Furia Singurătăţii
Azi m-ai lăsat
Te-ai descompus în moarte
Pământul şi ţărâna ne desparte.
Nici nu mi-ai dat un semn!
De mi-ai fi spus
Măcar în şoapte...
Priveam în gol
Cu genele-ngheţate
Lângă coşciugul cu florile uscate.
Am vrut să plâng,
Dar am găsit doar lacrimi moarte...
Şi m-am scârbit
De damele neruşinate!
Rimelul le curgea
Pe feţele crispate
Şi-mi arătau lacrimile vărsate...
Şi liniştit de-i fi
Acolo-n moarte
În ţărâna şi lutul
Cu oasele sparte
Eu te blestem
În fiecare noapte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu