Vremea nunţilor

Serenada claxoanelor, la sfîrşit de săptămînă, vesteşte că sezonul căsătoriilor şi al nunţilor şi-a intrat în drepturi. Dacă tinerii hotărăsc să-şi întemeieze o familie, înseamnă că naţia mai are viitor. În Borşa, după revenirea în concediu a tinerilor din străinătate, nunţile se ţin în toate zilele săptămînii. În august, oraşul capătă o animaţie mai puţin obişnuită, iar localnicii şi turiştii fac nopţi albe. Semnalele acustice ale maşinilor, aflate în trafic, spre locaţii destinate nunţilor nu trebuie să ne deranjeze. Ziua nunţii este singura ocazie în care mirii vor să atragă atenţia trecătorilor că pentru cîteva ore sînt cei mai importanţi actori, ai celui mai vizionat episod din serialul vieţii lor. Întîmplător, pe miri îi vedem în curţile bisericilor, vizibil emoţionaţi, aşteptînd cu nerăbdare întîlnirea cu preotul, în faţa altarului. Din reflex omenesc, fără să ştim cui ne adresăm, le urăm gînduri bune, casă de piatră şi multă fericire. Invitaţia la nunţi trebuie onorată, mai ales dacă avem obligaţii. Mai întîi cu prezenţa fizică, apoi cu plicul. Nunta se face cu nuntaşi, nu cu plicuri. Nu de puţine ori, în locaţii de lux, în cea mai frumoasă zi din viaţa lor, am văzut mirese supărate sau cu lacrimi pe obraji. Nunta cu mese pline de bunătăţi sofisticate, băuturi alese şi nuntaşi puţini nu arată bine. În astfel de ocazii, din partea invitaţilor, care-şi încalcă promisiunile se impune o doză minimă de sinceritate şi corectitudine. Cu toate bucuriile evenimentului, cînd vine vorba despre nunţi, pe moment, am o stare de teamă şi uneori dezamăgire. Gîndurile mă duc la vorbele rostite de o veche cunoştinţă trecută, nu demult, în lumea veşniciei. Într-o noapte de toamnă tîrzie, la horincia din Ardusat, am avut prilejul să socializez (aşa se spune azi) cu „Văsălică straiţă goală”, vestit staroste la nunţi şi breiner de ocazie la horincie. În aşteptarea licorii, care dezleagă limbile, cu umorul care-l caracteriza, mi-a relatat o mulţime de întîmplări petrecute la nunţile pe unde a stărostit. Legat de nuntă şi căsătorie, a făcut o remarcă mai puţin optimistă, din care iniţial nu am înţeles ce vrea să spună. Printre altele, a zis că deşi vremurile sînt grele, tinerii se leagă unul de altul (se căsătoresc), fără să ţină seamă de greutăţile care îi aşteaptă în viaţa de familie. Omul avea dreptate. Numai că filozofia lui trebuie îmbunătăţită. A uitat un aspect esenţial valabil pentru tinerii dornici de a-şi uni destinele şi cei cu ani buni acumulaţi în căsnicie. Numai căsătoriile făcute la vremea lor generează farmecul specific şi sentimente inedite. În aşteptarea vremurilor mai bune, tinerii ar sta degeaba. Cînd adevărata dragoste (nu interesul) pune stăpînire pe mintea lor, nimeni şi nimic nu le poate sta în cale. Pe de altă parte, nu au cum să ştie şi nu pot anticipa ce le-ar putea oferi viaţa în doi. Care, obligatoriu, presupune înţelegere, încredere, comunicare, dependenţă reciprocă, multă răbdare şi toleranţă dusă la extremis. Detalii despre tainele şi secretele căsătoriei pot oferi numai cuplurile cu experienţă în căsnicie. Condiţiile sînt greu de îndeplinit, de aceea mulţi tineri preferă să aleagă alte opţiuni. Unii sînt preocupaţi de carieră, vor să fie liberi, şi amînă căsătoria. Alţii stau împreună ani de zile, au copii şi tîrziu de tot se gîndesc să intre în legalitate, privind starea civilă. Concubinajul, după părerea mea, este o variantă incertă care nu obligă partenerii să ia decizii, să construiască ceva concret pentru propriul viitor. Deşi am rezerve faţă de mariajul modern, nu-mi dau seama dacă e bun sau rău. Ştiu doar că regulile tradiţionale ale familiei româneşti sînt încălcate. Cu sau fără ele, marea problemă a familiilor tinere rămîne divorţul. Capcanele lui, fără număr, stau la pîndă şi fenomenul nu duce lipsă de clienţi. Statisticile indică o rată crescută a divorţului în rîndul familiilor tinere şi şcolite, provenite din părinţi oneşti şi respectabili.

Cărora nu li se poate reproşa că la timpul potrivit nu i-au educat cum trebuie. Cînd la mijloc se află copii, divorţul devine dramă. I-am văzut la şcoală trişti şi îngînduraţi, fără să înţeleagă ce li se întîmplă. În general, tinerii de azi nu sînt pregătiţi pentru confruntarea cu rigorile vieţii de familie. Uneori, din motive minore, prea devreme ajung în stare de incompatibilitate, hotărîţi să-şi încheie mariajul înainte de termen. În situaţii dificile, sfaturile venite din partea celor apropiaţi ar fi bune, însă nu se potrivesc. Familii mo­del, demne de urmat nu există, fiecare casă îşi duce crucea cu propriile bucurii şi necazuri. Consilierea psihologică este o soluţie provizorie şi nu întotdeauna dă rezultate. În Franţa, relaţii despre viaţa de familie oferă tinerilor biserica, prin intermediul preoţilor. Înainte de ceremonia religioasă, au mai multe întîlniri cu tinerii decişi să-şi întemeieze o familie. Mai mult, vine o vreme cînd părinţii trebuie să preia pe umeri inclusiv problemele copiilor şi ale propriilor părinţi. Sînt cîteva din greutăţile la care s-a gîndit partenerul meu de dialog în noaptea amintirilor. Ca orice eveniment, în final nunţile se încheie, artificiile se sting, aplauzele încetează, iar nuntaşii obosiţi, cu buzunarele mai uşurate, revin la casele lor. În afară de cele ştiute, ce au de gînd să facă însurăţeii, după noaptea nunţii, e problema lor şi decizia le aparţine. La vremea noastră şi noi am fost tineri şi am procedat la fel.

Autor: Prof. Vasile ILUŢ

Sursa: Graiul Maramureşului