de Nicolae Goja
Cea mai mare avere a unei ţări sînt oamenii, dar în
actualele condiţii, cînd industria se mecanizează şi tinde spre robotizare,
devin importante terenul agricol şi pădurea. În caz că rămînem fără de
industrie, agricultura şi silvicultura ne pot asigura o viaţă decentă. Deci ar
fi bine să nu mai vindem pămînturile moştenite de la părinţi şi de la bunici,
ci să le păstrăm ca pe o avere de mare preţ!
Ca ţară, abia am început să ne protejăm suprafeţele funciare
– şi au trecut 12 ani de cînd am aderat la Uniunea Europeană şi s-a liberalizat
piaţa imobiliară. Se spune că în vestul ţării au fost înstrăinate 40% din sole,
dar nu există o statistică oficială (ceea ce e absurd!), se consideră că orice
cetăţean european are drepturi în România precum românul, şi invers.
Pe cîmpiile ţării, lucrează aceleaşi tractoare şi aceiaşi
mecanizatori, doar acţionariatul fermelor s-a schimbat. Să nu credeţi că vine
vreun „farmer” din Olanda să facă agricultură la noi, ci investitorii
occidentali au constatat că preţul terenurilor agricole şi silvice din România
este mic, aşa că au luat credite bancare din ţara lor şi au cumpărat milioane
de hectare de teren arabil la noi. În Maramureş, avem astfel de situaţii în
sectorul silvic (300.000 ha de păduri). Terenurile arabile însumează 100.000
ha, în parcele de 29 ari, greu de comasat.
Avem şi noi o lege prin care statul poate subvenţiona
cumpărarea de teren agricol, cu credit garantat, dar fonduri publice n-au fost
alocate, aşa că terenuri agricole achiziţionează doar străinii. Preţul
pămîntului s-a dublat de zece ani încoace, însă nu depăşeşte 10.000 euro/ha.
Iar pentru păduri, şi mai puţin, cîteva mii de euro pe hectar, după volumul
masei lemnoase. Se are în vedere că tai copacii o dată şi după aceea trebuie să
plăteşti impozit şi pază 50 de ani.
Cele mai mari afaceri după aderare s-au făcut cu păşunile
comunale, primarii au introdus imaşurile săteşti în intravilan, prin planul de
urbanism general, şi le-au vîndut unor investitori occidentali, care au
construit hale de producţie din panouri prefabricate şi au înfiinţat
întreprinderi cu forţă de muncă ieftină. Aceasta a fost şansa cîtorva unităţi
administrativ teritoriale din Maramureş, care au venituri la bugetul local mai
mari cu milioane de lei. Dar în 2017 legea s-a schimbat, am reconsiderat
Tratatul de aderare la UE, care precizează că suprafeţele de păşuni şi fîneţe
sînt intangibile, nimeni nu le poate schimba destinaţia agricolă.
Primarii acuză UE că nu ne permite să ne dezvoltăm
industria. Unii dintre ei au neglijat legea, au vîndut părţi din păşunile
comunale şi acum raportează date false, spun că deţin tot atîtea ca în 2007,
deşi suprafeţele cu iarbă de păscut s-au înjumătăţit. Va veni însă vremea
adevărului, vom constata oficial că terenurile care în 2007 erau „fîneţe şi
păşuni” acum au destinaţie neagricolă. Aceste matrapazlîcuri se lovesc deja de
viza juriştilor şi a secretarilor din primării, aceştia refuză să-şi mai pună
semnătura pe AGR-uri (statistici) false.
Este în interesul poporului să nu mai scoatem terenurile din
circuitul agricol, sub nici un motiv. Juriştii şi secretarii din unităţile
administrativ teritoriale sînt cei care pot stopa retrocedările şi vînzările
ilegale de terenuri agricole şi terenuri cu vegetaţie forestieră. De exemplu,
Comisia de fond funciar Maramureş a eliberat titlul de proprietate pentru
Composesoratul Nobil Borşa, pe 17.000 ha de pădure, dar punerea în posesie n-a
fost făcută. Oare de ce Guvernul şi instituţiile sale nu respectă sentinţa
definitivă, irevocabilă şi executorie prin care Composesoratul Nobil Borşa a
primit 17.000 ha de pădure? Chiar dacă sentinţa ar fi greşită, este obligatoriu
să fie pusă în aplicare, prin Comisia locală Borşa şi judeţeană Maramureş de
fond funciar. Dacă Guvernul prin instituţiile sale nu respectă sentinţele date
de Justiţie, înseamnă că România nu este un stat de drept!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu