Sunt doar un om, un fiu al României,
Deși în infinit sunt doar un strop,
Sărutul universului dat gliei,
A pus în mine suflet și un scop.
Sunt fiul țării care mă iubește,
O patrie mi-e casa și-al meu neam,
În mine crezul ei sălășuiește,
Iar inima e-al dăruirii geam.
Sub pleoapă se aprinde iar fierbinte,
O lacrimă ce plânge ne-ncetat,
Nu e nevoie de doiniri, cuvinte,
Să vezi cum trupul țării-i sfâșiat.
Mai cred că sunt stejari cu trupul vajnic,
Mai cred că sunt și oameni ce-și iubesc,
Acest pământ frumos cu suflet pașnic,
În care mulți români mai viețuiesc.
Trădarea însă a-nflorit ca hidra
Și-și caută adepți spre-a nimici,
Pământu`-acesta care-a dus obida,
Dar care azi eu sper că va trezi,
În noi, românii care-și iubesc țara,
Dorința de dreptate pentru neam,
Și pofta de a alunga iar fiara,
Și pofta de a fi demni cum eram!
Autor: Aurelia Oancă
10.05.2025
Imagine internet

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu