Dragii mei români,
Când aceste rânduri vor fi citite, eu nu voi mai fi.
Dar cuvintele mele vor rămâne, așa cum rămâne
lumina unei stele moarte, călăuzind pașii celor ce vin.
Am iubit acest pământ, am scris și am luptat pentru ca voi, cei de azi și de mâine să știți cine sunteți.
România nu este brazda pe care o calci sau râul
ce-ți adapă setea.
România este limba pe care o vorbești, cântecul ce-ți tresare sufletul, amintirea celor ce au visat pentru voi înainte de a vă naște.
Ea este jertfa lui Mihai la Călugăreni, lacrima lui Horea în lanțuri, sabia lui Ștefan in apărarea hotarelor. Dar mai presus de toate, România este ceea ce fiecare dintre noi, vor alege să fie.
V-am privit, popor al meu, în ochii copiilor voștri și am văzut în ei viitorul.
Sunt cartea nescrisă pe care doar voi o puteți umple cu înțelepciune sau ignoranță, cu muncă sau nepasare, cu demnitate sau uitare.Vă rog, în numele celor care s-au stins pentru această țară, să nu-i lăsați fără rădăcini.
Păstrați-vă graiul, căci în el stă sufletul nostru.
Când dispare limba ,dispare și neamul.Citiți, învățați, cunoașteți-vă trecutul. Cladiți viitorul cu mintea, nu doar cu mâinile. Cinstea, munca și iubirea să vă fie scut și armă .
Vor veni vremuri de încercare, cum au venit mereu.
Vor fi momente când România va părea rătăcită
printre furtuni.Să nu vă lăsați amăgiți de strălucirea mincinoasă a altor pământuri. Țineți aproape, țineți-vă frățește, căci nimeni nu ne va ridica, dacă noi nu ne ridicăm singuri.
Dacă simțiți că nu mai este nădejde, priviți spre munții nostri.Ei nu s-au plecat în fața vijelilor. Așa trebuie să fie și sufletul românesc: de neîndoit, de neînfrânt.
Vă las această scrisoare ca pe o fărâmă din sufletul meu.
Să o citiți când drumurile se vor tulbura, când glasul trecutului va fi acoperit de vuietul nepăsării.
Și să nu uitați : o țară nu trăiește doar prin hotarele
ei,ci prin inima celor care o iubesc.
Al vostru,
NICOLAE IORGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu