miercuri, 12 iulie 2017

Prozatorul Valeriu Sabău a împlinit 63 de ani

Pe Valeriu Sabău îl ştiu de peste 3 decenii. Unde era un cenaclu (este printre fondatorii primului cenaclu sătesc din România – Cenaclul „Vasile Lucaciu din Cicîrlău), unde se înfiinţa un ziar sau revistă culturală era prezent şi el, atât cu ideii dar şi cu materiale de mare valoare.
 Valeriu Sabău s-a născut pe 13 iulie sub o zodie norocoasă. Are prieteni mulţi, motiv pentru care uneori îi triază, (îşi dă seama care-i sunt cu adevărat prieteni), fiindcă el însuşi ştie să cultive această floare rară a prieteniei. Ne supără că scrie atât de puţin la marele lui talent de prozator, dar fiindcă îl iubim, trecem şi asta cu vederea! Cu puţină atenţie şi mai mult curaj, cu deschiderea înspre scrisul lui a unor edituri maramureşene (şi sunt atât de multe!) sau sponsori astăzi puteam vorbi de un prozator român de talia lui Alexandru Ivasiuc!
Poate că nu ştiţi dar Valeriu Sabău este şi un ziarist valoros, de fapt „scriitor la ziar” (amintesc faptul că după 1990, primul ziarist băimărean cunoscut la nivel naţional este Domnia sa, el scriind la „Expres Magazin” condus de Cornel Nistorescu, unde deţinea o rubrică foarte citită) dar şi la „Graiul Maramureşului”, „Necenzurat”, „Clipa”, „Hora Locală” sau „Informaţia zilei de Maramureş”. A publicat, după ştiinţa mea, şi două volume de versuri. Am să vă aduc aminte, la această dulce aniversare, câteva versuri ale poetului, sărbătorit astăzi, unde altundeva decât la OJT, de către mulţii prieteni care-i are: „
 „Mi-a-ncărunţit copilaria-n joacă/ Şi tot mai râd şi tot mai bat şotronul/ Ca un bezmetic rege fără ţară/ Care-şi pansează cu iluzii tronul. Sub mimica paharelor golite/La cel mai şubred birt fără obloane/ Manifestam cândva un fel de suflet/ Şi-o libertate de iubit capcane”.
 „La mulţi ani”, sănătate maximă, multă fericire şi împliniri literare pe măsura talentului tău uriaş! Pentru prietenii ojetişti şi nu numai eşti un exemplu de verticalitate şi o voce literară puternică!

                                                                                         
                                                                                  Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu