joi, 12 ianuarie 2012

Ţiganii de pe Craica din nou vizitaţi!

Cel mai rău famat loc din oraşul reşedinţă de judeţ a fost din nou împresurat de către o armată de funcţionari de la Primăria Baia Mare, de consilierii personali (!) ai primarului Cătălin Cherecheş şi viceprimarului Dumitru Matei, de poliţişti şi jandarmi dar şi de către studenţi de la Asistenţa Socială care au fost trimişi să le explice oamenilor tuciurii de pe Craica ce bine o să le fie lor după ce vor fi strămutaţi!

Ce au înţeles aceştia din toată treaba aceasta nu prea ştim, nu ştiu nici ei, poate nici autorităţile deoarece gazdele în majoritatea lor erau mahmuri, unii cu punga de aurolac în mână iar alţii pur şi simplu au tulit-o la vederea oamenilor în uniforme sau îmbrăcaţi cât de cât elegant!

La final s-a tras linie şi ziariştii curajoşi care au participat la acţiune au aflat că numărul total al persoanelor care locuiesc în colibe este de 954 de persoane de etnie rromă, iar dintre aceştia 220 nu sunt de acord cu mutarea lor din „cartier” iar în topul preferinţelor în cazul mutărilor forţate aceştia preferă casele modulare, nicidecum apartamentele sociale sau locuinţe în mediul rural!

Am şi eu două nedumeriri : 1. Se încearcă demult alungarea lor din Craica, Mircea Dolha o ştie cel mai bine, dar deşi se cheltuie sume uriaşe cu astfel de acţiuni de amploare din bugetul local, adică al dumneavoastră dragi băimăreni, NU S-A REUŞIT! Decât, eventual, în preajma alegerilor să ne mai prostească pe unul altul cu acest demers...

2. Oare nu trebuie să răspundă măcar moral cei care erau la conducerea Primăriei Baia Mare şi s-au făcut că plouă şi nu au demolat primele 2-3 colibe construite pe acest teren?! Tot din cauza unor amărâte de voturi sau din ipotenţă decizional-politică?!

Întrebarea 3 nu există deoarece îi ştiu deja răspunsul. Rromii tot vor fi strămutaţi, deoarece terenul din jurul zonei Craica e deosebit de valoros şi după ce se face curăţenie totală şi pe Craica, să te vezi la puhoi de investitori!

Interesant ar fi să vedeţi cum gândesc şi băimărenii serioşi despre acţiunea dumneavoastră de azi : „Stimaţi politicieni maramureşeni,dacă tot vreţi să-i mutaţi (unde ?!) pe ţiganii de acolo, strângeţi-i pe toţi din oraş, deoarece sunt peste tot: la cerşit, la furat, la înşelat{bişniţă} şi alte şmecherii pe care le fac. Mai mult, nu avem nici o siguranţă pe stradă!”;

„Mizerie, aurolaci, boli, prostituţie, violuri, contrabandă, etc.... Toate sunt pe Craica, nici Poliţia Baia Mare nu mai trece cum trecea pe Păltinişului. Fiecare să fie trimis de unde a venit. Până la urmă toţi băimărenii ar trebui să primescă cate o casă nu?! De ce numai ei?!!!”

„Mi se pare un abuz ceea ce face dl. „primar & company” prin metoda "pumnului pus în gură". Nu se vor rezolva niciodată aceste probleme! Rromii au ajuns în starea aceasta şi datorită nepăsării noastre... Am uitat oare să fim oameni? Am uitat oare să fim creştini?!”

„De ce oare numai ţiganii sunt ajutaţi?! Eu am rămas fără loc de muncă de câteva luni, am şi un copil şi rata la casă îmi creşte, că-i în euro. Dacă nu plătesc la bancă, banca îmi ia casa! Oare d-l primar îmi va da şi mie o casa nouă? Că dintr-un singur salar de mizerie cum sunt cele din România nu prea ne putem descurca nici cu mâncarea şi cred că sunt mulţi oameni în situaţia noastră. Aşa că mai gândiţi-vă d-le primar Cherecheş, că sunt mulţi oameni care pot oricând să rămână fără locuinţă, iar dvs.o să-i ajutaţi pe toţi?!”

„Consider că sunt privilegiaţi. În acest oraş sunt mulţi cu studii superioare şi lucrează ca şi necalificaţi sau vânzătoare, oameni harnici şi cinstiţi. Lor de ce nu le dă nimeni nimic de-a moaca? Rromii oriunde îi duci, distrug...Lor li se cuvine totul, dar tot ce primesc, primesc din banii noştri, a contribuabililor, iar cu asta nu sunt de acord ! Nu suntem noi fraierii lumii, vrem să le asigurăm o viaţă normală pe care ei nu o vor şi nici nu merită, pentru că ei nu pun osul. Aşa sunt ei.....dar habar nu am de unde au apărut atâţia...se înmulţesc ca iepurii. Sunt de acord să fie trimişi cu avionul în ... India !”

Cam acestea ar fi câteva dintre părerile celor care au mers la vot, care plătesc taxe şi impozite, care doar supravieţuiesc într-un oraş numit Baia Mare, aproape mort economic, care mai au dreptul doar să-şi exprime în mod democratic punctul de vedere! Aş conta mult pe părerea lor! Şi acum şi mai târziu!

Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu