În
tabelul lui Mendeleev, printre celelalte elemente chimice, la poziţia 79, se
află aurul (Au). Cât aur există în lume? Greu de răspuns, deoarece fiecare
raportează cum îi vine bine sau doar din când în când… Warren Buffet ne dă de
înţeles că totalul cantităţii de aur de pe planetă ar putea încăpea într-un cub
cu latura de 20 m. Susţine cam acelaşi lucru şi o firmă de pe piaţa aurului: în
întreaga lume, ar exista 171.300 de tone de aur, pe care le-ar putea cuprinde
un cub cu latura de 20,7 metri. Gold Money, specializată în tranzacţionarea de
metale preţioase, estimează cantitatea aurului mondial la 155.244 tone, adică
echivalentul a 1.300 de miliarde de dolari la bursa din New York, pentru cota
de 38.520 lei/kg la data de 5 octombrie 2018. Despre depozitele încă
neexplorate, un studiu american arată că, la ora actuală, s-ar afla pe Terra şi
pot fi extrase, în condiţii economice, circa 52.000 de tone de aur.În ce
„buzunare” se odihnesc lingourile de aur? Băncile centrale deţin circa 30.000
tone. În clasamentul pe naţiuni, în 2018, Rezerva Federală a SUA deţine 8.133 t
aur, urmată de Germania cu 3.374 tone, Italia cu 2.452 tone, Franţa cu 2.436
tone şi China cu 1.843 tone. Fondul Monetar Internaţional are în seifuri o
rezervă de 2.814 tone de aur, în timp ce Banca Centrală Europeană înregistrează
doar 505 tone de aur, deoarece statele membre ale zonei euro preferă să-şi ţină
aurul acasă. Conform declaraţiilor unui oficial al Asociaţiei Aurului din China
(China Gold Association – CGA), rezervele dovedite ale Chinei au ajuns la
12.100 tone în 2016. Diferenţa majoră dintre datele CGA şi WGC (World Gold
Council) poate fi explicată prin „discreţia” autorităţilor chineze în ceea ce
priveşte modul de raportare a rezervelor naţionale de aur. Mai mult, aurul
extras în ţară nu poate fi exportat, iar motivul este subliniat în acelaşi
comunicat: „Aurul este un produs special, cu atribuţii duale, de marfă şi
monedă universală. Aurul este un pilon fundamental al activelor strategice
globale şi ale sistemului naţional de rezerve financiare şi joacă un rol de
neînlocuit în asigurarea stabilităţii financiare naţionale şi a securităţii
economice”.
Piaţa
bijuteriilor imobilizează o parte importantă din aurul lumii. Clasamentul
ad-hoc începe cu India, ţară în care, într-un singur an, 2010, s-a vândut aur
sub formă de bijuterii la nivelul a 750 de tone. China, un actor important, a
ajuns la 400 tone. La acest capitol, piaţa Statelor Unite se ridică doar la 129
t aur. Doar 10.000 de tone de aur din totalul de 170.000 de tone, evidenţiat în
studiul The Gold Standard Institute, reprezintă cantitatea extrasă până la
„Goana după aur” californiană, suprapusă cu mişcările paşoptiste europene.
România
ocupă locul 33 în grupul celor 34 de state cu rezerve de peste o sută de tone.
Ultima pe o listă de o sută de ţări care au rezerve de aur este Malta, cu 200
kg. Prin Banca Naţională, ţara noastră deţine 103,7 de tone de aur (mai mult cu
36 de tone faţă de anul 1989). Nu sunt 240 de tone, ca în 1944, chiar şi fără
tezaurul de 93,5 tone luat de ruşi, dar nici 45,8 tone ca în 1955, după plata
daunelor de război, ori 42,4 tone, ca în 1987, după achitarea datoriei externe.
Anul de vârf a fost 1985, cu o rezervă de 118,7 tone. În anul 1989, rezerva de
aur a ajuns la 67,6 tone. După 1989, BNR a accelerat cumpărările, rezerva
ajungând la 103,1 tone în 1999. Din 2001, BNR nu mai cumpără aur. Unicatul
privind achitarea datoriei externe a României este remarcată de finanţistul
Martin Armstrong, Director al Băncii Mondiale, care afirma că singura ţară care
şi-a plătit vreodată datoria externă a fost România, la sfârşitul anilor 1980.
Puţin peste jumătate din rezervele naţionale sunt depozitate în afara ţării.
România şi Polonia au peste o sută de tone de aur. Bulgaria are 40,37 tone,
Slovacia 30 tone, Cehia 10 tone, Ungaria 3 tone.
Cantitatea
de aur extrasă de-a lungul timpului, de pe teritoriul românilor de azi, se
ridică la circa 2.070 de tone. În perioada preromană (până la anul 106), 10 %,
prin popoarele migratoare: sciţii, agatârşii, dar în special dacii exploatau
aurul din munţi. În perioada romană (106-270 e.n.): 24%. În perioada evului
mediu (270-1.492) – 24%. În perioada imperiului austro-ungar (1492-1918) – 27%.
În perioada interbelică (1918-1945) – 4%. În perioada comunistă (1945-1989) –
9%. În perioada postcomunistă (1990-2006) – 2%. Cele mai vechi podoabe de aur
au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj, şi datează din epoca pietrei (în
urmă cu 6.000 de ani). Prin cantitatea de aur extrasă din Carpaţi, ne plasăm pe
locul al cincilea în lume, după Africa de Sud, Canada, SUA şi Australia. Zonele
cu mare căutare s-au dovedit Apusenii, mai exact patrulaterul Baia de Criş –
Săcărâmb – Zlatna – Baia de Arieş, respectiv ţinutul Maramureşului.
Înainte
de 1990, existau un milion de angajaţi în 14 regiuni din 16 judeţe: Argeş,
Dâmboviţa, Prahova, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj,
Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Covasna, Bacău şi Tulcea. La
data închiderii activităţii miniere, 155 de localităţi depindeau de veniturile
asigurate de activitatea minieră. Dacă în 2006 încă mai lucrau peste 8.000 de
persoane în mine, în 2012 numărul acestora era de 2.500. Institutul Geologic
Român ne asigură că în ţara noastră sunt zăcăminte de cel puţin 54 de miliarde
de dolari. Există resurse totalizând 760 de tone de aur în zăcăminte cu
explorare finalizată, care aşteaptă decizia statului român pentru a intra în
exploatare. Dar minele sunt închise, iar unele se află în etapa de conservare.
Iar metalurgia prelucrătoare (pirometalurgia) şi-a sistat activitatea. Reluarea
exploatărilor miniere necesită investiţii substanţiale. Suntem avertizaţi
asupra unei oportunităţi importante, prelucrarea materialelor din iazurile
vechi de decantare, care poate conduce la ecologizarea unor mari suprafeţe de
teren.
În 1944,
la conferinţa de la Bretton-Woods, când dolarul devenea valută de referinţă,
s-au înfiinţat Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, iar valoarea
unei uncii de aur era de 35 de dolari. La 9 septembrie 2011, nivelul unciei era
de 1.921,15 dolari! Sistemul Bretton Woods a dat roade 30 de ani, aşa s-a
reconstruit Europa şi Japonia după război şi au permis economiei globale să
înflorească în perioada 1950-1960.
Aurul
reprezintă moneda globală primordială, în opinia lui Alan Greenspan, în
condiţiile care „este singura monedă, alături de argint, ce nu are nevoie de
semnătura unei contrapartide” şi „nimeni nu refuză aurul ca plată pentru
stingerea unei obligaţii”. Reducerea rolului aurului în sistemul monetar
global, care a culminat cu eliminarea convertibilităţii dolarului american, de
către administraţia Nixon, a făcut posibilă creşterea accelerată a creditării
şi atingerea unui grad de îndatorare fără precedent, atât la nivelul sectorului
public, cât şi al celui privat. Dacă standardul aur ar fi astăzi în funcţiune,
zice Greenspan, nu am fi în situaţia de criză de azi. Etalonul aur ar fi oprit
derapajul politicilor fiscale. E bine de reţinut: din 2010, marile bănci
centrale cumpără aur.
