Se închid şcolile?

Cu puţin timp în urmă, confratele Adrian Marchiş îmi atrăgea atenţia asupra unui eveniment care ştie că mă preocupă. Este vorba despre Declaraţia privind drepturile românilor din Ucraina, cu aplecare asupra situaţiei şcolilor româneşti, adoptată duminică, 20 august 2017, în Palatul Parlamentului din Bucureşti, de cei 600 de reprezentanţi ai asociaţiilor care s-au constituit în Alianţa pentru Centenar. Cu acel prilej, s-a cerut menţinerea şcolilor cu predare în limba română din Ucraina şi încetarea oricăror încercări de a le închide. Dar şi redeschiderea tuturor şcolilor cu predare în limba română care au fost închise în Ucraina din anul 1991 până în prezent. Sunt două aspecte prevăzute de documentul adoptat în timpul lucrărilor Conferinţei „Centenarul Unirii şi Basarabia”. S-a mai cerut încetarea separărilor false de tip sovietic pe care autorităţile ucrainene le practică între „români”, „moldoveni” şi „volohi” şi recunoaşterea faptului că indiferent de denumire este vorba de aceeaşi limbă şi etnicitate, deci de aceeaşi minoritate naţională. Cea română. Adoptarea de către Rada din Kiev a unei legi a limbilor minoritare şi regionale care să acorde acest statut limbii române. S-a mai cerut alocarea de către statul român a fondurilor necesare deschiderii Casei Memoriale „Aron Pumnul” din Cernăuţi. Credeam că este o întrunire firească a românilor din multe părţi ale lumii pentru a cinsti veacul de când România a devenit un stat în hotarele sale. Au ştiut reprezentanţii asociaţiilor ce au ştiut. În seara zilei de 5 septembrie, Parlamentul de la Kiev a adoptat noua Lege a învâţâmântului care desfiinţează învăţământul în limba minorităţilor. Deci şi şcolile româneşti din Bucovina de Nord, din Maramureşul Istoric din dreapta Tisei şi din Basarabia de Sud. Legea a fost dezbătută câteva luni în Ucraina. Asociaţiile româneşti din Basarabia au adresat petiţii la Kiev şi Bucureşti asupra distrugerii identităţii naţionale prin închiderea şcolilor minoritare. România a tratat cu indiferenţă ceea ce se pregătea. Guvernul de la Budapesta a intervenit la Kiev în favoarea minorităţii maghiare din Ucraina. Aici, România şi Ungaria trebuia să-şi dea mâna în problema minorităţilor din Ucraina. Dar liderii maghiari şi români nu află puncte comune de comunicare. Se antipatizează. Inventează probleme de conflict. Citesc că în timp ce Kievul închidea şcolile româneşti, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti a vizitat Maramureşul. A vizitat şcolile ucrainene din Remeţi, Rona de Sus, Poienile de sub Munte, Repedea şi Liceul „Taras Şevcenko” din Sighetu Marmaţiei. A venit Excelenţa Sa să rezolve problemele microbuzului şcolar care să îi aducă pe elevii ucraineni la Sighetu Marmaţiei. A spus ambasadorul: „Am ajuns la Bucureşti de două luni şi în acest interval am încercat să identific interesele comune pentru România şi Ucraina”. E foarte bine, dar numai pentru o parte. Cum rămâne cu şcolile româneşti din Ucraina? Mi se pare o lovitură greu de îndurat. Cunosc bine comunitatea românească din dreapta Tisei, dorinţa firească de a fi ei înşişi, dar şi cetăţeni loiali ai Ucrainei. Istoricul Marius Diaconescu ne aduce aminte că în anul 1939, după ce Ungaria a anexat regiunea Transcarpatia, care în perioada interbelică făcuse parte din Cehoslovacia, Guvernul lui Horthy a închis şcolile româneşti de peste Tisa, din Maramureşul Istoric. Atunci, ministrul de Externe la Bucureşti, Grigore Gafencu, a intervenit imediat la guvernul de la Budapesta pentru redeschiderea şcolilor româneşti. Budapesta a revenit, a redeschis şcolile. Deoarece ministrul a oprit trecerea trenurilor peste Tisa. Nu se învaţă nimic din istorie. Stupoare! Recent, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, doamna Păstârnac, a fost la Cernăuţi şi le-a spus românilor să fie loiali statului şi să înveţe limba ucraineană. Ministrul s-a arătat mulţumit de drepturile românilor din Ucraina. Nici nu am cuvinte! Chiar oficialii noştri nu realizează cât de gravă este această decizie?! Guvernul şi Parlamentul trebuie să iasă din amorţire. Trec trenurile prin gară şi noi dormim în cuşca picherului. Nu vom răspunde cu aceeaşi monedă, dar pârghii diplomatice avem. Sunaţi-l pe domnul preşedinte al Ucrainei, care ştie româneşte, să nu promulge legea. Fostul rege al ciocolatei, care acum conduce Ucraina, ar putea opri această năpastă din acest secol. Deocamdată în România s-au deschis toate şcolile, în Ucraina s-a dat lege pentru închiderea şcolilor româneşti. Păcat, domnilor vecini!

O ştire de ultimă oră: preşedintele României, Klaus Iohannis, va face în curând o vizită în Ucraina. Poate se îndreaptă strâmbătăţile. Eu doresc din tot sufletul, în numele prieteniei mele cu scriitorii ucraineni.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului