Poeta Mirela Duma Bîlc ne propune în volumul său de debut
„În joc de ploi”, Editura „Grinta” Cluj Napoca, 2017, (cu o prefaţă semnată de
dr. Alexa Gavril Bâle, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi o postfaţă
scrisă de Mihai Marcu, preşedintele Uniunii Scriitorilor Europeni) o poezie
confesivă, de dragoste profundă, o poezie a credinţei în Dumnezeu, a
aproapelui, a iubitului, a locurilor natale, care merită citită cu atenţie.
Poeta fiind plecată de mai mult timp din ţară se gândeşte cu
toţi porii şi fiinţa ei la locurile natale, la cei dragi:”Să-mi baţi iar la
fereastră când mă-ntorc/şi voi crede c-ar putea fi bine/Şi voi lăsa din gândul
meu, ruine/În ţările ce le străbat...străine.../Şi-n care nu mai vreau să mă
reîntorc./ sau „Să mă iubeşti când înfloresc castanii!/Îţi aminteşti? Atunci
ne-am cunoscut,/Şi tot atunci ne-au despărţit duşmanii./Tu...ai plecat, şi eu
doar am tăcut,/Şi număram târziu de-atuncea...anii” (Regăsire);
Mirela Duma Bîlc se descrie, metaforic vorbind, cel mai
pregnant în poemul ID:”Sunt tunet, crivăţ, foc...şi sunt văpaie./Îmi port în
viaţă, singură războiul/Iar după ce-nchid uşa la odaie/În mine se răzbună-n
lacrimi, dorul”;
În poezia „Sensul de a fi”, o poezie tulburătoare de altfel,
aflăm cum se simte poeta şi prin glasul ei poetic sute de mii de românii
muncind şi trăind în ţările în care au fost nevoiţi să emigreze pentru o bucată
de pâine mai albă: „Am pornit într-o ţară străină, ca Ruth./În priviri şi în
tălpi purtam cuie./Căutam un fior absolut/Ce prin tine, în cer să mă suie./
sau, finalul poemului: „Cu poveşti diferite-n destine,/Cu iubirile-n suflet
târzii.../Eu şi Ruth...amândouă străine/În ogoarele lumii pustii/Adunăm spicul
dragostei line,/Ce în noi...este sensul de-a fi”.
Iubirea carnală, iubirea pasională, intimă, o regăsim în
poeme ca „Vis rătăcit”: „Stropi de ploaie peste umerii mei/Se aştern prin
săruturile tale./Prin frunze îmbătate de mireasma din tei/Ce-mi acoperă timpul
în secundele sale./Rătăcesc fără noimă prin vreme./Glasul tău îl aud cum mă
cheamă,/Clipa din noi infinită/Care timpul prin mine o cerne”. ori „Ultimul
păcat”: „Plouă tăcut/şi-n liniştea din ea/Te inventez/în stropi de
ploaie/rece./În tot ce gândurile/mele-ar vrea/Să te transforme:/În drumeţ,/În
Rege.../Plouă tăcut./E ceru-ntunecat/De-atâtea amintiri/care mă dor./Ploaia să
fie/ultimul păcat/În care vreau/cu tine-ncet/Să mor.”;
Pentru Mirela Duma Bîlc dimineţile „au aromă de
cafea/intensă...”( „Arome intense”) iar unele zile sunt „cu vânturi/ce-n adieri
poartă/mirosul braţelor tale/peste frăgezimea/dragostei mele,/aşezată ca un
dor,/în aceste noi/primăveri.” Şi când iubeşte cu sinceritate poeta nu poate fi
decât:”liniştea nopţii/ascunsă-n tăcerea din zori/Şi-n cântecul tainic al
sorţii/ce-l cântă atâtea viori...”) - „Nu pot să fiu...”.
După cum bine v-aţi dat seama din versurile de mai sus, avem
parte de o poezie cu rimă, muzicală (asemeni prenumelui ei MI-RE-LA Duma Bîlc),
calmă, uneori cu iz de revoltă temperată, o poezie creştină aş putea zice,
scrisă în formă clasică, un exerciţiu poetic greu, la câte genuri” uşoare”au
invadat, după 1990, plaja poeziei româneşti şi ar fi putut scrie şi ea.
De remarcat, în cele aproximativ 70 de poezii ale volumului
„În joc de ploi”, titlurile alese cu grijă şi inspiraţie de către autoarea de
origine năsăudeană. Câteva exemple în acest sens: „Ultima sentinţă”, „Atinge-mi
sufletul”, Timpul de ieri”, „Rânduri din gânduri”, „Răspuns metaforic”,
„Evadare din gânduri”, „Metafore dezordonate”, „Scrisoare de primăvară”, „Arome
intense”, „Anotimp trecător”.
Consider că întâlnim un volum de poezie reuşit, excelent pe
alocuri, care ne dă speranţa, nouă cititorilor, că autoarea Mirela Duma Bîlc va
continua pe aceeaşi linie, putând deveni o voce puternică a liricii feminine
contemporane.
de
Gelu DRAGOŞ
Preluare http://www.ecreator.ro/critica-literara/4974-mirela-duma-bilc-sau-poezia-diasporei-la-superlativ.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu