Dorinţa Rusiei de a se înstăpâni până la Dunăre – şi chiar
dincolo de ea – nu era nouă. Chiar şi după înfrângerea suferită la Friedland,
în 1807, ţarul Alexandru I încerca, în timpul negocierilor cu împăratul
Napoleon, să anexeze Principatele Române. Corespondenţa diplomatică dintre cei
doi împăraţi dezvăluie care erau în realitate intenţiile ţarului rus şi cum a
perseverat în atingerea scopurilor sale. Documentele citate în continuare fac
parte din cea mai completă colecţie de izvoare referitoare la răpirea
Basarabiei din 1812, care îi aparţine lui Dimitrie A. Sturdza, "Acte şi
documente relative la istoria renascereri României", vol. I, tipărit la
Bucureşti în anul 1900.
Diplomaţii ţarului ştiau foarte bine ce aveau de gând cu
Principatele Române încă dinainte de încheierea păcii de la Tilsit – iar
evacuarea Moldovei şi a Valahiei nu făcea parte din planurile lor. În memoriul
din iunie 1807 – „Câteva idei care şi-ar putea găsi locul în instrucţiunile
negociatorului rus ce va fi însărcinat să tracteze despre pace" – se
spunea clar, la punctul „Evacuarea Moldovei şi a Valahiei":„Fără îndoială
este de dorit ca în vreme ce facem pace cu Franţa să ne putem păstra
capacitatea de a negocia direct cu Poarta. Însă deoarece nu se va putea evita
intervenţia lui Napoleon în acest aranjament va trebui să obţinem timp şi să
promitem evacuarea celor două principate în schimbul condiţiei că, până la
încheierea păcii definitive între Rusia şi Franţa, Moldova şi Valahia se vor
bucura deplin de drepturile şi privilegiile obţinute prin pacea de la
Kuciuk-Kainardji" (p. 565).Pentru diplomaţii ruşi, evacuarea principatelor
era o simplă promisiune.
Ruşii nu vor să plece
din principate
Tratatul de pace de la Tilsit, din 7 iulie 1807, stipula la
articolul 22:„Trupele ruse se vor retrage din provinciile Valahia şi Moldova,
însă aceste provincii nu vor putea fi ocupate de trupele Înălţimii Sale
Sultanul până la ratificarea viitorului tratat de pace definitiv dintre Rusia
şi Poarta Otomană". Condiţia rămânerii turcilor în afara Principatelor
Române a fost folosită de ruşi în august, când turcii s-au grăbit să intre în
Brăila după încheierea armistiţiului de la Slobozia, iar sub acest pretext
ţarul Alexandru a refuzat să îşi mai retragă trupele. De fapt, la Moscova,
decizia de a menţine Principatele Române sub ocupaţie fusese luată independent
de acţiunile turcilor. Pe 19 august 1807, baronul Budberg îi prezenta ţarului
Alexandru I un referat în care afirma că retragerea trupelor ţariste dincolo de
Nistru ar fi constituit un avantaj mult prea mare pentru turci, care puteau
traversa Dunărea mult mai repede în cazul reizbucnirii ostilităţilor.
Recomandarea baronului Budberg era ca trupele ruse să rămână
în Valahia şi Moldova, iar pe 20 august 1807, generalul Michelson a primit
ordin să lungească negocierile pentru armistiţiul cu turcii şi să nu se retragă
din Principatele Române (p. 597). Mai apoi, ţarul Alexandru I avea să motiveze
păstrarea principatelor prin nerespectarea armistiţiului de către turci şi prin
faptul că nici Napoleon nu îşi retrăsese trupele din Prusia.
„Majestatea sa doreşte să păstreze (...) şi acea fâşie
strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de
Basarabia"
În cursul discuţiilor şi a schimburilor de scrisori
referitoare la retragerea trupelor ruse din principate, un mesaj al contelui
Rumianţev – ministrul rus de Externe – către ambasadorul rus la Paris, contele
Tolstoi, dezvăluie faptul că ruşii ştiau foarte bine ce înseamnă
Basarabia:„Majestatea sa doreşte să păstreze Moldova şi Valahia şi acea fâşie
strâmtă de pământ care deşi nu este o provincie poartă numele de
Basarabia"(p. 674) De fapt, în majoritatea corespondenţei diplomatice ruse
se face diferenţa între Principatul Moldovei de la Carpaţi la Nistru şi fâşia
numită Basarabia dintre Dunăre şi Marea Neagră. Relatând discuţiile dintre
ambasadorul rus Tolstoi şi împăratul Napoleon din 10 ianuarie 1808 (p. 714),
diplomatul rus spune că „vorbind de evacuarea Moldovei şi Valahiei l-am făcut
să înţeleagă că eu nu cuprind în acestea şi Basarabia". Replica lui
Napoleon a fost că Basarabia nu a fost cuprinsă în Tratatul de la
Tilsit;contele Tolstoi avea însă răspunsul pregătit:„ocuparea acestei fâşii ar
reprezenta o chestiune de foarte mică importanţă ca să merite atenţia
guvernului său".
În cursul acestei discuţii Napoleon a avansat şi ideea unui
atac comun franco-rus împotriva posesiunilor britanice din Indiile Orientale.
Contele Tolstoi trimitea la Moscova cu acest mesaj şi două proiecte de
convenţii între Franţa şi Rusia. În primul proiect, la articolul 2, evacuarea
Moldovei şi a Valahiei de către trupele ruse era oferită în schimbul evacuării
Prusiei de către trupele franceze, iar la articolul 3 se stabileşte ca ţarul
Alexandru I să alipească la imperiul său provincia Basarabia, „drept
compensaţie legitimă pentru cheltuielile provocate de ocuparea
principatelor". Al doilea proiect de convenţie prevedea un schimb:Napoleon
urma să ocupe Silezia, iar ţarul Alexandu I primea în schimb „Moldova şi
Valahia, împreună cu Basarabia şi gurile Dunării, astfel încât talvegul acestui
fluviu de pe ultimul braţ din partea Imperiului Otoman să servească drept
graniţă între cele două state".
Una mie, una ţie...
În baza acestor proiecte de convenţii, au urmat patru
întâlniri între ambasadorul francez la Moscova, de Caulaincourt, şi ministrul
rus de Externe, Rumianţev.
Alcătuită de Rumianţev pe 9 martie 1808, document care
merită redat integral pentru a vedea cum doreau Rusia şi Franţa să împartă
sud-estul Europei:„În ideea tratatului de alianţă:Rusia va primi Moldova, Basarabia,
Valahia şi Bulgaria;Franţa va primi Albania, parte din Bosnia, Moreea şi
Candia;Austria, Croaţia şi o parte din Bosnia. Serbia va fi independentă şi
dată unui prinţ din casa de Austria sau unui alt prinţ străin căsătorit cu o
mare ducesă a Rusiei. În ideea marii împărţiri:Rusia va primi Moldova,
Basarabia, Valahia, Bulgaria şi o parte din Rumelia, frontiera rusă urmând să
treacă prin cea a Bulgariei şi prin cea actuală a Serbiei până la lanţul muntos
care trece pe lângă Traianopolis, de acolo râul Mariţa urmând să servească
drept frontieră a acestei puteri până la mare. Franţa va primi Bosnia, Albania,
Moreea, Candia, Ciprul, Rodosul, toate insulele arhipelagului, Smirna, Siria şi
Egiptul. Austria va primi Serbia în stăpânire deplină ca provincie austriacă,
Macedonia până la mare, mai puţin părţile pe care Franţa le poate dori pentru
a-şi fortifica frontiera sa din Albania, într-un mod asemănător cu ce va dori
această putere la Salonic. Va fi trasată o linie de la Scopia până la Orfana
prin care frontiera austriacă va ajunge la mare. Croaţia, chiar dacă nu s-a
vorbit despre ea, va putea aparţine Franţei sau Austriei, după cum va dori
împăratul Napoleon. Fie că va fi adoptată una sau alta dintre aceste idei, cele
trei puteri vor contribui la o expediţie în Indii, Rusia nu pretinde nimic în
Indii pentru cooperarea sa"(p. 811).
Alipirea Basarabiei,
una dintre cererile ţarului
Dacă împărţirea Balcanilor a fost uşoară, negocierile dintre
francezi şi ruşi s-au blocat în momentul în care a venit vorba de Constantinopol
şi de strâmtorile către Marea Neagră. Ruşii doreau să ocupe capitala Imperiului
Otoman, francezii doreau să pună mâna pe strâmtori. În cea mai bună tradiţie a
diplomaţiei ruse, împăratul Napoleon avea să-i spună ambasadorului francez să
uite de această propunere, când acesta i-a reamintit de un mai vechi proiect al
unui Constantinopol independent. Pe 12 martie 1808, contele Rumianţev alcătuia
o sinteză a cererilor ruse, în care formula clar cererile ţarului:„Alipirea
Moldovei şi Valahiei la Rusia, astfel ca graniţa acestui imperiu să fie
Dunărea, ceea ce cuprinde şi Basarabia, care de fapt este o fâşie la malul
mării şi care în general este considerată ca făcând parte din Moldova" (p.
822).
Negocierile s-au încheiat prin convenţia secretă de la Erfurt
din 12 octombrie 1808, fiind lăsat deoparte proiectul invadării Indiilor
britanice, dar şi proiectul împărţirii Imperiului Otoman. Vara anului 1808 s-a
dovedit dificilă pentru Napoleon, care a trebuit să se confrunte cu rebeliunea
spaniolă, astfel că marile proiecte din est au trebuit să fie abandonate.
Problemele dintre cei doi împăraţi au rămas nerezolvate, iar soarta
Principatelor Române avea să fie stabilită tot în cadrul unor negocieri care nu
au ţinut seama de voinţa românilor.
Mai mult aici: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/basarabia-intre-napoleon-si-tarul-alexandru-i
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu