Populismul, marele blestem al deceniului

Ați observat? Ați constatat? Nu comunismul, nu neonazismul, nu suveranismul sunt marile pericole ale deceniului de față. Populismul. Nu că n-ar fi existat dintotdeauna…

„Populismul desemnează un tip de discursuri și de curente politice care critică elitele și pledează pentru întoarcerea la popor. Este reprezentat de o figură carismatică, fiind susținut de un partid atașat ideologic acestui „corpus”. Presupune existența unei democrații reprezentative pe care o critică. De aceea, populismul a apărut împreună cu democrațiile moderne, după ce ar fi cunoscut o primă manifestare sub Republica Romană. Uneori, populismul este considerat aproape sinonim cu demagogia. Populismul pune sub acuzare elitele sau mici grupuri de interes particular din societate. Întrucât acestea dețin o putere, populismul le atribuie responsabilitatea relelor din societate: aceste grupări ar căuta satisfacerea propriilor interese și ar trăda interesele celei mai mari părți a populației. Populiștii propun, prin urmare, retragerea aparatului statului din mâinile acestor elite egoiste, criminale, pentru a-l pune în serviciul poporului” – conform wiki.

Da? Sună cunoscut? Apropo, DEX dă ca una din definițiile populismului „Mișcare politică rusă de la sfârșitul secolului XIX care preconiza o societate socialistă, contrară industrialismului occidental”.

Altă viziune?

„Criza economică și complexitatea construcției europene, precum și valul de refugiați au readus mișcările populiste în actualitate. Ele sunt antieuropene, chiar la limita sinuciderii socio-economice a electoratului lor, cum s-a văzut în Marea Britanie cu partidul antieuropean UKIP al lui Nigel Farage. Populismul nu ține cont de diviziunile tradiționale, iar el poate fi atât de dreapta, cât și de stânga, ba chiar există și populiști pro-UE, precum partidele independentiste din Catalonia sau Flandra, însă nici acolo agenda politică nu ia în seamă inevitabilele efecte negative economic și social care ar decurge din realizarea proiectului independentist” – conform Europa Liberă.

Și-acum, știrile din lume, veștile care confirmă că Populismul nu are frontiere. Nici limite. Dughin acuză Franța c-a intervenit în alegerile din România și cheamă la revoluție pentru a scăpa de „dictatura liberală a UE”. AUR, prin vocea Lulea, spune că România are nevoie urgentă de intervenție și de o direcție nouă. Proiectul de buget al republicanilor americani promite un „cont pentru creștere” ce apărea și-n proiectul MAGA, câte un cont de 1000 de dolari copiilor americani verzi.

Populism e și când mergi la vot și spui că nu recunoști aceste alegeri…votând, ba că ai votat pentru „turul doi înapoi”. Minți lumea. Le faci promisiuni deșarte. Vreți și o mostră autohtonă, neaoșă? Un consilier local vorbește despre Săsar, pe care îl vrea coridor verde și navigabil. Cu ani în urmă, dacă vă amintiți, primarul Anghel îl plănuia casetat, betonat, transformat în bulevard. Acum, se vrea navigabil. Omi­țând că râul periodic vine cu vasarâș și ape de mină. Dar mai recent, abia mai vine, anul trecut la final de vară a fost pentru prima dată în istorie când Săsarul s-a oprit, nu mai curgea, băltea! Navigabil? Pe cât de frumos, pe-atât de nerealist.

Ca o concluzie trasă de oameni mai citiți ca noi.

„A nu fi distins între demagogie (un defect politic) și populism (un rău politic major) a contribuit mult la aducerea la putere a lui Hitler. Mulți l-au considerat pe Hitler un demagog mai înflăcărat, care se va „calma”, odată ajuns la putere. Dar Hitler (în opoziție) era un populist și ceea ce a promis – inclusiv exterminarea evreilor – s-a și străduit să realizeze, odată ajuns la putere. Finalul, neprevăzut de el și de poporul german, a fost distrugerea Germaniei. Tot așa, când azi unii populiști precum Marine Le Pen cer desființarea Uniunii Europene, ar trebui să-i luăm în serios și să suspectăm că nici ea, nici votanții ei nu întrevăd catastrofa pe care aplicarea politicilor respective o va genera. S-ar putea, desigur, ca unii politicieni europeni populiști să fie în realitate mai curând demagogi. Marele pericol este însă că unii nu sunt demagogi: când ei declară că urăsc „democrația liberală”, că nu acceptă ca o Curte Constituțională să îngrădească „suveranitatea populară”, că nu acceptă regulile și impunerile Uniunii Europene care „dizolvă națiunile” și așa mai departe, s-ar putea chiar să fie convinși de toate aceste lucruri, care să apară în politicile lor, dacă li se permite să ajungă la putere” – scrie în platforma Contributors Andrei Cornea, eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul de relații internaționale și studii europene.

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului