vineri, 11 mai 2018

NOTE DE LECTURĂ

MINERII ARDEALULUI VOLUMUL 6
de TOMAS  GROSS ROCNEANU


Autor a 49 de cărți -(tehnice, cronici, epigrame, romane)- Tomas  Gross  Rocneanu este un scriitor prolific ancorat în societatea românească pe care o trece  prin filtrul propriei personalități. Această a 50-a carte cu titlul „MINERII ARDEALULUI”-VOLUMUL 6 se pare că este ultimul dintr-o serie de volume care au în centru imaginea minerului din România cu munca lui grea din minele de cărbuni, cu viața familială și obiceiurile lor.
La începutul cărții se găsește imaginea Sfântului Nepomud-un sfânt care trebuia să protejeze minerii ce plecau la muncă-statuetă care este amplasată într-o troiță la Rodna lângă un pod ce se numește Podul Sfântului.
Cartea are ca subtitlu: „Cât și ce mai putem pierde?”-fiind o întrebare retorică care-și găsește parțial răspunsul pe parcursul lecturării povestirilor și al poveștilor; scriitorul își exprimă regretul pentru închiderea minelor din partea de nord a țării, dar și din alte zone-din Munții Apuseni; odată cu acest regret apare și speranța că cineva de la conducerea țării va revitaliza și va reveni asupra acestui sector de activitate; autorul se referă în același timp și la înstrăinarea și „pierderea” nu numai a minelor românești ci și a altor bunuri de către unii conducători inclusiv pământul patriei pentru apărarea căruia au luptat moșii și strămoșii noștri.
E nu numai o rememorare a faptelor trecute ci, și o prezentare a evenimentelor din trecutul nu prea îndepărtat în comparație cu ceea ce se petrece azi în regiune și în țară. Astfel nu întâmplător se întreabă autorul: oare tinerii de azi dacă ar fi solicitați ar lucra în aceleași condiții și cu atât elan ca cei din trecut? Răspunsul se lasă intuit.
Orizontul larg al preocupărilor dovedește seriozitatea scriitorului asupra diverselor aspecte prezentate: viața de zi cu zi a minerilor, lumea satului Rodna cu obiceiuri, tradiții, vecinătăți, personalități zonale, descrieri de natură liniștită-dar și dezlănțuită, amintiri, gândiri pozitive, mai ales atitudini și exemple de bună practică, rodnenii își cinstesc școala unde au învățat cu dascăli minunați.  Avem  o carte de istorie locală maramureșeană, un fel de testament, un mesaj din trecut spre viitor.
Aflându-ne într-o lume în derapaj valoric și moral-acum în cădere liberă, prezentând suferințele și zbuciumul românului în trecut pentru a-și câștiga o bucată de pâine-prin această carte se aduce un elogiu major acestei categorii de meseriași care și-au slujit patria în condiții destul de vitrege. Acest lucru se poate observa și-n Imnul Minerilor care se prezintă sub forma unei rugăciuni menite să aducă un omagiu celor ce și-au servit țara din străfundul galeriilor: „În mina noastră n-avem cer,/ C-așa-i viața de miner./În mină-i Dumnezeu cu noi,/ C-afară-s chinuri și nevoi.”
În prim plan apare zona minieră a Băii Mari, Bistrița și Rodna(locul de baștină al autorului) care, dacă n-ar fi povestit cu atât har acele povești ale minerilor-realizând un tablou superb al localității Rodna-aproape ca o monografie-aceste întâmplări ar fi fost atinse de aripa uitării și s-ar fi pierdut în neant, apare și tabloul Băii Mari cu vechile amplasamente-gara C.F.R. se găsea unde acum este Magazinul Maramureș.
Autorul Tomas Gross se numește și Rocneanu și nu Rodneanu cum ar fi dacă se lua cuvântul de la denumirea actuală a  localității  Rodna; și-a luat numele de la vechea denumire a localității care era Rocna(cf. descoperirii făcute de regretatul Octavian Butuza-citat în carte).
Au fost abordate diverse probleme legate de satul Rodna, cartea înmagazinează memoria colectivă; apare-n prim plan personajul colectiv reprezentat de mineri cu viața și munca lor- purtând lumina în subteran; ei au o psihologie aparte, sunt niște oameni integri, nu au timp de bârfe, poveștile se mai derulează duminică dimineața la cele două frizerii din comuna Rodna.
Fiu de țărani-dl. profesor Rocneanu-maistru la Grupul Școlar Minier Baia Mare-scriitor fiind- s-a angajat într-o relație totală cu lumea satului, pe care deși l-a părăsit plecând cu familia la Baia Mare, totuși revine în satul natal de câte ori are ocazia și ascultă poveștile minerilor pe cale de a se transforma în legende. Minerii au o tipologie aparte, întâmplarea cu meșterul Carol-un meseriaș calificat-cum se spunea pe atunci, absolvent al Școlii de Arte și Meserii ( aceeași școală pe care a terminat-o și sculptorul Brâncuși) și acest Carol era mecanic lăcătuș la gara Rodna și se pricepea a lucra la strung. La fabrica din Valea Mare s-a întâmplat  ca din neglijența fochistului  să explodeze focarul cazanului cu aburi și până la reparație,  fabrica ar fi stat două luni. care reparație o face cu o măiestrie de nedescris acest Carol ce fusese crescut într-o casă de copii, scăpându-i de șomaj pe muncitori; la fel și soția devotată a aceluiași Carol care cere conducerii de atunci-tovarășului Gh. Ghe. Dej să-i dea medicamente pentru a-și trata bărbatul de tuberculoză-relatarea întâlnirii acestei femei simple cu acel conducător mergând la București cu cei trei copii minori este și ea relatată cu măiestrie de povestitor.
Însemnări și cercetări deosebite sunt despre iluminatul în mină, despre evoluția acestuia din cele mai vechi timpuri până azi; cum s-a rezolvat iluminatul portativ subteran de-a lungul celor aproape trei mii de ani de minerit în România.
Astfel la început a fost „opaițul„ ceramic-cel ce se folosea și la suprafață, apoi a apărut „ștearțul” din fier mai rezistent pentru munca în mină, apoi „ștearțul” de alamă-lămpașe-frumoase ca niște bijuterii, inventatorul  Humphry  Davi  Penzance inventează  lampa de siguranță pentru iluminatul minier-o lampă cu benzină rezultată dintr-o necesitate determinată de situații extreme. Cu această lampă au fost multe explozii cu victime în Anglia. Tot acest H.P. Davi a remediat situația folosind un amestec de substanțe de iluminat care să nu explodeze iar flacăra a fost înconjurată cu o plasă de sârmă; gazul se difuza în interiorul plasei și ardea fără a afecta exteriorul. Acest tip de lampă a fost folosit și în România până în anii 1970-adică mai bine de un secol și jumătate. Începând cu  anul 1928 a fost introdus iluminatul electric, primele lămpi electrice miniere au fost folosite la mina Anina.
Autorul Rocneanu are o colecție de lămpi de mină, șaptesprezece tipuri de lămpi, unele chiar unicate, fiecare lampă cu povestea ei. Bunicul scriitorului pe nume Toma-i-a lăsat nepotului opaițul lui, neștiind că din familia lor destul de numeroasă doar scriitorul va îmbrățișa și va cerceta viața minerilor.
Atmosfera de lucru a minerilor în mină cu umbrele care rezultau din acel sistem de iluminat au dat naștere legendelor minerești; erau jocuri de umbre proeminente care trezeau imaginația minerilor ce-și închipuiau tot felul de fantasme; nu este nicio exagerare să te afli într-un mediu ostil cu pericole văzute și nevăzute, bâjbâind cu această „foanță” care mai mult juca umbre în fața ochilor decât lumină, în așa fel încât aveai sentimentul că ți-ai pus viața în Mâna Domnului în momentul în care ți-ai făcut cruce și ai pășit în subteran; era momentul trecerii din lumea reală la cea de legendă.
„Poate că această atmosferă de incertitudini și impunere-(în mină nu se înjură, nu se blestemă, nu se cântă și nici nu se fluieră”, dar și faptul că minerul se gândește numai la familia lui, imaginea celor dragi le dă mintal putere de muncă, gândul la ei face ca reîntâlnirea  cu familia să fie și mai frumoasă„ dacă Domnul va vrea acest lucru”.
Povestirea „Aventuri pe două roți” relatează deplasarea familiei Rocneanu în anul 1982 cu bicicletele la un drum dus-întors de 400 de km de la Baia Mare la Rodna. În această relatare autorul intercalează întâmplări din trecut și nu uită să amintească oamenii de vază ce s-au ridicat din acest colț de țară năsăudean. Se vizitează în această excursie Casa Memorială Ioan Pop Reteganul de pe meleagurile năsăudene, în comuna Maieru excursioniștii vizitează muzeul „Cuibul Viselor” fondat de profesorul  Nicolae Ursa în memoria scriitorului Liviu Rebreanu, se amintește personalitatea profesorului Liviu Păiuș-custodele Muzeului Mineritului și al Folclorului, frații Petreuș din Glod ce deveniseră aproape un brand de țară …și multe altele.
Ca un Grigore Ureche al timpurilor noastre-Tomas Gross Rocneanu nu lasă să se piardă umbrele trecutului, le prezintă, le analizează și le apreciază în lumina prezentului istoric astfel că dacă n-am cunoaște trecutul, n-am ști să apreciem prezentul iar pentru a aprecia prezentul prin tot ce are el mai bun e necesar să cunoaște trecutul.

OLIMPIA MUREȘAN-L.S.R. filiala Maramureș, ULMENI, 2018


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu