne arată un ziar central, în care un titlu enervant, mai ales pentru mine, se lăfăia pe prima pagină. Un prozator, să-mi facă parcă în ciudă, intervine în discuție. Dar, ce? Pintea nu a fost și el hoț? A luat de la cei avuți și a dat la cei săraci.

Asemănarea între Pintea Viteazul și hoțul contemporan a aprins spiritele epice din preajmă. Din vorbă în vorbă, asocierea s-a dovedit jignitoare pentru legenda cunoscutului haiduc. S-a conturat profilul unor haiduci de ocazie. În fața confraților, am ținut să spun că figura haiducului a fost lustruită de vreme, prin memoria generațiilor de maramureșeni, fiind pusă și în armonia cântecului și versului. Cei care s-au ocupat de biografia cunoscutului haiduc i-au descoperit calități care îl dovedesc ca personaj istoric. Implicat în mișcări sociale și politice. Cei care fac aluzii transformate în opinii sunt reprezentanții acestui prezent confuz, în care valorile sunt răsturnate. Istoricii care lucrează cu argumente, venite din documente, spun că Pintea a fost căpitan în armata lui Francisc Rákóczi al II-lea, a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și al tehnicilor militare învățate în garnizoanele imperiale.

Diplomat și bun negociator, a fost socotit de unii istorici ca unul dintre cei mai însemnați români din veacul al XVII-lea, din această parte de țară. Celebrul căpitan a intrat în legendă sub formă de haiduc autentic. Cu aura vremilor. Toponimele sunt mărturii ale faptelor și popasurilor lui Pintea prin Maramureș. Câtă libertate ne-am permite în asemănări, nu cred că un pasionat de bunurile altuia poate fi comparat cu o legendă. Este un semn al acestei lumi în care trăim, în care valorile sunt amestecate. Excesele sunt păguboase și stridente. Dacă nu chiar ridicole. Pentru a pune farmecul legendei în icoana vremii am apelat la un dialog al meu cu actorul Florin Piersic, care l-a întruchipat pe Grigore Pintea într-un film.

Spune Florin în acel interviu, realizat de mine la Baia Mare, publicat în volum: „Personajul pe care l-am jucat și-a pus amprenta asupra carierei mele. Am înțeles ce reprezintă Pintea pentru maramureșeni. Un bărbat frumos, deștept, un personaj complex, cu o profunzime și o tristețe extraordinare. Mie mi-a intrat bine în cap personajul și i-am spus regizorului Moldovan: în filmul acesta, Pintea nu trebuie să râdă niciodată! El trebuie, în cel mai rău caz, să aibă o privire blândă tot timpul, să fie aproape cu ochii în lacrimi, umeziți de destinul pe care-l presimte. Eu sunt mândru de intuiția mea, deoarece Pintea este un personaj dramatic, tragic până la urmă. Eu am trăit tristețea acestui personaj din poveștile auzite de la țăranii din Budești, Sârbi, Breb, Hoteni și de la oameni din Cavnic și Baia Sprie. Pelicula nu este un film de aventuri, este o poemă tragică.”

Copilăria și tinerețea mea au fost brăzdate de povești despre Pintea. De pe văile Marei și Cosăului. Mai ales despre peștera misterioasă din Munții Gutâi, care se deschide numai în Noaptea Învierii, preț de un ceas. Acolo sunt averile adunate de Pintea și ortacii lui. Cică un budeștean mai lăcomos a întârziat în peșteră și porțile de piatră s-au închis. Și aici povestea uncheșului Urechet, s-a oprit. Miracol în toată puterea cuvântului! Pe serpentinele Gutâiului există o troiță și o placă de marmură, pe care scrie: „Legenda spune că Pintea Viteazul, a cărui viață a fost curmată de uneltirile nobililor din Baia Mare, la 7 august 1703. A fost înmormântat în acest loc de către oștenii săi.”

Timp istoric prelungit în legende. După povestea mea, scriitorii din preajmă au fost mai așezați în comentarii. Haiducii de ocazie și-au temperat asocierile nepotrivite. Prozatorul Cornel Cotuțiu, din Beclean, a fost un om împlinit în gânduri. Așezat în haiducia de elită. Ca odinioară în Grădina Botanică din Cluj-Napoca. Am scris acest text și ca o replică la mediocritatea care ne înconjoară. De sus până jos. Acceptată, aplaudată și pusă în fruntea mesei. Lăsați că merge și așa!, se strigă pe ulițele universului apropiat. Așa se descoperă noii haiduci de ocazie. Acești simulatori nu au conținut. Sunt ridicoli și îi refuză memoria.

Dar nu ei sunt de vină, ci creatorii lor de carton. Că Pintea n-a murit, numai un pic s-a hodinit!