Ne
preocupă dosarul Roşia-Montană, avem litigiu la Curtea de Arbitraj de la
Washington. Să vedem cu ce ne alegem… Pe de altă parte aşteptăm atitudinea
finală a Comitetului Patrimoniului Mondial privind propunerea Guvernului
României de a înscrie Peisajul Cultural minier de la Roşia Montană pe lista
UNESCO. Proiectul minier, propus de titularul licenţei, are în vedere
exploaterea şi prelucrarea resurselor minerale de aur şi argint din perimetrul
amintit din Munţii Apuseni. Resursa totală este calculată la 18 milioane de
uncii, adică aproximativ 400 de tone de aur. Din această cantitate, se pot
industrializa doar 314 tone cu un randament de extracţie de 80%. În final, s-ar
obţine aur rafinat, sub formă de lingou vandabil, în cantitate de 246 de tone.
Sunt şi unele neclarităţi.
Nu
rezultă, de pildă, că ar fi avut loc o licitaţie pentru asocierea în vederea
exploatării între Minvest Deva şi Gabriel Resources. Acordarea licenţei s-a
aprobat, prin HGR nr. 458 din 10 iunie 1999, companiei Minvest Deva, pentru 20
de ani, cu drept de prelungire pentru perioade succesive de câte 5 ani. În 4
octombrie 2000, Minvest Deva a solicitat transferul respectivei licenţe către
RMGC. În 2013, Guvernul a adoptat măsuri privind exploatarea minereurilor de
aur şi argint din perimetrul Roşia Montană. Declanşarea, în toamna anului 2013,
a protestelor de stradă a condus la stoparea proiectului.
Într-o
notă înaintată Parlamentului României, Roşia Montană Gold Corporation notifică
cheltuirea a peste 550 de milioane de USD în proiectul minier în cauză, pentru
cercetare geologică, situri strămutate, achiziţie proprietăţi, proiectare
tehnică. Programul naţional de cercetare „Alburnus Maior” a fost întocmit de
Ministerul Culturii şi încredinţat spre coordonare Muzeului Naţional de Istorie
a României, cu temele: patrimoniul arheologic Roşia Montană, galeriile dacice
din perioada Daciei Romane şi din Evul Mediu, delimitarea zonei de rezervaţie
arheologică şi arhitecturală, elaborarea unor studii etnografice ale zonei.
S-au întâmplat mai multe lucruri de când orice acţiune a încetat la Roşia
Montană. Ne-am trezit pe rolul Curţii de Arbitraj Internaţional de la
Washington, reclamaţi de RMGC. România e acuzată de încălcarea tratatelor bilaterale
cu Marea Britanie şi Canada.
Suntem
atenţi şi la demersul Ministerului Culturii pentru a lista la UNESCO
patrimoniul cultural de la Roşia Montană, dar şi aici este cu dus-întors. Dacă
autorităţile mondiale pentru educaţie, ştiinţă şi cultură ne iau în seamă, ne
paşte riscul altor reclamanţii. Un demers de ultimă oră al ambasadorului român
la UNESCO a obţinut amânarea preluării patrimoniului cultural de la Roşia
Montană.
Oricum,
un lucru este clar: ne trebuie o strategie a reluării progresului economic,
fără de care nu vom fi un stat puternic, prosper, independent. Ne trebuie o
strategie a resurselor minerale şi a mineritului, în condiţiile în care în
locul blamatei „dictaturi de dezvoltare” dispunem de facilităţile democraţiei.
dr. Nicolae BUD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu