MINERII ARDEALULUI VOLUMUL 6
de TOMAS GROSS
ROCNEANU
Autor a 49 de cărți
-(tehnice, cronici, epigrame, romane)- Tomas
Gross Rocneanu este un scriitor
prolific ancorat în societatea românească pe care o trece prin filtrul propriei personalități. Această a 50-a carte cu titlul „MINERII
ARDEALULUI”-VOLUMUL 6 se pare că este ultimul dintr-o serie de volume care au
în centru imaginea minerului din România cu munca lui grea din minele de
cărbuni, cu viața familială și obiceiurile lor.
La începutul cărții se găsește imaginea Sfântului Nepomud-un sfânt care trebuia să
protejeze minerii ce plecau la muncă-statuetă care este amplasată într-o troiță la Rodna lângă un
pod ce se numește
Podul Sfântului.
Cartea are ca subtitlu: „Cât și ce mai putem pierde?”-fiind o întrebare retorică care-și găsește parțial răspunsul pe
parcursul lecturării povestirilor și al poveștilor; scriitorul își exprimă regretul pentru închiderea minelor din partea
de nord a țării,
dar și
din alte zone-din Munții Apuseni; odată cu acest regret apare și speranța că cineva de la
conducerea țării
va revitaliza și
va reveni asupra acestui sector de activitate; autorul se referă în același timp și la înstrăinarea și „pierderea” nu
numai a minelor românești ci și a altor bunuri de către unii conducători inclusiv
pământul patriei pentru apărarea căruia au luptat moșii și strămoșii noștri.
E nu numai o rememorare a faptelor trecute ci, și o prezentare a
evenimentelor din trecutul nu prea îndepărtat în comparație cu ceea ce se
petrece azi în regiune și în țară. Astfel nu întâmplător se întreabă autorul: oare
tinerii de azi dacă ar fi solicitați ar lucra în aceleași condiții și cu atât elan ca cei din trecut? Răspunsul se lasă
intuit.
Orizontul larg al preocupărilor dovedește seriozitatea scriitorului asupra diverselor aspecte
prezentate: viața
de zi cu zi a minerilor, lumea satului Rodna cu obiceiuri, tradiții, vecinătăți, personalități zonale, descrieri
de natură liniștită-dar
și
dezlănțuită,
amintiri, gândiri pozitive, mai ales atitudini și exemple de bună practică, rodnenii își cinstesc școala unde au învățat cu dascăli minunați. Avem o
carte de istorie locală maramureșeană, un fel de testament, un mesaj din trecut spre
viitor.
Aflându-ne într-o lume în derapaj valoric și moral-acum în cădere liberă,
prezentând suferințele
și
zbuciumul românului în trecut pentru a-și câștiga o bucată de pâine-prin această carte se aduce un
elogiu major acestei categorii de meseriași care și-au slujit patria în condiții destul de vitrege. Acest lucru se
poate observa și-n
Imnul Minerilor care se prezintă sub forma unei rugăciuni menite să aducă un
omagiu celor ce și-au
servit țara
din străfundul galeriilor: „În mina noastră n-avem cer,/ C-așa-i viața de miner./În
mină-i Dumnezeu cu noi,/ C-afară-s chinuri și nevoi.”
În prim plan apare zona minieră a Băii Mari, Bistrița și Rodna(locul de baștină al autorului)
care, dacă n-ar fi povestit cu atât har acele povești ale
minerilor-realizând un tablou superb al localității Rodna-aproape ca o monografie-aceste
întâmplări ar fi fost atinse de aripa uitării și s-ar fi pierdut în neant, apare și tabloul Băii Mari
cu vechile amplasamente-gara C.F.R. se găsea unde acum este Magazinul Maramureș.
Autorul Tomas Gross se numește și Rocneanu și nu Rodneanu cum ar fi dacă se lua cuvântul de la
denumirea actuală a localității Rodna; și-a luat numele de la vechea denumire a localității care era
Rocna(cf. descoperirii făcute de regretatul Octavian Butuza-citat în carte).
Au fost abordate diverse probleme legate de satul Rodna, cartea
înmagazinează memoria colectivă; apare-n prim plan personajul colectiv
reprezentat de mineri cu viața și munca lor- purtând lumina în subteran; ei au o
psihologie aparte, sunt niște oameni integri, nu au timp de bârfe, poveștile se mai
derulează duminică dimineața la cele două frizerii din comuna Rodna.
Fiu de țărani-dl.
profesor Rocneanu-maistru la Grupul Școlar Minier Baia Mare-scriitor fiind- s-a angajat într-o
relație
totală cu lumea satului, pe care deși l-a părăsit plecând cu familia la Baia Mare, totuși revine în satul
natal de câte ori are ocazia și ascultă poveștile minerilor pe cale de a se transforma în legende.
Minerii au o tipologie aparte, întâmplarea cu meșterul Carol-un meseriaș calificat-cum se
spunea pe atunci, absolvent al Școlii de Arte și Meserii ( aceeași școală pe care a terminat-o și sculptorul Brâncuși) și acest Carol era
mecanic lăcătuș la
gara Rodna și
se pricepea a lucra la strung. La fabrica din Valea Mare s-a întâmplat ca din neglijența fochistului să explodeze focarul cazanului cu aburi și până la reparație, fabrica ar fi stat două luni. care reparație o face cu o
măiestrie de nedescris acest Carol ce fusese crescut într-o casă de copii,
scăpându-i de șomaj
pe muncitori; la fel și soția devotată a aceluiași Carol care cere conducerii de atunci-tovarășului Gh. Ghe. Dej
să-i dea medicamente pentru a-și trata bărbatul de tuberculoză-relatarea întâlnirii
acestei femei simple cu acel conducător mergând la București cu cei trei copii
minori este și
ea relatată cu măiestrie de povestitor.
Însemnări și
cercetări deosebite sunt despre iluminatul în mină, despre evoluția acestuia din cele
mai vechi timpuri până azi; cum s-a rezolvat iluminatul portativ subteran de-a
lungul celor aproape trei mii de ani de minerit în România.
Astfel la început a fost „opaițul„ ceramic-cel ce se folosea și la suprafață, apoi a apărut „ștearțul” din fier mai
rezistent pentru munca în mină, apoi „ștearțul” de alamă-lămpașe-frumoase ca niște bijuterii,
inventatorul Humphry Davi
Penzance inventează lampa de
siguranță
pentru iluminatul minier-o lampă cu benzină rezultată dintr-o necesitate
determinată de situații extreme. Cu această lampă au fost multe explozii cu
victime în Anglia. Tot acest H.P. Davi a remediat situația folosind un
amestec de substanțe
de iluminat care să nu explodeze iar flacăra a fost înconjurată cu o plasă de
sârmă; gazul se difuza în interiorul plasei și ardea fără a afecta exteriorul. Acest tip de lampă a
fost folosit și
în România până în anii 1970-adică mai bine de un secol și jumătate. Începând
cu anul 1928 a fost introdus iluminatul
electric, primele lămpi electrice miniere au fost folosite la mina Anina.
Autorul Rocneanu are o colecție de lămpi de mină, șaptesprezece tipuri de lămpi, unele chiar unicate,
fiecare lampă cu povestea ei. Bunicul scriitorului pe nume Toma-i-a lăsat
nepotului opaițul
lui, neștiind
că din familia lor destul de numeroasă doar scriitorul va îmbrățișa și va cerceta viața minerilor.
Atmosfera de lucru a minerilor în mină cu umbrele care rezultau din acel
sistem de iluminat au dat naștere legendelor minerești; erau jocuri de umbre proeminente care trezeau imaginația minerilor ce-și închipuiau tot
felul de fantasme; nu este nicio exagerare să te afli într-un mediu ostil cu
pericole văzute și
nevăzute, bâjbâind cu această „foanță” care mai mult juca umbre în fața ochilor decât
lumină, în așa
fel încât aveai sentimentul că ți-ai pus viața în Mâna Domnului în momentul în care ți-ai făcut cruce și ai pășit în subteran; era
momentul trecerii din lumea reală la cea de legendă.
„Poate că această atmosferă de incertitudini și impunere-(în mină nu se înjură, nu se
blestemă, nu se cântă și nici nu se fluieră”, dar și faptul că minerul se gândește numai la familia
lui, imaginea celor dragi le dă mintal putere de muncă, gândul la ei face ca
reîntâlnirea cu familia să fie și mai frumoasă„ dacă
Domnul va vrea acest lucru”.
Povestirea „Aventuri pe două roți” relatează deplasarea familiei Rocneanu în anul 1982 cu
bicicletele la un drum dus-întors de 400 de km de la Baia Mare la Rodna. În
această relatare autorul intercalează întâmplări din trecut și nu uită să
amintească oamenii de vază ce s-au ridicat din acest colț de țară năsăudean. Se
vizitează în această excursie Casa Memorială Ioan Pop Reteganul de pe
meleagurile năsăudene, în comuna Maieru excursioniștii vizitează muzeul
„Cuibul Viselor” fondat de profesorul
Nicolae Ursa în memoria scriitorului Liviu Rebreanu, se amintește personalitatea
profesorului Liviu Păiuș-custodele Muzeului Mineritului și al Folclorului,
frații
Petreuș
din Glod ce deveniseră aproape un brand de țară …și multe altele.
Ca un Grigore Ureche al timpurilor noastre-Tomas Gross Rocneanu nu lasă să
se piardă umbrele trecutului, le prezintă, le analizează și le apreciază în
lumina prezentului istoric astfel că dacă n-am cunoaște trecutul, n-am ști să apreciem
prezentul iar pentru a aprecia prezentul prin tot ce are el mai bun e necesar
să cunoaște
trecutul.
OLIMPIA MUREȘAN-L.S.R.
filiala Maramureș,
ULMENI, 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu